Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Incantații în casa de lemn

        de Florea Miu

Monologul poetic din Casa teslarului de Ioan Pintea (Editura Cartea Românească, Bucureşti, 2009) are, în ramificaţiile sale simbolice, relevanţa exemplară a regăsirii de sine într-un timp mai degrabă al înstrăinării şi al pierderii semnificaţiei etice, decât al quietudinii originare spre care ar trebui să aspire fiinţa după modelul armoniei divine. Poemul pare a fi calea reîntoarcerii spre acest arhetip spiritual-creştin uitat în noi, ce ni se revelă prin incantaţie. Cuvintele poartă în ele taina făuritorului dintâi, a lucrării primordiale, a Creaţiei şi ard, nespuse, în adâncul tăcerii până în clipa hărăzită a rostirii. Ele prind viaţă prin meşteşugul artistic aşa cum formele din lemn se dezvăluie privirii doar prin sfânta meserie a cioplitorului biblic („Iosif ciopleşte lemn mântuitor”). Dar, mai mult decât orice material pământesc, cuvintele duc spre izvoarele facerii, spre misterele începutului – încă fremătânde în om („cuvintele sunt mai aproape decât pietrele/ şi sunt mai grele decât pietrele/ şi pot striga fără zgomot” - loc).

Ca atare, mai toată poezia lui Ioan Pintea are ceva liturgic, de închinare adâncă, precum în „rugăciune”, şi „flacără”, şi „psalm”, „Ioan” sau „înviere”, ori textele mărturisitoare de smerenie şi împăcare, de umilinţă purificatoare. Atitudinea morală iscă sunete pe cât de simple, pe atât de grave: „umilinţa e asemenea fiorului din copilărie/ când crezi că ai descoperit/ amorul/ şi ţi se face ruşine de toţi şi de toate şi fără de veste/ eşti cuprins de panică şi de frică la gândul/ că ai fi putut săvârşi primul mare păcat/ şi nu îndrăzneşti să-ţi ridici privirea/ tulburată de lacrimi” (cântecul lui simion cirineul). În <<strigarea>> lui Cirineu răzbate îndemnul cristic al înălţării prin umilinţă şi durere, prin refuzul grandorii calpe şi strălucirii înşelătoare pe care se sprijin㠄Domnul Savaot” şi „sora noastră Minciuna”: „cine să ştie că mândria şi orgoliile se rostogolesc/ în faţa Lui ca nişte pietricele de râu?/ nu cunoşti umilinţa/ ea seamănă cu adierea de vânt din grădina/ edenului trebuie să cazi să te prăbuşeşti/ ca să poţi urca vindecat prin vămile Domnului” (ibidem).

Încercarea este cu atât mai grea, cu cât în acest templu al spunerii există libertatea de cuget care face dificilă alegerea între răul cu ispitirile sale şi drumul foarte spinos al binelui ce iluminează şi umple sufletul de bucurie adevărată: „suntem în această cameră/ în primul rând s-o luminăm/ cu toate că lumânările din ceară proastă/ picură pe veşmintele cetăţeanului trist/ noi ne facem datoria şi deschidem uşa pe care / intră Diavolul şi bunul Dumnezeu” (ce vedeţi şi nu vă înspăimântaţi?). Teribila scenă a mielului „îngrăşat pe nisipuri” şi „păstorit de copii măcelari” prezintă tragismul sacrificiului necesar întru mântuirea lumii în care „cârtiţa poate striga şi veţi vedea/ că e cântecul mierlei mierla poate cânta/ şi veţi vedea că e plângerea mielului/ şi veţi vedea că pe terasa paternă/ cârtiţa mierla şi mielul au mâncat/ împreună pentru sănătatea trupului şi a sufletului” (vedere cu cina cea de taină). Impresionantă, în zbuciumul vieţuirii, „o pasăre înainte de bătrâneţe/ strigă urlă se tânguie/ înfrumuseţând/ cerul cu suferinţ㔠(la marginea deşertului), dând astfel sens efemerului tocmai prin nota de tristeţe a glăsuirii sale. Deşi, în mod fatidic, tot ce e viu conţine în el un sfârşit, iar „bunăstarea curăţia smerenia în general toate virtuţile/ şi mai ales înţelepciunea” nu pot influenţa prestabilita ordine a firii, aripa speranţei se ridică deasupra celui ce va reuşi să exclame: „ce graţioasă flacără, viaţa!” De altfel, oficiind în casa de lemn, dincolo de „uşile ruginite ale metaforei” şi consecvent cu preceptele moralei creştine, simple şi lipsite de fast, poetul conchide: „veniţi la masă!/ aici e viaţa şi moartea şi învierea şi viaţa veşnică/ nu umblaţi cu parodii!/.../ mântuirea e aici între păpădiile smereniei!” (Quintelnic).

