MÃRIN (în curtea lui Nea Florea, măsoară cu talpa viitoarele opinci pentru vecin, pe spatele lui Guțu, un porc desenat sau de plastic.): Mă, nea Floreo, pune mîna aici pe spinarea lui Guțu Guțu, unde pun eu talpa, să măsurăm opincile. Ia vezi, țin de cald?
NEA FLOREA: Mă, Mărinică taică, stai binișor, că sperii porcul și dă înapoi, auzi, dă înapoi, de sperietură. Uite-l cum se gîdilă! (Este marcat sonor guițatul porcului.)
MÃRIN: Hai, mă nea Floreo, că nu se sperie Guțu cu una cu două! Uite, am potricala la mine să le dau găuri la opinci. (Se preface că găurește șoricul. Porcul scoate sunete specifice.)
NEA FLOREA: Stai, juratule, ce-ți trece prin cap! (îl prinde pe Mărin de mîini.)
MÃRIN: Ho, mă nea Floreo, că glumii! (Spre public) N-are copii, că nu-i dăduse Dumnezeu și nu se supără pe noi, ne consideră ca și ai lui, pe mine și pe Ionică.
NEA FLOREA: Mai bine hai să te tund, că iote cum îți atîrnă lațele. Și-apoi acu vine Paștele... (Intră în casă. Pe perete este o litografie scorojită cu luptele de la Mărășești.)
MÃRIN (Prefăcut, serios): Nea Floreo, dar care ești matale în poza asta?
NEA FLOREA: Mă pișicherule, tu știi că eu mă fălesc cu războiul ăla în care am luptat împreună cu taică-tu Fănică, ai? El muri săracu, Dumnezău să-l ierte!
MÃRIN: Da, îmi place să-mi povestești despre faptele voastre de vitejie. (Spre public) Nu fu el acolo în tablou, nici tata, Fănică.
NEA FLOREA (Ia foarfecele.): Uite, neică, ăsta sînt eu, de la vîrful foarfecelui.
MÃRIN : O, și ce pușcă ai, cu bainetă! Dar sînteți goi pîn-la brîu...
NEA FLOREA: Păi, să vezi cum a fost. Tomnai ne duseseră la rîu să ne spălăm echipamentul, ca să nu ne mănînce păduchii. Dor ne scosesem vestoanele și cămășile și a sunat goarna de alarmă...
MÃRIN: Vă luptarăți la bainetă?
NEA FLOREA: D-apăi cum! Răsuna pădurea: trosc, trosc! Iote, ăsta trebuie să fie taică-tu, Fănică. E statul lui, vezi, așa erea el: voinic și bălan. Muri săracul! N-a apucă să vă vadă mari... (Se aude strigătul Mărioarei.)
MÃRIN: Iote, că mă strigă soru-mea Mărioara. Las’că mă tunzi matale mai încolo, mai aproape de Paști.
NEA FLOREA: Bine, puță, du-te, că poate are treabă Nicolița cu tine. Și știi cît e de aspră. Să mai înveți o baladă de-aia frumoasă, să ne-o spui la poartă. C-ai văzut cum se strînge lumea ciotcă să te-asculte.
MÃRIN (Din fugă): Bine, bine, o să bag pe urechi cînd ne povestește mama.
MÃRIOARA (îi iese în cale. E gata s-o doboare.): Stai, mă zvîrlugă, că mă răstorni!
MÃRIN (Respirînd greu): Ce e, de ce mă chemași?
MÃRIOARA: Te cătă mama și e supărată că nu spusăși unde te duci.
MÃRIN: Fusăi la alde nea Florea. Unde să fiu? Ca să mă tundă...
MÃRIOARA: Mama zice că demult trebuia să te duci cu Ionică să păzîți cînepa aia, c-o mănîncă toată vrăbiile.
MÃRIN: Săru’mîna, mamă, mă chemași? Fusăi la nea Florea, să mă tundă...
NICOLIÞA: Las’că mai e pîn-la Paști. Ia-l pe Ionică și duceți-vă la cînepiște să stați cu gura pe afurisitele de vrăbii!
MÃRIN: Bine, mamă, ne ducem, acușica ne ducem...
NICOLIÞA: Vezi să nu treceți pe la gărgăunariță, că veniți iar cu ochii umflați!
MÃRIN: Nu trecem, nu! (Iese. Din mers) Dădurăm mai alalteri cu pietre într-o scorbură de salcie unde știam că-și au cuibul niște gîndaci sau gărgăuni, cum le zice mama.
