eşti o cascadă de-ncercări

de lungi refugii

prins în plasa vie

ce-nroşeşte piepturi şi obraze

sursum corda!

îndemnul ce ridică

dureroasa carne

pînă cînd lumea devine Reală

Reală

ca o bandă de mitralieră

pe jumătate descărcată

ca un cartof roz

în mare parte iarovizat

ca un bloc turn

de unde zărim stelele ziua

ca un val ce îşi urmează

în căutarea unui ţărm

ca floarea din mîna iubitei

deja ofilită de spaima viitorului

cetăţi ce înzidesc imperiul

stau pe creste în risipă

ai viaţa luminată de stele-ntunecate

şi îndrumată

de voci din subterană

să-ţi mîngîi sînul şi obrazul

cu pleoape obosite

să fie îndestul/ mă-ntreb

acum/ cînd clopotele cheamă dimineaţa

şi inima-i cuprinsă de-o nepătrunsă taină

precum zăvorul clipei de mîna îngheţată