Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Privirea reciprocă a culturilor

        de Adrian Popescu

Sub un titlu inspirat, ,,Privirea reciprocă”, IDC Press, italienistul Ştefan Damian glosează, iar deseori vine cu multe documente inedite privind dialogul dintre cultura italiană şi cultura română.

Este un dialog fecund, cu o tradiţie serioasă, dar cu amploare maximă mai ales în ultimele două secole, angrenând personalităţi de prima mărime, de la Sextil Puşcariu, Ion Petrovici, Liviu Rebreanu, la Tudor Vianu, şi locuri europene cu un imens prestigiu, Padova sau Roma.

Primul autor analizat este Sextil Puşcariu, ilustrul lingvist, profesor de filologie romanică la Universitatea din Cernăuţi. Călător în vremuri de pace, în 1898, apoi în primăvara lui 1914, el admiră cu un ochi proaspăt Veneţia, Pisa, Florenţa, oraşe ale artei Renaşterii, dar şi oraşe oferindu-i profesorului prilejul să se lase în voia unor impresii, nu să bifeze obiective culurale celebre. Audienţa la Papa Pius al X-lea, ,,frumosul bătrân cu părul ca zăpada l-am văzut o pată albă între tresele de aur ale gardei vaticane şi purpuriul cardinalilor - trecând senin, cu mâna ridicată, dându-ne binecuvântarea şi iertându-ne păcatele“ (din volumul de ,,Memorii“, Minerva, 1978), succint comentată de italienistul clujean, are farmec şi devoţiune reale.

Ofiţer în armata austro-ungară, lingvistul român, prieten cu alt ilustru lingvist Meyer-Lübke, pe care-l va evoca, este cu sufletul la cei din ţară, oarecum împărţit între datorie şi sentimentul apartenenţei la Regat, nu la Imperiu. O întâlnire neaşteptată cu locotenentul Iuliu Maniu, la 16 iunie 1916, la Trento, îi întăreşte speranţa intrării României în război, implicit eliberarea Transilvaniei. Primul rector al Universităţii Daciei Superioare din România Mare, la Cluj, va fi chiar el, Sextil Puşcariu, când visul de întregire i se va împlini, peste ani. Perioada petrecută, ca ofiţer de aprovizionare, la Val Sugana, Isonzo, unde Ungaretti, notează Damian, va scrie enigmaticul lui ciclu de poezii, sau la Gorizia etc., beneficiază de însemnări cu valoare documentară şi personală.

Un alt set de documente, comentate cu aplicaţie de autor, scrisori, amintiri din epocă, acte oficiale, etc. reface atmosfera şi condiţiile în care ia naştere legiunea română a prizonierilor din Italia, în 1918, cu acordul lui Brătianu, dar mai puţin al altor oficiali... Ex-combatanţii transilvăneni, sau bucovineni, supuşi ai Imperiului austro-ungar, sau doar austriac, prizoniei la italieni, preferă să se alăture fraţilor lor din Regat, constituind un corp de voluntari români special, instruit şi coordonat de statul italian. Este cercetată atent limba ,, fluturaşilor”din 1916, 17, care-i îndemnau pe soldaţii români să dezerteze din armata austro-ungară, alăturându-se ,,patriei celei adevărate” , o ,,exortaţia la patriotism”, remarcă italienistul clujean, care s-a mai ocupat într-un volum de studii similare, vezi ,,Lettere dai tempi di guerra”, IDC, 2005, de acest aspect al istoriei noastre. Aron Cotruş, Claudiu Isopescu, profesorul Simion Mândescu sunt câteva nume din miile care au alcătuit corpul de voluntari.

Un alt capitol, conex, tratează situaţia prizonierilor români de la Avezzano, iar altul o extrem de interesantă vizită oficială, după război,1921, a unei delegaţii italiene numeroase, o sută patru persoane, în ţara noastră. Sunt menţionate discursurile, impresiile despre oraşele României Mari, despre poporul latinităţii orientale formulate de oaspeţi. La Cluj, de pildă, delegaţia condusă de Romolo Artioli va dona cetăţii transilvane, dar şi altor oraşe, Bucureşti, Timişoara, Constanţa, vestita statuie emblematic-mitică a originilor noastre comune, o copie a celebrei ,,Lupa capitolina”.

Roma Madre va fi, de altfel, mereu invocată în discursuri, apoi în volumul ,,Italia-Romania”, din 1926, tipărit la Foligno, în Umbria, unde e foarte activ cultural profesorul Al. Marcu. Textele, spune Damian, sunt scrise ,,pentru a nu se uita unele dintre momentele” raporturilor culturale italo-române. Nu doar un ecou efemer al vizitei amintite, deci, e mai mult, un document istoric, psihologic, uşor sentimental, al unor călători entuziaşti, care au avut parte de un itinerar generos, ce-a străbătut aproape toate ţinuturile româneşti. Bazele viitoarelor relaţii culturale româno–italiene acum se pun.

