Anotimpul condamnaților
sunt caodimineață
ciugulit
de ciori
atâta frig am adunat în suflet
că iarba nu mă-nvinge
gerosul meu răsuflet
târziul ars mirarea
din clopote
căzute
și fața mea urâtă
întinsă
lăcrămândă
ciugulită
Biciclistul sălbatic
atâta știu
(pedalând sub becuri, prin ceață)
n-au nimic din rotulele
sau stele fixe
ale liniștii noastre
atâta știu
mama a fost împușcată
cu cuponul de pensie
pedalez
spre nicăieri
Un principat de ocazie
Blocuri cu
balcoane de staniol
în spațiul viran
așteptam marea
Lumina venise
prea multă
Fără depărtări
fără speranțe
plăcută
Când să zbori
trebuie doar un pas
n-are rost să-l faci
Nimeni nu se-ndeamnă
spre un rai
prea tânăr
Totuși
de ce
atâta bun rămas
când ești fericit?