Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Andrei-Paul Corescu: un debut remarcabil

        de Bucur Demetrian

Poema prinţului truver, Editura ARC, 2009, este debutul liric al lui Andrei-Paul Corescu, traducător din stirpea spiritelor pătimaşe, scormonitori în cărţi şi dicţionare, în sensuri pierdute şi recuperate cu voluptate. Un periplu universitar glorios îl recomandă pe acest truditor pe tărâmul textelor franceze, fiindcă Andrei-Paul Corescu a parcurs trepte distincte, stagii francofone (preparator şi colaborator de proiecte culturale francofone). Din 2006 este stagiar bursier al Parlamentului European în domeniul traducerii (Luxemburg), iar din 2007 lucrează în cadrul Secretariatului General al Parlamentului European (Luxemburg, Unitatea de Traducere Română).

Andrei-Paul Corescu a colaborat la revistele Ramuri, Mozaicul, Calende, Revista Cenaclului Literar George Topârceanu (Sibiu), fiind prezent cu articole în limba franceză pentru revista Défense de la langue française (Paris) sau cu lecturi de poezie în Sibiu şi Luxemburg. Mai întâi, Andrei-Paul Corescu este atras de actul traducerii dintr-o perspectivă creatoare. El tălmăceşte, reînviind atmosfera, sunetul, lumina unui text care poartă amprenta timpului. Este atent la corespondenţe şi pătrunde, traducând, în adâncimi imprevizibile, explorând straturi ascunse. Trecând cuvintele într-o altă literă, Andrei-Paul Corescu interpretează, descifrează, dezleagă, din prezent, sigilii, cămări, nişe, trape, într-un spirit modern sau postmodern, grav sau jucăuş. Cuvintele sunt reînviate în autoreflexivitatea lor modernă sau în zonele mai puţin solicitate ale epicului, supuse rigorii sonetului şi baladei, ritmului şi rimei, unei prozodii pe cale de a deveni doar o amintire. Fermecat de recrudescenţa unor specii lirice sau epice, Andrei-Paul Corescu trece din orizontul echivalenţei în cel al spaţiului poetic pe cale de a se individualiza, de a deveni emblemă a spiritului creator.

Prin traducere, poetul Andrei-Paul Corescu a deprins acel alfabet de sunete, acele tărâmuri voluptuoase care dau consistenţă formelor lirice, cuvintelor călătorind, schimbându-şi sensul, îmbogăţindu-se creator. Nimic nu trebuie să-i fie străin poetului care iscodeşte textul, străbate zonele alterităţii pentru a se întoarce, precum Ulise, spre sine, spre ţesătura originară: „Mă tentează epicul - eroic, hiperbolic, sentenţios, precum şi ludicul - alegru, mucalit, prilej de promptă autoinvectivare şi autoderiziune. Dar, mai cu seamă, descriptivul, detaliul - anecdotic, pictural sau sinestezic – vehiculat de stranii analogii.“ Poetul este dublat de criticul care măsoară cu acribie distanţa dintre text şi oglinda unui alt alfabet, care devine un scrib cârcotaş, demascând sensuri, cultivând trădarea şi privirea indiscretă. Poetul devine „prinţul truver – un poet stingher, ludic uneori, pentru a nu fi prea trist, alteori trist, pentru a nu fi prea vesel…“

Iată cuvintele adresate de poet ipocritului cititor în maniera poeţilor famelici şi vaganzi traduşi în limba română de Romulus Vulpescu. Urmele lui Villon sau ale lui Ruteboeuf pline de jeluiri şi regrete medievale, de rătăciri blajine sau libertine, sunt prezente în textele de început ale lui Andrei-Paul Corescu: „Un prinţ truver, cum altul nu mai fu, / Veni la hanul de pe şleau, / Fără regat, dară cu ghiersuri ce-au / Mireasma altui timp decât amu… // Hălăduirea se opri la noi - / Prea obosit de-ntinsele cărări / Pe care-şi despletise tinereţea… / Veniţi, dar, oameni, să-i aflaţi tristeţea / şi taina din blajinele-i cântări“ (Poema prinţului truver).

Poetul descinde într-un burg medieval, invocă, risipeşte aluzii culturale, călătoreşte, reînvaţă alfabetul iubirii galante, trecute printr-o gândire livrescă, la umbra stilizării medievale sau renascentiste, a badinajului languros, a retoricii preţioase, manieriste.

Poemele prinţului truver nu au dezveliri impudice, nesupravegheate, sunt ceremonioase, cu vagi acorduri argotice sau inflexiuni arhaice. Sunt purificate ludic, „recurgând la un mic subterfugiu / Cum nu se poate mai medieval.“ Pretutindeni ne întâmpină data şi locul elaborării, fiindcă, pentru orice poetician/poietician, textul poartă semnul trecerii, al începutului. Numai cel care cunoaşte capcanele limbii române poate retranscrie parodic, postmodern, un alfabet interior, poate călători livresc atras de vântul de Levant (cu ecouri din Doinaş sau Cărtărescu) sau poate transmite magia cuvintelor dintr-un dans ameţitor, condus în vârtejul monorimei: „Poezia mea cu greş, / Ai să ieşi cum ai să ieşi, / Dar ţi-am pus la uşă preş - / Mărăcine de măceş, / Să-ţi laşi sângele peşcheş“. (Ars poetica). Numai cine a trecut prin poezia populară românească, prin sonurile antonpanneşti sau prin tânguirea lui Conachi poate înţelege relaţia dintre dimineaţa poeţilor şi rafinata baladă a lui Ion Barbu sau recrudescenţa speciilor epice defuncte într-un burg medieval, într-un spaţiu cultural descins din iscodirea blagiană. După ce ai citit Iubirea şi Occidentul de Denis de Rougemont sau Amurgul Evului Mediu, fascinanta carte a lui Johan Huizinga, iubirea capătă o altă dimensiune. Ea se spiritualizează, devine cunoaştere, aventură, treaptă spre cuvântul poetic. Poemele de dragoste din cartea lui Andrei-Paul Corescu sunt invocaţii pline de candoare într-un timp apter, într-un orizont al maculării zgomotoase, al agresivităţii verbale. Spiritul lui Radu Stanca pluteşte peste aceste versuri de început, familiarizând pe cititor cu alte coordonate ale unei ars amandi: „Tu, alga mea, ce te-nfăşori pe trup, / Care foşneşti exotic şi acvatic, / Stârnind o vară în bărbat tomnatic, / Tu, miere verde din al mării stup.“ (Dragă algă…)

Traducător pătimaş din lirica franceză, acest prinţ truver începe călătoria sa poetică. După deprinderea alfabetului, drumul spre sine este plin de capcane, de vârtejuri. Cu siguranţă că poetul şi traducătorul înzestrat Andrei-Paul Corescu va birui în lupta cu cuvintele, cu textul, oglindă a existenţei, a creaţiei.

© 2007 Revista Ramuri