Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Carnet plastic — Bogdan Hojbotă - o confirmare așteptată

        de Cătălin DAVIDESCU

Mi-a făcut întotdeauna plăcere să cred că un artist ajunge să expună la Muzeu într-un apogeu al  carierei sale. Evident, cel puțin  la noi lucrurile nu stau  întotdeauna așa, muzeele, mai ales cele de provincie, promovând adesea ierarhii locale fără nici o legătură cu recunoașterea măcar națională, căci de cea internațională nici nu poate fi vorba. Cu vremea, asemenea manifestări au cam devenit regulă și în aceste condiții este greu de impus o scară, fie și aproximativă, a valorilor artistice naționale.

Spre bucuria noastră însă, există și excepții, iar expoziția sculptorului Bogdan Hojbotă, deschisă la Muzeul de Artă din Craiova, este una dintre ele. Ea încununează  o activitate de aproape trei decenii recunoscută prin participări importante la expoziții de grup, din țară și  străinătate, prin expoziții personale în centre culturale de marcă precum Galeria Simeza, Centrul Latino-American  (București) sau Centrul European de Cultură, Köln (Germania) etc. și nu în ultimul rând printr-o serie de premii cu  greutate precum Premiul Ion Andreescu și Premiul U.A.P.R.  De aceea, încă de la început, am afirmat că invitația  făcută artistului, la sfârșitul anului trecut, de a deschide o expoziție la Muzeul de Artă din Craiova, a fost onorantă și onorată în ambele sensuri.

Încă de la debut, petrecut la începutul anilor ’80, artistul și-a fixat în linii mari parcursul și iată că în tot acest răstimp a reușit să-și urmărească în mod consecvent proiectul.

Metalist convins, Bogdan Hojbotă își construiește opera  în zona sculpturii nonfigurative căutând cu distincție dinamică inepuizabilă acest tip de forme. În general este greu de susținut un asemenea demers pe perioade lungi de timp, căci eludarea epicului chiar prin diversificarea materialelor (bronz, aluminiu, inox) duce la o anumită stereotipie nereușind să  contureze un univers plastic credibil dacă nu are imprimată acea energie interioară care să o impună.

Sculptorul face parte din acea categorie de  artiști care nu își concep lucrările în mod premeditat. Ele capătă contur sub impulsul momentului și chiar dacă se materializează, în mod firesc, la început,  în schițe, ulterior turnate în metal, reușesc să păstreze prospețimea impulsului inițial, conturându-se  astfel într-o oglindire fidelă a firii sale  neliniștite.

Fără artificii regizate, artistul exprimă sincer, plin de naturalețe, o stare generală pe care o traversează în acel moment ritmurile vieții sale interioare sau exterioare.

Este adevărat că în sculptură, mai mult decât în oricare altă formă de expresie vizuală. există inerent și o premeditare, dacă ar fi să luăm în considerare strict, fie măcar și partea tehnică de elaborare îndelungată pe care o presupune procesul de transpunere  a unui proiect într-un material definitiv. Aici se simte însă inteligența plastică a sculptorului de a stăpâni formele și de a le imprima acestora impresia de spontaneitate și prospețime.

S-a afirmat, cu îndreptățire, de către critica de specialitate că, în ansamblu, creația sa ar fi de sorginte muzicală. Este o calitate rară pe care nu știu dacă artistul și-o provoacă în mod conștient, mai curând înclin să cred că ea izvorăște în mod natural din armonia sa interioară.

Plasate în zona unui romantism abstract în opoziție  cu pragmatismul emoțional al vremurilor noastre, paleta de trăiri și de senzații redate prin mesajul „vocii“ sale se cristalizează într-o atmosferă dominant lirică, plină  însă de o energică poftă de viață.

Semnele subtile în care își construiește universul capătă parcursul unui spectacol, fără limite schematice, fără încadrări stereotipe în forme ancorate într-o actualitate  și care totuși reușesc să păstreze reperele istorice ale  sculpturii abstracte.

Nici un „personaj“ al său nu stagnează. Stările și contururile fixe sunt de domeniul trecutului. Fiecare lucrare în sine poartă o spovedanie individuală, de natură dramatică (Dantescă, Conflict, Vibrație etc.) sau ludică (Siluetă, Cuplu, Tors, Emily etc.) care se dezvoltă rapid pe suprafața aceleiași lucrări dar și secvențial, de la o piesă la alta, fără elemente de prisos.

Consistența, precum și sensul acestora în afară de cel al  energiei degajate, este rezolvată prin detalii care, pe suprafețe mici, dinamizează și concentrează atenția. Pasiunea și convingerea în justețea propriului masaj se fac simțite tocmai  prin potențarea alternanței dintre întreg și amănuntul revelator.

În esență, amprenta universului său sculptural ar fi economia de mijloace artistice, sobrietatea vizualului, opțiunea pentru forme care nu optează în mod ostentativ pentru elementul dramatic, lăsând privitorului bucuria de a-l descoperi, furnizând doar indicii sumare despre  obiectul-personaj și „conflictul“ care i-a generat apariția.

Suntem la nivelul unui minimalism nu atât formal, cât mai curând al unei gândiri ce încearcă să împace expresia unei largi arii de trăiri afective a creatorului cu foamea intelectuală a spectatorului aflat în așteptarea deznodământului.

Identitatea artistului este astfel pe deplin conturată într-un discurs ce pendulează firesc între tensiunea spirituală și aceea a unui hedonism deconectat  empatizând cu fiecare personaj din vasta sa galerie de forme.

Trebuie obligatoriu subliniat  nivelul profesional ce dublează exemplar din punct de vedere tehnic gândirea sa plastică.

Nu mi-am dorit ca acest scurt profil să fie încărcat subiectiv de experiența unui trecut comun sau de apartenența oricum relativă la o generație. Încercând să trec senin peste toate însă, nu pot să nu remarc cu o rezervată obiectivitate că în ceea ce mă privește expoziția deschisă de Bogdan Hojbotă la Muzeul de Artă Craiova mi-a confirmat pe deplin așteptările.

© 2007 Revista Ramuri