acasă căută arhivă despre noi redacția contact

Poeme

de De Sayumi Kamakura

Prezentare și versiune în limba română: Marius Chelaru


Sayumi Kamakura s-a născut în Japonia, prefectura Kochi, în 1953. A început să scrie haiku din perioada studenției, la Universitatea Saitama. A studiat haiku sub îndrumarea lui Toshiro Nomura și Sho Hayashi.
Din 1998 a fondat, împreună cu Masayuki Inui (pseudonim Ban’ya Natsuishi) – actualmente președintele World Haiku Association –, revista de haiku Ginyu, al cărei editor este de atunci. Pe plan mondial există mai multe asociații de profil la nivel internațional (în afară de World Haiku Association mai amintim – Modern Haiku Association, World Haiku Club, Haiku International Association). Sunt și o serie de discuții despre ce înseamnă haiku astăzi, terminologia și sensul actual al unor concepte din lirica niponă, și pe fondul dezbaterii „Tradițional” Versus modern, dar și al „Internaționalizării” Acestui poem.
Sayumi Kamakura – în poemele căreia se poate observa și îmbinarea tradiționalului cu direcțiile de abordare promovate de World Haiku Association – a publicat șapte volume de haiku, este coautoare la alte treisprezece.


*
în timpul rugăciunii
călcâiele mele
făcute din sticlă

*
Transparent
un iepure
străbate orizontul

*
Templele mele
înecate în singurătate
sărută-le, te rog

*
Iubirea e fum…
ca praful stelar,
dar fum

*
Norul orbitor –
când am fost depășită
de el?

*
„Eu sunt pământul!”
gândește
broasca râioasă

*
înapoi la piatra
de pe ogor,
un curcubeu revine aici

*
Deschid batista
ca să fac ziua
curată

*
Un șarpe înoată
în căutarea solzilor
curcubeului

*
Apă pentr-un iris
care se usucă ușor –
vin pentru tine

*
O pisică pe-acoperiș,
Luna la răsărit,
soțul meu

*
Mama e un izvor –
bem apă din conținutul
inimii ei

*
Sfârșit de vară –
apa se agață
de un burete

*
Un cerc rece
numit Dumnezeu
sau soarele

*
Dacă te plimbi
printre copacii goi,
poți vedea veșnicia

*
Părul meu
curgere fără sfârșit:
și asta e primăvară

*
Vocea ei
Furată de lumina lunii –
Pisica albă

*
Trupul femeii:
promontoriu marin
ce reflectă toată lumina

*
Clipa dintâi –
pălmuța ei ca și ceața
ca holul unui templu