nu răspunzi
răspunsul ar fi prima ninsoare
pe care o porţi mereu ca pe negru
un negru de vânt
aşa mergi
cu prima ninsoare
celelalte sunt ploi şi se şterg
de aceea aştept
culorile stau în degete nu se desfac
se desface doar aşteptarea
de fapt calul galben
cel alergat de curând
în pântece
de la vântul cu care pui dimineaţa
un galben în degete
la distanţă de gând
calul galben din alergare
dacă e gând
e tot întunericul
pe care încerc să-l cuprind
numai că nu ajung deodată la zi şi la noapte
ziua e braţul stâng
moartea e celălalt
mă ţin între ele să nu mai
să nu te ajung
la un pas ziua mea nu mai vede în vis
întunericul face un trup să plec înapoi
mereu plec şi nu mai ajung
nici seară nici gând
între ele
mi-au dispărut mâinile
de aceea cred că sunt singur
şi nu mai pot mişca zborul de pe umeri
în schimb am degete la trei anotimpuri
al patrulea ar fi vântul
te întreb dacă aşa mă auzi
vântul face deodată cinci degete
mă acoperă cu şuieratul de tren
ştiu
nu răspunzi fiindcă degetele nu au mâini
să facă vântul
mereu pe umeri mereu cu dealul
de la brâu în sus altul
scriu
umbra păsării spală pietrele pe râu
spală tot mai departe
piatra nu vrea să mă privească
peisaj de pământ
trupurile merg deodată
fără copii
sunt femei în care bărbaţi încearcă sa-i salveze
la capăt
o fetiţă aleargă şi e nebună în faţa gloanţelor
tancul se uită la ea
când le-a fugit noaptea
femeile fac sexul bărbatului şi îl numesc
văzându-l mort au crezut că se înşeală
îl caută cu ochii când un şobolan le mănâncă pielea
femeile duc moartea cu ele
la fel şi copiii în viaţa asta unde aşteaptă o dimineaţă
st! St! În piatră se vorbea
poate vântul…
piatra era afară
de gând
era iarnă
nu se mişcă dimineaţa
ci vântul
care se sparge de ziuă
duce mâna la fereastră
şi ea se sparge de gând
şi el e din carne
un braţ desfăcut
moartea mea e înăuntru
are atâtea capete încât
ca să trăiesc trebuie să le tai unul după altul
unul după altul înseamnă a mă apropia de tine
voi spune cândva că sunt moartea
dacă începi ziua
şi stai în tine asta faci stai în tine
senin
ziua nu o simţi fiind ea curgătoare
cât o jumătate de zi toată ziua
îmi stă capul de pasăre pe umeri
pe gând
ziua se îngroapă în el
de aproape
timpul e omul meu
nu pot să-l ţin
drum de întoarcere
până când se trezeşte e om
cu zilele până la os
şi murim
murim mâine!