Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Din jurnal (1995)

        de Gabriel Dimisianu

9 aprilie

Din nou vreme rea, plouă, destul de frig. Primăvară antipatică. Se pare că săptămâna viitoare, vreau nu vreau, trebuie să merg la Iaşi, invitat să vorbesc la Casa Pogor despre Panait Istrati. Ce să mai spun despre Istrati ? Am spus tot ce aveam de spus în studiul din „Caiete Critice“ de acum câţiva ani. Va trebui să repet ce am spus acolo. Nu trebuie totuşi să mă mai angajez că voi face un lucru când nu mi-e clar că-l voi putea face. Dar aşa mi se întâmplă. Accept din politeţe şi mai ales dacă termenul de îndeplinire este îndepărtat. Ca acum: m-au invitat în februarie pentru aprilie. Era atât de departe aprilie încât am acceptat uşor, iar acum a venit scadenţa. Nu mai e nimic de făcut. Voi merge la Iaşi.

Acum încerc să scriu o evocare a lui Ury Benador al cărui centenar e în mai. Dacă nu amintesc eu de Benador în R. L., mă tem că nimeni n-o va face. A fost un bun scriitor şi e uitat pe nedrept. A fost şi un om la care am ţinut.

10 mai

Pentru după-amiază e anunţat un miting monarhist, iniţiat de studenţi în Piaţa Universităţii. La ora 6. Nu ştiu cum să mă împart pentru că la 7 se dă la TV interviul cu Regele, luat de G. Arion la Versoix.

11 mai

Am fost la miting. Participanţii tradiţionali, câteva mii. Studenţii au deschis balconul. Au apărut blindate, scutieri, o mulţime. Nu au permis accesul la troiţă. Mici busculade, dar poliţia nu a cedat niciun pas. Sunt decişi să reacţioneze în forţă, implacabil. De cealaltă parte indignare dar şi descurajare. După cinci ani e de înţeles.

24 mai

G. a plecat la Varşovia, săptămâna trecută. În absenţa ei mi se întâmplă cele mai nenorocite lucruri. De pildă sâmbăta trecută. Sunt trezit în zori de vecini cu bătăi în uşă, strigăte. Constat buimac că apartamentul e inundat, din nou izbucnise un jet din perete, la bucătărie, o cascadă, la fel ca anul trecut. Era să mor, dar mai bine să nu-mi amintesc.

Diseară, la ambasada Suediei, întâlnire cu Gabriela Melinescu, după douăzeci de ani. Va trebui să spun despre ea câteva cuvinte, deci să-mi pregătesc un mic discurs. O săptămână de mondenităţi : acum două zile Colocviul Eugen Ionescu la Institutul Francez unde au participat Rodica Ionescu şi Marie-France, acum la suedezi, iar sâmbătă altă ceremonie, de alt fel : fiica lui Corneliu Ştefanache se căsătoreşte cu un francez. Am fost invitat dar nu mă voi duce, pentru că sunt convocat la juriul de premiere al Uniunii din care fac (a câta oare ?) parte.

8 noiembrie

Sfinţii Mihail şi Gavril, deci ziua mea de nume. Unele felicitări nescontate printre care şi aceea a preşedintelui U. S., transmisă însă prin şefa de cabinet. Tot e ceva.

Încep să scriu pentru „22“ (încerc să încep) articolul despre „Peştele în apă“, cartea lui Llosa despre eşecul său în bătălia pentru funcţia de preşedinte al Perului. Nu i-ar fi stricat lui N. M. să citească această carte înainte de a se fi avântat în campaniile lui politice.

22 noiembrie

Scriu aici, în „jurnal“, întrerupându-mă din scrierea articolului despre... jurnal, despre jurnalul intim de fapt, tema cărţii lui Mircea Mihăieş. Dar mai bine să-mi scriu articolul, să nu-mi consum ideile despre jurnal aici, mai ales că nici nu am prea multe.

G. e la Cluj, mama ei nu mai poate merge neajutată, dar mai rău e că are momente când nu o mai recunoaşte. Groaznică e bătrâneţea, groaznică. Şi totuşi vrem să trăim mult.

Nr. 11/2009
Hertha Müller, laureată a Premiului Nobel pentru literatură

De la Marginea la Torino: dezbatere la Veneţia despre emigraţia românilor în Italia după 1989

Dacă, epitaf sau proiect
de Nicolae Prelipceanu

Sfântul Francisc portretizat de scriitorii români
de Adrian Popescu

Din jurnal (1995)
de Gabriel Dimisianu

Tuşe provinciale
de Gheorghe Grigurcu

Preliminarii la o exegeză a subiectivităţii
de Henri Zalis

Existenţialism şi crepuscularitate
de Gabriela Gheorghişor

Melancolie, nostalgie, ironie
de Bucur Demetrian

Alungând tristeţea…
de Mihai Ene

O tragedie postmodernistă sau lupta cu realitatea
de Paul Aretzu

Incantații în casa de lemn
de Florea Miu

Perspectiva iconizatoare a antropologiei
de Nicolae Răzvan Stan

O panoramă la zi a panaramei actualităţii noastre
de Mircea Moisa

Făt-Frumos din Lună
de Horia Gârbea

Omul poietic şi regândirea poiesis-ului grec
de Marius Ghica

Poeme
de Mihai Duţescu

Deportarea
de Viorel Dianu

Spaţii de elecţiune poetică
de Constantin M. Popa

Un poet al contrastelor
de Gheorghe Manafu

Noi resurse poetice ale reveriei
de Ştefan Vlăduţescu

Dintr-o haltă părăsită
de Cassian Maria Spiridon

Isus Cristos a fost, este ori va fi femeie sau Idioata divină
de Mircea Ghiţulescu

„ Occident Express” de Matei Vişniec
de Nicolae Petre Vrânceanu

Poeme
de Ionel Ciupureanu

Isus Cristos a fost, este ori va fi femeie sau Idioata divină
de Mircea Ghiţulescu

„ Occident Express” de Matei Vişniec
de Nicolae Petre Vrânceanu

Poeme
de Ionel Ciupureanu

Poeme
de Nicolae Răzvan Stan

O monografie de excepţie
de Ştefan Enache

Călin Beloescu sau realismul magic
de Cătălin Davidescu

Poeme
de Tadeusz Rózewicz

Poeme
de Tadeusz Rózewicz

© 2007 Revista Ramuri