Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Jean-Jacques Wunenburger şi o lucrare de sinteză - Imaginarul

        de Ionel Buşe

Cunoscut în România, prin conferinţele pe care le-a susţinut la Universităţile din Craiova, Cluj, Bucureşti, Iaşi, prin interviurile şi cărţile publicate, profesorul Jean-Jacques Wunenburger s-a impus, de mai bine de un deceniu, ca unul dintre cei mai importanţi cercetători în domeniul imaginarului. Filosof de formaţie, cu o solidă cultură franceză şi germană, prin originea sa alsaciană, Jean-Jacques Wunenburger este unul dintre acei exegeţi postmoderni care, pe linia părinţilor fondatori ai noţiunii de imaginar, deschid o nouă perspectivă în înţelegerea raţionalităţii filosofice contemporane.

Imaginarul, ultima sa carte tradusă în limba română (Ed. Dacia, 2009), dintr-o serie de opt, este o lucrare de sinteză, o clarificare necesară cu privire la o noţiune asupra căreia mai planează încă suspiciuni pozitiviste şi care suportă destule confuzii în mediile academice, mai mult sau mai puţin filosofice. Ea ne oferă posibilitatea de a cunoaşte diversele accepţiuni ale imaginarului, dar şi modalitatea de abordare de către autor a raportului dintre acesta şi ideea de raţionalitate.

După ce delimitează noţiunea de imaginar de alte noţiuni concurente sau opuse (mentalitate, mitologie, ideologie, ficţiune, tematică, real, simbolic, imagerie, imaginal etc.), Jean-Jacques Wunenburger ne oferă, pentru început, o aproximare, o definiţie generală care anunţă, de altfel, şi viziunea sa cu privire la operaţionalitatea termenului ca atare: „Vom conveni (...) să numim imaginar un ansamblu de producţii, mentale sau materializate în opere, pe bază de imagini vizuale – tablou, desen, fotografie – şi lingvistice – metaforă, simbol, povestire – care formează structuri coerente şi dinamice relevând despre o funcţie simbolică în sensul unei îmbinări de semnificaţii cu caracter propriu şi figurat”.

Urmează o scurtă prezentare a două direcţii de cercetare consacrate, una care reduce imaginarul la conţinuturile produse de imaginaţie, cealaltă, mai extinsă, care pune accent pe imaginar ca sistem dinamic producător de imagini şi care include şi imaginaţia. Autorul face, de asemenea, o analiză a principalelor teorii contemporane ale imaginarului (G. Bachelard, G. Durand, P. Ricoeur şi H. Corbin). Analizând apoi metodele, structurile şi transformările imaginarului, evidenţiază dimensiunea sa verbo-iconică, potrivit căreia se constituie cele două fundamente: lingvistic şi vizual. Metodele de abordare ale imaginarului oscilează, în genere, de la semiotica structurală, dezvoltată de lingvistică şi critica literară (R. Barthes, G. Genette, A. Greimas etc.), la hermeneutica simbolică (G. Bachelard, G. Durand, P. Ricoeur etc), între cele două situându-se un curent inspirat de psihanaliză (în principal, de lucrările lui C. G. Jung). Imaginarul este privit de filosoful francez din perspectiva unei logici specifice, a unei gramatici a cărei semantică şi sintaxă conduc la compunerea unui sistem ce prin dinamica, flexibilitatea şi creativitatea sa explică atât formele , cât şi transformările sale. Studiul despre evoluţia istorică a imaginarului dezvoltă o analiză a mitodologiei lui G. Durand, considerată model de evoluţie a unei mitologii într-un timp cultural dat.

Determinanta poietică a imaginarului este tratată în capitolul „Funcţii şi valori ale imaginarului”, unde autorul evidenţiază atât dinamica creatoare a imaginarului cât şi pregnanţa simbolică la care aderă subiectul. În acest sens, el îi pune în evidenţă trei funcţii importante: estetico-ludică, cognitivă şi practic-instituantă. Abordarea valorilor imaginarului exprimă necesitatea de a-l trata într-o manieră ambivalentă. Pe de-o parte, scrie Jean-Jacques Wunenburger, imaginarul poate acţiona într-un mod perturbator asupra judecăţilor noastre obiective, „forţa imaginilor poate transforma sentimentele în pasiuni oarbe până la a-l lipsi pe subiect de orice urmă de spirit critic”, poate determina forme de idolatrie ce pot conduce la delir politic şi religios, iar, pe de altă parte, având o structură dinamică şi creatoare, el este implicat în mai toate operele noastre, de la cele religioase şi artistice la cele ale raţionalităţii cunoaşterii. Totul ţine de delimitarea conştiinţei imaginante, de disoluţiile imaginarului sau de instituirea creatoare a poieticului.