Sensul poeziei lui Ioan Pintea nu este acela de a propune formule, ci de a face să foşnească iarba şi frunzele, de a repune în mişcare stări încremenite şi de a ne face să vedem din nou. Uşor polemic uneori, poetul îşi proclamă credinţa într-o artă necontaminată de noxe experimentaliste, venită dintr-o zonă a limpezimii sufleteşti, conştientă de sine, calmă, împăcată şi vie: „cea mai ascuţită flacără/ seamănă mult cu inima poemului/şi cine poate să ţină în palmă/tocmai inima încinsă a poemului/ şi să nu-şi ardă buricele degetelor/ şi pielea fină să nu înceapă să-i sfârâie?!/.../ Doamne!/ iartă-mă, am şi eu lucrarea mea/ de data aceasta focul e chiar muza apollinaire” (muza apollinaire). Mai sus este invocat acel Dumnezeu plin de înţelegere şi sfătos (mai că era să zic sorescian!) căruia îi pare rău că a prevăzut sfârşitul lumii, Apocalipsa, după ce îi vede mai de-aproape pe moroşanii cărora Ioan Pintea le închină o memorabilă ţâpuritură, semn al comuniunii cu aceştia.

Rafinate tocmai prin lipsa artificiului, contemplative şi profund morale, cu inflexiuni adesea surprinzătoare în articulaţiile lor metafizice, rostirile acestea nu-şi puteau găsi o locuinţă mai bună decât Casa teslarului, adevărat templu al destăinuirii!

Nr. 11/2009
Hertha Müller, laureată a Premiului Nobel pentru literatură

De la Marginea la Torino: dezbatere la Veneţia despre emigraţia românilor în Italia după 1989

Dacă, epitaf sau proiect
de Nicolae Prelipceanu

Sfântul Francisc portretizat de scriitorii români
de Adrian Popescu

Din jurnal (1995)
de Gabriel Dimisianu

Tuşe provinciale
de Gheorghe Grigurcu

Preliminarii la o exegeză a subiectivităţii
de Henri Zalis

Existenţialism şi crepuscularitate
de Gabriela Gheorghişor

Melancolie, nostalgie, ironie
de Bucur Demetrian

Alungând tristeţea…
de Mihai Ene

O tragedie postmodernistă sau lupta cu realitatea
de Paul Aretzu

Incantații în casa de lemn
de Florea Miu

Perspectiva iconizatoare a antropologiei
de Nicolae Răzvan Stan

O panoramă la zi a panaramei actualităţii noastre
de Mircea Moisa

Făt-Frumos din Lună
de Horia Gârbea

Omul poietic şi regândirea poiesis-ului grec
de Marius Ghica

Poeme
de Mihai Duţescu

Deportarea
de Viorel Dianu

Spaţii de elecţiune poetică
de Constantin M. Popa

Un poet al contrastelor
de Gheorghe Manafu

Noi resurse poetice ale reveriei
de Ştefan Vlăduţescu

Dintr-o haltă părăsită
de Cassian Maria Spiridon

Isus Cristos a fost, este ori va fi femeie sau Idioata divină
de Mircea Ghiţulescu

„ Occident Express” de Matei Vişniec
de Nicolae Petre Vrânceanu

Poeme
de Ionel Ciupureanu

Isus Cristos a fost, este ori va fi femeie sau Idioata divină
de Mircea Ghiţulescu

„ Occident Express” de Matei Vişniec
de Nicolae Petre Vrânceanu

Poeme
de Ionel Ciupureanu

Poeme
de Nicolae Răzvan Stan

O monografie de excepţie
de Ştefan Enache

Călin Beloescu sau realismul magic
de Cătălin Davidescu

Poeme
de Tadeusz Rózewicz

Poeme
de Tadeusz Rózewicz

© 2007 Revista Ramuri