Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Jurnal aproape închipuit

        de Bucur Demetrian

Jurnalul de călătorie al lui Ioan F. Pop, Jurnal aproape închipuit, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 2009, se compune din fragmente care se sustrag convenţionalei juxtapuneri de planuri, descrierii stereotipe desprinse parcă dintr-un pliant sau textului însoţind cu suficienţă o cameră de filmat plimbată în spaţiu şi timp. Aceste pagini nu vor să semene cu un ghid, nu vor să înregistreze neutru un început şi un sfârşit, ci să sfideze „prejudecăţi“, să proiecteze realitate în teritorii imaginare, dincolo de lecţii asimilate livresc, de corespondenţe fragile, seducătoare pentru întregirea documentării, dar palide în dimensiunea lor existenţială. Aventura „eului“ este cheia în care Ioan F. Pop citeşte spaţiile străbătute, în măsura în care redescoperă ceea ce a retrăit, dar şi ceea ce i se oferă, acum, autentic, uitând parcă totul şi poposind, ca şi cum s-ar situa la poarta unei biblioteci interzise: „Orice călătorie este, de fapt, o pre-judecată. Pre-judecata propriilor aprehensiuni şi iluzii despre un anumit loc. Amestec suav de fantasmă şi realitate călătoria, în general, procură cele mai îndelungi rememorări. Proclamă imperativ inefabilitatea celor mai directe trăiri“.

Ca orice poet, Ioan F. Pop reface, prin călătorie, spaţiul Romei şi universul fascinant al Parisului, două repere culturale concentrate metaforic: „o dulce babilonie“ şi „un mit disponibil“. Nimic nu este mai greu decât să traversezi cele două lumi pândite de clişee, de „prejudecăţi“, de tautologice reverii desprinse din pliante turistice, din texte publicitare. Ioan F. Pop reţine coordonate temporale integrate spiritual, pendulând între contingent şi imaterial, între detaliile călătoriei, de la plecare, până la sosirea reţinută ca un semn al descinderii miraculoase. Există oare o reţetă care să ordoneze puzderia de fapte, de senzaţii, gesturi, aluzii livreşti? „Într-o călătorie, ca şi în viaţă, se poate porni de oriunde“, spune Ioan F. Pop, pregătit să dea sens unei călătorii care transformă plăcerea în reflecţie, zborul în traseu textual. Fiecare zi este trăită cu voluptate sau cu detaşare, şi transfigurată în pagina jurnalului primitor, pregătit să reţină aceste notaţii fragile, necenzurate, aruncate la voia întâmplării. Textul jurnalului devine univers specular, spaţiu al autoreflectării, biografie filtrată spiritual în reţeaua vocabulelor revelatoare: „În scris, chiar dacă eşti singur, dialoghezi. Scrisul este în substanţa sa dialogic. Nu ştiu dacă vreau neapărat să fiu exact, cât mai mult, liber în scris. Liber până la inconştienţă. Încerc, probabil, să văd cum mă văd într-un mediu străin. Ce rămâne din mine după ce mă devoră cuvintele, însingurarea. Vreau să mă poiectez în oglinda scrisului imperativ, a acestei excrescenţe diaristice. A scrisului direct, devorator, pe cât posibil non-literar“.

Diaristul se lasă provocat de „dulcea babilonie“ a Romei, copleşit de impresii. Notează mereu, cu înfrigurare, clipa cea repede, uitând totul, pulverizând canoane, clişee, reţinând, ca într-un tablou, liniştea unei mănăstiri, unei biblioteci, căldura soarelui de dimineaţă, amintiri reintrate într-un alt regim, într-o rânduială în care timpul trăirii şi cel al mărturisirii colaborează şi rescriu un traseu din lumini şi umbre, din fulguraţii ale spiritului în care „viaţa este mai personalizată într-un oraş banal“, dar dimensiunea ei este redefinită doar prin revărsarea în lume: „sihăstria în mijlocul lumii devine nu doar o soluţie, ci un imperativ.“

Jurnalul, ca spaţiu ficţional, înregistrează poetica şi poietica scrierii unui text în care eul superficial şi cel profund converg în succesiunea de stări, de zile care cuprind impurităţi şi esenţe, o rememorare infidelă, expresivă în aparentă inexpresivitate. Nu interesează prea mult detaliile turistice, numărul muzeelor vizitate sau transcrierea plată a unui drum care nu poate să se sustragă textelor memorate într-o cască de ghidul zelos. Călătoria unui poet este eternă întoarcere, descifrare postmodernă a mentalităţilor, rescriere a unui text din perspectiva ironiei şi a intertextualităţii: „Jurnalul este un joc periculos cu adevărul eului. Un pariu cu tine însuţi câştigat (uneori) de alţii.“ Şi cum orice aşterne pe pagină scriitorul se transformă în spaţiu semnificant, jurnalul este „sabotat uneori de literatură. Ea îl face să eşueze. Să devină ceea ce nu şi-a propus.“

Încercând să scape de capcanele literarităţii, jurnalul dobândeşte expresivitate, reflectând tribulaţiile eului pe marele ecran al paginii albe, în rama ospitalieră a unui tablou. De aici, salvarea diaristului de frustrări, complexe, de angoasele cuceritorului sau ale învinsului. Orice arcaş striveşte, formează, clatină certitudini, fiindcă marginile fiinţei dobândesc profunzimea prin deschidere, prin călătorie, iar spiritul creator traversează zonele certitudinii sau ale incertitudinii atingând periferiile sau centrul marilor oraşe: „Orice călătorie e o bună plonjare în melancolie. Căci, oricum, lumea e destul de mică şi cam inutilă. Degeaba tot vrem să mergem, că, de fapt, nu prea avem unde merge. Mergem mai mult prin noi înşine, stimulaţi de tot felul de exteriorităţi. Cred că nu există vanitate mai mare decât aceea de a nu fi ieşit niciodată din spaţiul natal.“

Roma şi Parisul din paginile de jurnal ale lui Ioan F. Pop sunt redescoperiri ale singurătăţii, trăire pe cont propriu între iluzie şi realitate, între tautologice oglinzi şi abisul eului reflectându-se la nesfârşit.

© 2007 Revista Ramuri