Un capitol special explorează câteva tipuri de imaginarii sociale (utopia şi milenarismul, imaginariile unor comunităţi colective – popoarele –, imaginariile unei epoci – Renaşterea şi barocul –, imaginarul unei tradiţii spirituale – gnosticismul dualist – sau al unei tehnici sociale – televiziunea) şi acordă un spaţiu de analiză comparativă imaginarului socio-cultural românesc (în principal, prin studiul asupra lucrării lui L. Blaga, Spaţiul mioritic) şi imaginarului socio-politic american. „România spirituală apare marcată de o tradiţie atemporală, antimilenaristă, profund ataşată integrării într-o natură organică, ritmată de urcuşuri şi coborâşuri. În felul acesta, putem înţelege mai bine tema terorii istoriei, larg răspândită în Franţa chiar de către scriitorii şi teoreticienii români (E. Cioran, M. Eliade)”. Dimpotrivă, imaginarul socio-politic american valorizează timpul istoric. Mitanaliza cercetătorului francez trimite aici la patru puncte de reper: un maniheism ontologic şi moral, un mit matriarhal, un mit al fuziunii comunitare, un cult mitic al banului. Concluzia sa critică este cât se poate de sugestivă: „Aceste patru miteme constituie, prin urmare, nucleul dur al imaginarului american, rezultat al unei îmbinări inedite de religiozitate mesianică, politică puritană şi materialism hedonist”.

Ultimele două capitole sunt adăugate la această ediţie românească de către autor, cu scopul de a completa studiile anterioare, printr-o abordare originală a diverselor figuri ale imaginarului: mitul şi simbolul. Au fost retrase din ediţia franceză acele paragrafe care se repetau. Studiul „Mito-foria: formele şi transformările mitului” reprezintă o critică a abordărilor raţionalist-pozitiviste şi a metodologiei cercetărilor mitografice care obiectivizează miturile şi le imobilizează în structuri semiotice şi simbolice statice, îndeosebi cu caracter religios, propunând interpretarea mitului ca pe un discurs deschis, ca pe o poietică susţinută de „indefinita sa generativitate”.

Capitolul de încheiere, „Contribuţie la o logică paradoxală a simbolului”, ne oferă un exemplu de interpretare filosofică a simbolului, în sensul în care acesta ascunde o gândire paradoxală ce impune un fel de complexificare a raţionalităţii, ceea ce ne trimite astăzi cu gândul la depăşirea logicii raţionalităţii identitare spre o raţionalitate deschisă, în variantele ei postmoderne, care are ca fundament imaginarul. De altfel, în lucrarea Raţiunea contradictorie, Jean-Jacques Wunenburger dezvoltă pe larg problema raţionalităţii multiplex prin mecanismele contradicţiei, sugerând ca punct de plecare „logica paradoxal㔠a imaginarului simbolic.

Lucrare de sinteză, Imaginarul se adresează tutoror celor interesaţi de dinamica transformărilor noţiunii de imaginar în cultura contemporană. Perspectiva e una filosofic-integratoare şi trimite la o modalitate de abordare interdisciplinară, în condiţiile în care semnificaţiile termenului ca atare oscilează, în secolul XX, în funcţie de metodă sau disciplină (psihologie, psihanaliză, fenomenologie, istoria religiilor, sociologia religiilor, critică literară, antropologie culturală etc.).

 1 Viaţa imaginilor, Ed. Cartimpex, Cluj, 1998 (trad. şi prefaţă de Ionel Buşe); Sacrul, Ed. Dacia, Cluj, 2000 (trad. de Mihaela Căluţ, prefaţă de Aurel Codoban); Omul politic între mit şi raţiune, Ed. Alfa Press, Cluj, 2000 (trad. şi prefaţă de Mihaela Căluţ); Utopia sau criza imaginarului, Ed. Dacia, Cluj, 2002 (trad. de Tudor Ionescu); Filosofia imaginii, Ed. Polirom, Iaşi, 2005 (trad. de Mugurel Constantinescu, ed. îngrijită şi postfaţă de Sorin Alexandrescu); Imaginarul politic, Ed. Paideia, Buc., 2006 (trad. de Ionel Buşe şi Laurenţiu Ciontescu-Samfireag, ed. îngrijită de Ionel Buşe); Raţiunea contradictorie, Ed. Paideia, Buc., 2006 (trad. de Dorin Ciontescu Samfireag şi Laurenţiu Ciontescu-Samfireag, ed. îngrijită şi postfaţă de Ionel Buşe).

© 2007 Revista Ramuri