Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Poeme

        de Omar Lara

Omar Lara (n. 1941) este un poet, traducător şi editor chilian. După lovitura de stat a lui Augusto Pinochet din 1973 s-a exilat în Peru, apoi în România, unde a rămas până în 1981, absolvind Facultatea de Filologie din cadrul Universităţii din Bucureşti. Îi datorăm unele dintre cele mai remarcabile traduceri în spaniolă din folclorul românesc şi din operele unor poeţi ca M. Eminescu sau M. Sorescu.

În 1964 a înfiinţat Grupul Trilce de poezie şi revista cu acelaşi nume, pe care o conduce şi astăzi.

Opera sa cuprinde vreo 20 de volume, dintre care amintim: Duşmanii (1967), Şerpi (1974), Călătorul imperfect (1979), Insule Plutitoare (1980), Şerpi, locuitori şi alte lighioane (1987), Foc de Mai (1997), Viaţă Probabilă (1999), Voces de Portocaliu (2003), Historias de Micutza (2004).

A primit  Premiul Casa de las Américas (Havana, 1975), Bursa de Creaţie John Guggenheim (1983), Premiul Mondial de Poezie Mistică Fernando Rielo, pentru traducerea volumului Ecuatorul şi polii de Marin Sorescu (1983), Medalia Mihai Eminescu acordată de Guvernul României (2001), Medalia Prezidenţială Centenarul Pablo Neruda (2004). În 2007 a fost distins cu Premiul Casa de América de Poezie Americană (Madrid).

Poeziile de mai jos fac parte din volumul Delta (2006), Editura Maúcho Mexic.

 

 

ÎNTR-UN TREN IUGOSLAV

Vreme de câteva ore ne-a însoţit

un râu mic

cu ape cenuşii şi învolburate.

Aş vrea să ştiu cum se numeşte

cum se numeşte râul acesta?

zâmbesc,

cum se numeşte râul acesta,

zâmbesc,

râul acesta se numeşte Zâmbet.

N-aş fi putut să plec fără să-i ştiu numele.

 

 

LIMBAJUL CEL MAI DRAG

Limbajul cel mai drag

este cel care-ţi numeşte numele

unul dintre miile de nume

cunoscute sau care rămân de ştiut

limbajul cel mai drag

a fost cel ce ţi-a spus odată adio

cel ce ţi-a telefonat fără sens

a fost cel ce odată te-a găsit

limbajul cel mai drag

nu are silabe nici muzică

se rosteşte dar nu se ascultă

se simte dar nu ştiu unde

limbajul cel mai drag

care te va găsi fără ca tu să ştii

este cel pe care îl caut

şi dacă te chem iar tu nu auzi

cu un limbaj care-mi vine

înseamnă că încă nu este el

că încă nu este cel drag

inimitabilul limbaj.

 

 

INIMA

Inima în sălaşul ei

Inima în învelişul ei

Inima cu al ei dă-i înainte

Inima liniştită şi fără grabă

Inima care ştie ce palpită

Inima cu dăngănitu-i sec

Inima îşi aşteaptă rândul

Cu vaietul ei suav

În cutia ei inima

Inima răbdătoare

Inima fără resentiment

În ciuda urii mele

În ciuda silei mele

În ciuda groazei mele

Inima sărind din piept

Inima îşi aşteaptă timpul.

 

 

O VIZUINĂ RĂCOROASĂ ŞI CĂLDUŢĂ

Am făcut o groapă în pământ

acolo vom fi la adăpost de ploi,

de vânt.

În ulcele de lut am pus băuturi fierbinţi

Iar în alte ulcele

Fructe şi apă de mare.

Acolo vom fi învăluiţi de zvonul exterior,

De mirosul exterior şi de formele vegetale.

În vizuina noastră călduţă şi răcoroasă,

la adăpost de vânt şi de raze

şi de trecerea turmelor sălbatice.

ASEDIU

Ai grijă la ce te uiţi

vânătorule

ceea ce nu vezi acum

nu va mai exista niciodată

ceea ce nu atingi acum

va mucegăi

ceea ce nu simţi acum

te va răni cândva.

 

 

AM ÎNTÂLNIT O FATĂ PE STRADĂ

Am întâlnit o fată pe stradă.

Am cunoscut-o

cu mult timp în urmă

într-o ţară îndepărtată.

Ne-am adus aminte că am fi putut să ne iubim.

Pe vremea aceea.

(Astăzi în oraşele

unde am locuit cândva

cresc morţi şi se făureşte în tăcere o istorie).

Am rupt crengi dintr-un arbust

este ca aloysia

şi ne-am lăsat iarăşi în voia acelor vremuri

când am fi putut să ne iubim.

Vremurile acelea.

 

 

POEM OPTIMIST

Pot să mor la şase după-amiaza

Dar acum sunt viu

Pot să fiu supravieţuitorul solitar

Al unui mare cataclism

Dar exişti tu

Poţi să exişti şi să treci fără să mă priveşti

Dar exişti şi mă iubeşti

Poţi să mă iubeşti şi totul ne desparte

Poate că da

Poate că nu.

 

 

DUŞMANUL

Este adevărat că sunt prizonierul

unor cuvinte necugetate

şi îngrozitoare

pe care le-am rostit la adresa

cuiva. Cuiva

cu care m-am înfruntat cu cruzime

şi pe care l-aş îmbrăţişa numaidecât

dacă ar fi lângă mine.

 

 

LECTURĂ

Citesc

Toate lucrurile au un sfârşit

Noi

Chitarele

Pământul

Soarele

Sunetul apei în geamuri

Universul însuşi

Cuvintele

Totul are un sfârşit

Un nu

Un neant

Lătratul

Tumultul

Căldura de la ora trei

Totul îşi are neantul

Lumina care îţi făureşte chipul

Lumina care ţi-a făurit chipul.

 

 

VECHEA CAPCANĂ

Dăinuie amintirea unei poveşti

păstrate din iarna trecută

aşa cum alţii au păstrat iubirea

sau o anumită cenuşă sacră

dăinuie amintirea unei poveşti

şi amintirea unei viziuni

de o coincidenţă memorabilă

a cuiva care caută sau este căutat

a cuiva căutat sau care a căutat.

Vechea capcană a dragostei

cu răutăţile-i oportune

uriaşii copaci fără frunze

vinul călduţ şi candoarea.

Coincidenţele dragostei

cu absurdele-i vechi capcane

pe care nimeni nu le mai crede şi totuşi

nimeni nu încetează să le creadă.

 

 

TREAZĂ LA ORICE ORĂ

Se iveşte pe negândite

ca un înecat care s-ar fi hotărât

să iasă la suprafaţă după multă vreme.

Rupe fără chef carapacea somnului

dar este o oră nepotrivită pentru orice Act.

Se hotărăşte să se pregătească totuşi

şi se găteşte ca nişte bucate pentru lăcomia zilei.

MUTARE MAGISTRALĂ

Nici nu-ţi mai cer să te odihneşti,

micuţă

imperioasă soţie a mea.

Căci gluma aceasta a dragostei, această

mutare magistrală de a ne simţi necesari

a câştigat teren, ne-a solicitat cu înţelepciune:

am înnebunit.

Am hotărât că aceasta este dragostea.

Mai rămâne doar să vedem cum o vom folosi

în ce mod prielnic pentru toţi

şi înainte de a fi prea târziu.

Prezentare şi traducere de Lavinia Similaru

© 2007 Revista Ramuri