acasă căută arhivă despre noi redacția contact

Poezie

de De Cassian Maria Spiridon

O datorie de împlinit

mîinile mele îţi aud sufletul

prin toate cele zece papile

cu ochi foarte mici

ca punctul roşu de laser

purtătoare ale celor zece porunci

îţi desenează conturul energiilor interioare

pe ecranele întunecate

căutătoarele de sens/ pe şira fierbinte a spinării

printre coastele verticale ale nopţii

e inima bubuind în chivot

păzitoare

la vremea cînd ploaia calcă

frunza şi iarba/ fir după fir

numărătoare astrală

de parcă ar vrea să ne spună

cîte stele acum ne privesc

doar moartea urcătoare-n spirală

mereu cu o treaptă mai sus

adună suflet cu suflet

la un abac ceresc

la fiecare dîndu-i partea/

atît cît se cuvine din potopuri