Anul 2007 poate fi considerat deja benefic pentru revista „Viaþa Româneascã“ (centenarã, ca ºi „Ramuri“-le craiovene), dacã luãm în considerare sumarul foarte judicios ºi conþinutul bogat al materialelor publicate în nr. 1-2 pe acest an. Parcurgând cele peste 250 de pagini ale sale (aºadar, veritabilã construcþie editorialã!), putem cu temei observa nu numai lãrgirea spaþiului de reflectare a literaturii contemporane, dar mai ales o (foarte necesarã) reconsiderare de atitudine, o reaºezare a revistei în direcþia viabilã ºi în sensurile sale fireºti, racordarea la miºcarea de idei actualã ºi situarea sub imperativul promovãrii valorilor sigure, de necontestat (ca sã nu zic, mai convenþional, autentice).

Sub semnul „obsesiei europene“ - cum denumeºte Nicolae Prelipceanu, actualul redactor ºef, în articolul de început, starea de spirit a românilor, azi - semneazã pagini cu adevãrat remarcabile Gheorghe Grigurcu, Grete Tartler, Gheorghe Schwartz, Niculae Gheran (referitor la consideraþiile lui Liviu Rebreanu despre „europenism ºi românism“), Dumitru Radu Popa, Luca Piþu, Vasile Igna, Iulian Boldea, Graþiela Benga. Poezia este ilustratã, cum brio, de Matei Viºniec (excelentul poem „ªi acum cine spalã vasele?“), Ion Mircea, Adrian Popescu (laureat al Premiului Naþional de Poezie „Mihai Eminescu“ pe anul 2006, eveniment surprins în relevanta prezentare a lui Gellu Dorian), iar proza se identificã în fragmente inedite din romanul Jiquidi de Nicolae Breban sau din Abisul luminat de Nicolae Balotã.

Un loc important în economia revistei îl ocupã textele recuperatorii ale lui Petru Creþia (poem inedit, gânduri rãzleþe, traducerea ºi comentariul Ecleziastului), marcând un deceniu de la plecarea marelui cãrturar - prezenþã ideaticã ºi creatoare extrem de vie în lumea intelectualã de astãzi (nu mã pot abþine sã nu citez din profundele sale panseuri: „Nici o urmã a ochilor noºtri nu rãmâne pe nimic din ce vedem, iar umbra noastrã trece peste lucruri fãrã sã le schimbe...“; „Când toatã lumea te acceptã trebuie sã fii singur împotriva ta“ etc. etc.).

O maximã apreciere reclamã studiul lui Eugen Cizek despre egalitarismul comunizant al stoicismului antic patronat de Zenon, în care autorul desluºeºte germenii extremismului comunisto-nazist din secolul trecut, pornind de la modelul zenonian utopic al unei „Cetãþi a lumii în care dispãreau toate discriminãrile etnice ºi sociale“.

În cronica literarã îi regãsim, cu veritabile alonje critice, pe Dan Cristea, ªtefan Borbély, Diana Câmpan, zona restituirilor este abordatã de Marian Drãghici (care secondeazã totodatã direcþia revistei), iar Paul Aretzu consemneazã, cu aplicaþie, aria traducerilor, de semnalat fiind ºi articolele din „Miscellanea“.

Fãrã sã menþinã o rubricaþie fixã, în noua sa orientare revista opteazã pentru capitole, totuºi, distincte ºi pe maleabilitatea redacþionalã, într-un continuum de abordãri care reflectã un spirit viu, chiar novator, ce vine dintr-un program literar implicit, pe mãsura îndelungatei sale tradiþii, dar ºi a curentelor culturii moderne.