MÃRIOARA: Stai, nărodule, că mă trîntești!
MÃRIN: (Către public): Eu dinadins mă făceam că dau peste ea.
MÃRIOARA (Strigă după el.): Mă, vedeți s-o ascultați pe mama, că iar o pățiți și trebuie să vă ducă colea, la Floarea doftoroaia, să vă pălească ochii cu ierburi...
MÃRIN: Bine, bine. Vezi de cîlții tăi!
MÃRIOARA: Ionică plecă deja...
(Mărin nu mai răspunde. Îl ajunge pe Ionică în uliță, la fîntînă. Nea Niță scoate apă.)
NEA NIÞÃ: U... U... Un’e... Vă... Vă... du.... Du... Ce... Ce... Ț... m... M... Mă?
IONICÃ: In pi...pi...pi.... Mă...mă ..ti!
MÃRIN: (îi rade o palmă): Bă, rîzi de un om bătrîn și bolnav?
IONICÃ: Ce dai, mă?
NEA NIÞÃ: Ce... Ce... Spu... Spu... Să.. Să... să... Și... Că... Că... Uitai?
MÃRIN (Tare): Ne ducem să păzim la cînepiște!
NEA NIÞÃ: Da,... Că... Că... Și... Și... Eu... Eu... Mă... Mă... Duc... Să... Să... Scal... Scald... Cî... Cî.. Nele.
IONICÃ Ha, ha, ha!
MÃRIN (Tare): Bine nea Niță, scaldă-l sănătos! ( Rîde înfundat, cu palma la gură.)
*
MÃRIA BÃLII (Vine la gard): Nicolițo, ia vino fa pîn’la poartă, să-ț’ spui o minune...
NICOLIÞA (Din prag): Ce minune, fa?
MÃRIA BÃLII: Dă-te mai aproape, că e dată la deavu minunea asta nemaipomenită, ieșită din comună!...
NICOLIÞA: Cum ieșită din comună, fa? Ieșită din comun se zice...
MÃRIA BÃLII: Bine, fa, așa cum zîci, că tu ești mai dășteaptă...ai clasă mai multe...
NICOLIÞA: Ei, ia s-auzim, ce minune mai scorniși tu?
MÃRIA BÃLII: N-o scornii io, gagă Nicoliță, e adăvărată, zău.
MÃRIOARA: Las-o, mamă, să spuie!
MÃRIA BÃLII: Cică lu’ Lungu a lu’ Urezeanu i s-a arătat Dumnezău...
NICOLIÞA: Doamne apără-ne! Nu lua, păgîno, numele Domnului în deșert. Cum o să i se arate tocmai lui Lungu, un biet om...care nici nu vorbește prea bine...
MÃRIA BÃLII: Stați să vedeți. Cică Lungu ăsta ieșisă afară, că-i perisă somnu’, desculț și în izmene. Aude ceva în pătuiag. Cînd se uită în sus, Dumnezău...
NICOLIÞA: Fugi Mărie, de-aici! De unde a știut el că e Dumnezeu?
FLOAREA: Cum să-ntîmplă, fa? Bine zîsă Nicolița. De unde știu el că fu Dumnezău?
MÃRIA BÃLII: Păi cine putea să fie, ca să-l sperie așa rău?
NICOLIÞA: O fi fost al deavului, Doamne iartă-mă! (Se închină toate.)
MÃRIA BÃLII: Iote că să strînsără oaminii în jurul lui. Crezură că s-a făcut sfînt.
NEA FLOREA: Hai, mă Lungule, sui pe scaun și predică, să ne ierte Dumnezău păcatele! (Lungu îmbrăcat într-un sac rupt și cu o coroană de mărăcini în jurul gîtului urcă pe scaun. După un timp exclamă doar atât.): E-hei! E-hei! (Și pleacă. Toți rămân perplecși.)
*
NICOLIÞA: Ia vezi, Mărioară, cine trece de la deal!
FLOAREA (După cei care nu salută): La Lilieci, la Lilieci cu voi, fir-ați ai deavului!
MÃRIOARA: Sînt mulți. Cred că vin de la tîrg, de la Bălcești...
MÃRIN: Uite-i pe-ai lui Vîrlan și cu-ai lui Seder.
MÃRIOARA: Și Gică a lu’ Rinu, Mitru lu’ Vîță
NICOLIÞA: De-ai lui Pămală le zice la ăștia ai lui Vîță...