Despre notele de drum ale lui Ion Petrovici, succint portretizat de autor, putem spune că favorizează observaţia imediată, umorul de situaţie, dar au perspectiva istoricului şi a filozofului. Roma antică, Roma imperială, Roma papală prind concreteţe din paginile comentate. Este palpat şi ritmul energic al noii orientări politice, unde Mussolini este apreciat pentru iniţiativele arhitecturale urbane dar şi judecat pentru aerul teatral şi mai ales ,, comprimarea libertăţii.” Spiritul european era la acea oră fascinat de ideile de dreapta, de Duce, o parte cel puţin a intelectualilor, se vede. Rebreanu, călător la un congres al PEN-Clubului, 1927, la Roma, remarcă de la intrarea în Italia, venind prin Iugoslavia, ,, ai sentimentul ocrotirei, al siguranţei”. Peisajul natural dar mai ales cel uman îl fac să vibreze pe romancier, ,,ne ducem la Roma acasă, la casa părintească. Parcă de la Traian până azi nimic nu s-a schimbat”. Admirator al tinereţii Romei mussoliniene, deplînge slaba propagandă naţională românească, vizitează Colosseumul, cele şapte bazilici romane, este primit de rege, de Duce. Mussolini i se pare ,,când o fiinţă supranaturală, când un actor care joacă superb un rol ce merge ca mănuşa, cînd o simplă păpuşă măiastră.” Reţinem că fascinaţia şi rezerva faţă de Duce alternează la cei doi intelectuali români, spiritul critic nu le lipseşte.

Tudor Vianu caută conceptele prin Italia, zice Damian, ,,captează doar elementele care au o importanţă conceptual-artistică şi îi permit să emită aprecieri şi sentinţe cu valoare esteică mai amplă, adesea generalizatoare”. Exclentă caracterizare, profesorul bucureştean vizitînd Veneţia, găseşte mereu dovezi ale ,,spiritului estetic veneţian care se dezvoltă fără consideraţie pentru nevoile sincere ale vieţii”, altfel spus oraşul lagunelor e o ilustrare ,,vie a conceptului artei pentru artă”.

Consideraţii pertinente despre Ravenna, ,,ţara de peste veac”, unde moartea e mai mult la ea acasă decât la Veneţia, frescele lui Giotto de la Padova, mormintele florentine ale Medicilor, Siena Sfintei Caterina etc., dau măsura amplei cuprinderi a ,,Imaginilor italiene” ale esteticianului. Pagini dense scrie despre Francisc din Assisi, la care reţine abandonarea corpului, pregătirea lui pentru ,,ireparabil”, despre ,,adîncimea” peisajului perugin, Sfânta Clara etc. ,,Totul e frumos în Italia. Un val de nobleţe şi graţie trece deopotrivă în Italia peste înfăţişările naturii , peste operele oamenilor şi peste chipurile lor, legându-le de un tâlc mai adânc”.

În fine, un corp de scrisori, adus de Ovidiu Drimba din Italia, comunicat eseistului nostru de d-na profesoară Viorica Lascu, ne face mai familiară figura lectorului interbelic italian de la Cluj, Giandomenico Serra, 1885-1958. Despre el, Damian notează, ,,la Cluj s-a remarcat imediat prin dinamism şi vervă”, bucurându-se de ,,o masivă frecvenţă a tinerimii române”. Eruditului profesor, care ,,cunoştea latina, greaca, sanscrita, araba,…engleza, germana, franceza, spaniola, româna”, ne informează Damian, îi trimit epistole Ovid Densuşianu, Romulus Vuia, Th. Capidan, Sextil Puşcariu, Constantin Daicoviciu etc. Importanţa acestor scrisori recuperate din arhiva familiei lui Serra este aceea de-a surprinde o atmosferă culturală interbelică, transilvană, mai ales, unde cultul prieteniei, generozitatea, colaborarea fac bună casă cu cercetarea ştiinţifică la vârf.

Volum bine organizat, sobru, prefaţat cu simpatie caldă, deplin motivată de acad. Ioan Aurel Pop, ,,Privirea recipoc㔠este un volum matur, echilibrat, aşa cum ne-a obişnuit Ştefan Damian, recunoscut italienist, traducător din poezia peninsulară, romancier, care a împlinit recent şase luştri de existenţă.

© 2007 Revista Ramuri