Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Un spectacol

        de Ioan Lascu

14 decembrie 2008, ora 19,00, Teatrul „Alexandru Davila” din Piteşti. O zi de duminică cuprinsă în StudioInterFest, ediţia a XII-a, ceea ce explicit înseamnă Festivalul Internaţional al Teatrului de Studio. Ediţia de anul trecut a unui interesant festival teatral, ce are deja, cum lesne se vede, o respectabilă vechime, s-a desfăşurat între 10 şi 15 decembrie. În sala „Studio 150” a avut loc, în ziua amintită, spectacolul Relatare despre moartea mea, în reprezentarea Teatrului Sterija din Vârşeţ, Serbia, pus în scenă de regizorul Bogdan Cristian Drăgan. Textul este extras din romanul omonim semnat de Gabriel Chifu, iar dramatizarea îi aparţine lui Horia Gârbea. Înainte de terminarea primului sfert de oră din spectacol luăm cunoştinţă de problematica piesei: destinul unei tinere transfuge, proaspătă absolventă de filologie, de la sfârşitul „epocii Ceuşescu”, evadată prin fosta Iugoslavie şi ajunsă, în cele din urmă, în Canada. De la bun început suntem avertizaţi asupra ideii regizorale: totul se petrece la vedere, fără nici un secret de montare, actorii pretinzând că este vorba doar de o repetiţie. Cu alte cuvinte am asista la o improvizaţie, spectacolul fiind în continuu pasibil de schimbări şi de îmbunătăţiri, replicile de lucru sunt rostite pe faţă, ceilalţi actori sunt chemaţi în scenă în văzul şi în… auzul publicului pentru a rosti partitura ce li s-a repartizat. Este un fel de teatru în teatru: se interpretează un text care ne pune în temă cu avatarurile tinerei emigrante din România, acum o doamnă de bună condiţie în atractiva Canadă, deja văduvă şi însărcinată, după traversarea inclusiv a unei experienţe amoroase cu altă femeie.

Scurtul prolog ce va fi reluat în final ca epilog ne dezvăluie atât relaţia dintre fosta transfugă şi prietena ei cât şi modul de lucru, adică pretinsa repetiţie cu public în care totul se întâmplă sub ochii spectatorilor. Actorii se adresează direct publicului, pretextând lipsa de pregătire, anunţând intrările în scenă şi insert-urile filmate. Improvizaţia capătă caracter de experiment jucat pe un text preexistent, cu paternitate cunoscută, însă concomitent este interpretată şi punerea lui în scenă, fără complexe, chipurile spontan, în aşa fel încât avem impresia că asistăm la un happening. Aportul teatral propriu-zis este consistent. Această, să-i spunem, dedublare a actorilor prin jocul scenic conferă farmec reprezentaţiei şi stârneşte interesul publicului faţă de un spectacol altfel dificil şi incomod pentru spectatorul cu vederi tradiţionaliste, care, după opinia noastră, este încă majoritar mai ales în sălile teatrelor de provincie. Altminteri îţi poţi pune naiv-convenţional întrebări de genul: ce se întâmplă cu textul autorului, care nu este respectat, care nu se mai înţelege, care a fost „masacrat” etc., etc., cum mai răzbate acesta printr-o improvizaţie ce pare să aibă drept unică regulă hazardul? Din fericire, după echilibristica reuşită de actori, textul lui Gabriel Chifu din Relatare despre moartea mea iese învingător, este bine redat şi dobândeşte o expresivitate specială prin jocul echipei mixte şi ne gândim aici nu numai la textul eminamente romanesc ci şi la interludiile poetice ce nu-şi pierd nimic din puterea de a transmite emoţia pură a unei idealităţi visate care ne scapă în fiece clipă.

Echipa mixtă de care pomeneam adineauri este formată din artişti români de la Teatrul Naţional din Craiova (Anca Dinu, Valeriu Dogaru) şi sârbi de la Teatrul Sterija din Vârşeţ (Ionel Cugia, Otilia Pescariu, Florina Petroi), teatru al cărui director este cunoscutul poet Petru Cârdu. Românilor din Serbia li se alătură Tatiana Gerdec Mrdja, care a interpretat cu dăruire o modernă partitură la pian electronic, ca fundal şi comentariu muzical al unei reprezentaţii scurte, dar dinamice, presărată cu câteva suspansuri, agrementată de spontaneitatea şi spiritul inventiv probate de cei patru actori. Insert-urile filmate sporesc originalitatea mijloacelor expresive ce concură la realizare, aducând în scenă un Valeriu Dogaru în nota generală a spectacolului.

StudioInterFest ediţia a XII-a a fost, ne permitem să considerăm, un festival de un nivel ridicat, având în vedere participarea unor teatre cu renume din provincie şi din Bucureşti: instituţiile teatrale „Sică Alexandrescu” din Braşov, cu La Chunga de Mario Vargas Llosa; „Al Davila” din Piteşti, cu Skin Deep de Paul Meade; „Kneajevsko Srpski” din Kraguevac (Serbia), cu Jurnalul unui nebun de N. V. Gogol; „Anton Pann”, cu Casting de Matei Vişniec; „Arca” din Bucureşti, cu Ostinato de Cristi Juncu; „Tandem” din Piatra Neamţ, cu Povestea Poveştilor, după Ion Creangă şi Mircea Nedelciu ş.a. În această companie selectă a fost jucat spectacolul Relatare despre moartea mea, ceea ce îi probează încă o dată valenţele, iar poetul şi romancierul Gabriel Chifu ne apare în postura inedită de a fi reprezentat pe o scenă, în dramatizarea lui Horia Gârbea.

© 2007 Revista Ramuri