IONICÃ: Iote-l și pe Sandu Sfoiag cu Gligora lui și cu Coadă a lu’ Ceapă...
MÃRIN: Taci mă, că tu nu-i cunoști bine, că ești mic! Lasă-ne pe noi, pe mine și pe Mărioara să-i spunem!
IONICÃ: Iote, mamă, la Mărin, că nu mă lasă să spui și eu!
NICOLIÞA: Lasă-l Mărine și pe el... Dacă greșește, spuneți voi cum e bine. Tot satul din vale a fost la tîrg?
MÃRIOARA: Așa cred. Acu trecură Goginaru cu Mitru a lu’ Morcov, cu Mărin Băzgărău cu a lu’ Bășină și cu Bișcotă și Tăgărilă...
MÃRIN: Ho, Mărioară, să mai zic și eu! Vin după ei într-un car Răpănoaica, Mărin Graure, Mitru al Baloțancăi, Ionete a lui Făsui...
IONICÃ: Iote-l și pe Grigore ăl Moale, cum își bălăngăne mîinile moarte...
MÃRIOARA: Cred că cu ăștia se termină ciurda: Roncioaica, Gheorghe Zăbic, al lu’ Zgarbură și Ribla cu Zarbă după ei.
MÃRIN: Ba mai apăru al lui Taifas cu Vasile al lui Armistițiu. Gata, se termină parada!
*
MÃRIA BÃLII: Scoal’, Floreo, că încep strigările!
NICOLIÞA: Scoală, Mărioară! Scoală și copiii și pe Moșu din tindă!... Ete că uitarăm să vă spunem că în noaptea asta sînt strigările de Lăsata Secului.
( Din două părți opuse se aud strigătele înregistrate. Unul întreabă și altul răspunde.)
_ Aoleo- leo- leo- leooo!...
_ Ce ți-e, măăă, ce ți-eee?
_ Mă trimisăăă!
_ Cine, măăă?
_ Lache al lu’ Pătru...în pețîîît... E cam bătrîn, dar nu vrea să se –nsoareee!
_ La cine, mă, te trimisărăăă?
_ La Frusina lu’ Coadăă...
_ Păi e moartă, mă, de freo doi ani...
_ N-are-a face , măăă! (Rîs general)
MÃRIA BÃLII: Dacă nici ăștea nu-l vor urni pe Pătru la-nsurătoare!...
NEA FLOREA: Taci, fă, să auzîm ce-or mai boscorodi...
MOȘU: Ascultați, că sînt șfichiuiri care lecuiesc năravurile!
_ Aoelo- leo- leooo- leooo!
_ Ce ți-e, măăăă?
_ Au năvălit tătarii la al lu’ Ciumăăă...
_ Ce vorbești, măă? Și ce i-au făcut, măă?
_ I-au luat țapul în robieee...
_ Ce să-l ia, mă, că pute de nu poți să treci prin dreptul cășiiii...
_ Și ce-au mai făcut, mă, turciii?
_ Nu turcii, măăă, tătariii! Au spart și la Leana lu’ Tufăriș...
_ Păi ce i-au luat, măăă?
_ I-au luat cămășile să le spele, măăă...
_ Păi nu se poate, măă, că ‘negresc tot Jiul...(Rîs general)
_ Aoleo- leo- leoo- leooo!
_ Ce ți-e, mă, ce ți-eee?
_ Cică Florea lu’ Zgaibă face cărareee...
_ Pe unde, măă, face cărare?
_ Pe la Veta lu’ Iedu, măăă...(Nea Florea fierbe.)
MÃRIA BÃLII: I-auz’ , bărbate, ce zîce ăștea!
_ De ce face, măăă, cărareee?
_ Să treacă caprele la deal...Ha, ha, ha!
NEA FLOREA: Mă duc peste ei, pe-acolo mi-e drumul spre mejdină, măăă!...
NICOLIÞA: Nu vezi că glumesc, măă! Hi, hi, hi! (Rîd toți.)
_ Aoleo- leo- leooo!
_ Ce ți-e, măăă?
_ Cică nici Măria Bălii nu e prea dusă la bisericăă...
_ De ce, măăă?
_ Că-și face drum prin grădina lu’ Sandu Sfoiag...(Rîs general)
NEA FLOREA: Ei, acu ce mai zîci, Mărie?
MÃRIA BÃLII: Fire-ați voi ai dni, să fiți! Păi dacă pe-acolea e poteca...
(Fragmente din dramatizarea în deal la Lilieci, după La Lilieci, de Marin Sorescu)