Lumânare care se consumă fără flacără
Am întâlnit un ins într-o cârciumă
care se lăuda că el poate să extragă
sucul dintr-o portocală
fără să se simtă, cu o seringă:
fructul pare neatins pe dinafară,
dar e gol pe dinăuntru.
La fel şi eu:
toată fiinţa
mi s-a scurs din acest corp.
El bate străzile şi oraşele,
vorbeşte, se agită,
singur, fără mine.
Nu am habar unde am ajuns,
nu am habar ce s-a ales de mine,
dar în acest corp nu mai sunt,
sunt în altă parte.
Fruct fără miez,
nor fără ploaie,
ochi fără imagini,
mare fără apă,
povestire fără verbe,
biserică fără rugăciuni,
lumânare care se consumă, dar e stinsă
şi are flacăra rătăcitoare,
luminând cine ştie unde.
Uf, trebuie să plecăm, şi eu, şi corpul meu,
unul în căutarea celuilalt,
să ne-adunăm la loc,
să se întoarcă flacăra în lumânare
şi verbele-n povestire.
întreg, încă o dată, s-o iau de la-nceput.