Schimbări amare
Şi visele în care soarele este pestriţ ca un păstrăv
în mod inexplicabil căprioarele atrag fulgerele
între patru corbi, cel răguşit este cineva dintre noi
O amară schimbare de macaz a realităţii.
Şi negrele gângănii din praful de pe drumuri,
Cârpindu-şi, întoarse pe spate, anonimatul.
în lungul scării ce coboară în Infern
Se petrec în fiecare noapte lucruri ciudate.
Omizi pletoase fugite din orfelinatele pentru omizi
Şi neliniştea şi îndoiala – aceste sentimente vechi uzate peticite.
Cineva din cer şi altcineva din pământ
Trag, adesea, de noi, în direcţii opuse.
O amară schimbare de macaz a realităţii,
De care vinovate sunt cotobaturile şi câteva raţe sălbatice.
Iată ce-a adus un câine: o gheară de cocor
Iată ce-a adus pisica: o căpăţână de peşte.
Este tot mai greu de rostit cuvântul soare, în întuneric,
de scris despre el – nici atâta!
în mod inexplicabil, căprioarele atrag fulgerele.
Şi neliniştea şi îndoiala: aceste sentimente vechi uzate peticite.
Lacrimi scoase cu aţa
Nu plânge nimeni de florile mărului. Lacrimi
ca nişte numere de înmatriculare, lacrimi triunghiulare,
lacrimi pătrate, lacrimi sferice,
lacrimi păstrate, la fel ca nişte seminţe de flori, în sticluţe,
lacrimi ce nu se văd şi lacrimi ce nu se vor usca niciodată.
Nu plânge nimeni de florile mărului nici măcar atunci,
în clipele când a plânge nu înseamnă decât a fi în trecere
prin satele mici ale lacrimilor. Lacrimi de vânzare în rate,
lacrimi ce picură, pic, pic, din jgheaburile înfundate
cu zdrenţe, lacrimi din rezervele naţionale de lacrimi,
lacrimi lipite, câte două, spate în spate: una de foc,
iar cealaltă de gheaţă.A răsărit un copac – şi s-a făcut mare –
din primul hohot de plâns pe care l-am îngropat în pământ,
în adolescenţa mea tulbure, în pământul bătătorit
din spatele casei natale.
Lacrimi ca nişte clinchete de clopote atârnate
la gâtul ţapilor cu nume de logofeţi şi testicule vineţii
legănându-li-se între coapse,
lacrimi ale şerpilor din cuştile văzute prin bâlciuri,
lacrimi scoase cu aţa la fel ca dinţii de lapte,
lacrimi ale riglelor de calcul şi ale celor plătiţi
să citească zilnic contoarele noastre pentru lacrimi.
Atâtea lacrimi pe care nu le pot explica
decât gropile făcute de micile lor explozii la picioarele
lui Dumnezeu.Nu plânge nimeni de florile mărului.
Uneori, plânsetul omului urmează drumul rătăcitor al păsării.
O lume în care se plânge cu mult mai mult de cât plouă,
– chiar aşa: cu mult mai mult de cât plouă – şi care se poartă
cu mine în felul unei cucuvele faţă de unul
dintre pui: cel cu inel de aluminiu la o gheară.