Descrierea unor urmări (2)
I. Două lacuri asemănătoare
De lângă Trotuş până la fereastra
apartamentului meu
se întinde lacul oraşului ca o miniatură
a Baikalului siberian: amândouă
cu o memorie asemănătoate la lectură
că dacă dai foaie după foaie
în pripă auzi o rumoare:
scâncete încălecate unele peste altele
că-şi blestemă ursita fiecare
că ocnaşii-localnici în ambele lacuri
cândva în miezul apelor s-au scufundat
după minele de aur părăsite –
şi în ambele: o imagine din copilărie
le-a călăuzit inimile năruite
dar când s-au întors între pâlcuri de trestii
se mai vedeau doar cristale de gheaţă
din creierii infirmi
pe ramurile mestecenilor plutind la suprafaţă.
II. Râsul galben din adânc
Asemenea expediţii fiziologice am făcut
şi eu cu prietenii vara cuprinşi de ambiţii
însă trecea o toamnă până răzbeam acasă:
că indicaţiile celor dinainte
le confundam dedesubt
cu morţii ce oficiau în temple pe terasă
încât ne prindea iarna: de umblam pe străzi
cu bastoane pentru orbi bâjbâind
ca-n biblice vremi spuse de istorii
până ne-am lecuit de ispite notorii
dar azi? Râsul galben din adânc pe buze
umilit ca pe-o medalie-l port
şi râsul galben din adânc pe negândite
mi-a făcut mâna dreaptă galbenă de tot.
Descrierea unor urmări (3)
I. Prin lumi paralele
Soarele după deal coborâse şi repede
l-a urmat Pelerinul
printre norii roşietici veniţi în năvală
dar eu nu l-am mai ajuns să-i transmit
mesajul din cetatea boreală
că prin lumi paralele călătoream
ca nişte ventilatoare
iar din tunel cum să ne mai zărim steaua
de pe acoperişul de şindrilă
cu hornuri fumegând de păsări călătoare?
desigur: ce era în mine
nu mai era împrejur
şi ce era împrejur
se rezema de ziduri moi ca aluatul
prin contrabandă aduse din cetatea boreală.
II. Unde e echilibrul sorţii?
Astfel mi-am părăsit satul dându-mi seama
că imaginile de fontă ne-au absorbit chipul
rătăcit prin anumite părţi ale anului
încât toamna acum îşi salva
plânsul inexprimabil
doar din manuscrisele ce muza mi le pierduse
în gară printre rucsacuri şi huse
toamna ştia că porţile de acasă
mi-au mânjit faţa cu sânge la plecare
ca sufletul ridicându-şi fruntea suavă
dintre perne să se încredinţeze
dacă pentru amintiri ce ne-au fost complice
goarnele sfinte vor trâmbiţa sus pe metereze
numai că tot ce era în mine
nu mai e împrejur:
atunci unde vei găsi echilibrul sorţii
cu degetul să-l atingi?
mă întreba muza văzând că licuricii
noaptea trec pe lângă noi fără să ne observe
după ce într-un birt ne-am lăsat la mese
păpuşi mecanice îndestulând cerşetorii
cu aripi de îngeri din cutii de conserve
atunci geamurile birtului ni s-au izbit
de ochi
atunci vederea ni s-a ascuns în vârful
stâlpului de telegraf de peste drum
şi tot de-atunci cu un baston pentru orbi
o mai caut cu pleoape de fum.
Anatomia unor obsesii (2)
Şi azi Pelerinul aduce aceleaşi veşti
în oraş
de la ospeţele înţelepţilor dar noi
de cum ni se arată
ne ascundem la adăpostul melancoliei
făcându-ne mici ca nişte copilaşi
vocea lui însă ca o limbă de clopot
ne sună insistent la ferestre
încât avem feţele muşcate de lacrimi
ca nişte coli scrise pe întuneric
totuşi nu îndrăznim să-i spunem
că fericirea lui nu e acolo unde o caută:
că ordinea memoriei i-a inversat drumul
iar acesta cum îl vede se prăbuşeşte speriat.
Vibraţia înserării
Numai după ce-şi spăla pletele cu lăptişor
de matcă
în vibraţia înserării Pelerinul se apropia
de biserica de lângă podul de pontoane
construit de el peste Trotuş cu migală
apoi sta la pândă: să venim noi pe furiş
dintre pereţii cu lumânări aprinse
apoi trecea încetişor dintr-o parte
într-alta
crestând în grinzi o imploraţie cu dalta
o imploraţie către heruvimii rezemaţi
în suliţe din obişnuinţă la paza uşilor sacre
ca vreun demon
să nu tulbure credinţa zugrăvită în icoane
abia atunci taina celui spălat cu lăptişor
de matcă
fără să vrem ne cuprindea: ştiind dintr-odată
că vorbele noastre nu mai erau ale noastre
ci ale demonului
ce fluiera pe lângă ziduri vesel şi nepăsător.
(Din volumul în lucru: Pietonii lui Pan)