(1868 – 1933)
LAUDA FEMEILOR
Oraş cu acoperişe străvechi împodobite cu inele
De volute încolăcindu-se pe bîrne, pe porţi,
Ferestre pictate, clopotniţe ce ajung la stele,
Uliţe sumbre cu blazoane şterse porţi,
Cu ghizduri de fîntîni în zori sau seară,
Cu zvon argintiu de rîs şi de izvoare:
Acolo am trăit în munci istovitoare
Lungimea unei vieţi, şi tainică a suferinţelor povară,
Eu, crainicul înaltelor voastre mîndrii,
Eu, cîntăreţul gloriei voastre.
Albi copii în fastul de procesiuni
Cu lumînări, panglici şi drapele,
Şi voi, ce conduceţi bucuroase fanfare
în colorate rochii zbătîndu-se uşoare,
Şi voi, palide prietene ale agapelor din sacra lume,
Tinere patriciene, demne, cu slăvit nume,
Ce drapate, ieşeaţi sub portal sfînt,
în falduri de mantii în Orient ţesute,
întreaga artă a sunetului meu vă cînt.
Voi giuvaere de joc şi sărbătoare,
Puternice suverane cu chip nepăsător.
Dar care dintre voi pentru a-mi fi întîmpinare
Mi-a întins o cupă sau coroana de stejar,
Să-mi spună că sunt vrednic iar şi iar
De a purta robia-i dulce sorţii?
Care dintre voi, o lacrimă, o căinţă aduse
în dăruire lirei mele plînse?
Potolit, simt deja călcîiul morţii.
în dangătul clopotelor, lin
Copile şi doamne în cortegiu vin
în urma unui sicriu în negru îmbrăcat.
Primite au fost doar mîini, peste fire
De tandre, nobile şi pure, să-l poarte
Pînă la mănăstire
Către criptă şi mormînt,
Apoteoză, onoare fără moarte
A mortului căruia frumuseţea lor i-a fost Cuvînt.
Copile şi mame în văduvie comună
Varsă cu plîngerea lor un balsam ce adapă
Geme, cunună
De flori cu smerenie peste groapă.
FLOARE DE CRIN
Floare de crin!
Regină printre roze triumfale!
Acordă-mi bucurie,
Dă vieţii mele să învie
în sfînta zi a glorificării tale.
Mamă de lumină,
Dintre femei cea mai iubitoare,
Fii a bunătăţii mărturisitoare,
Sufletului meu copil
Ce-ţi împleteşte ghirlandă divină.
Doamnă de bun sfat!
Dacă el crezînd
A rămas fără păcat,
Puterea ţi-o cînt!
Mă vrei rugăciunii gînd după gînd?
DANSURI TRISTE
Ca un surîs în aceste descreşteri
Parcul îţi dăruie încă parfum,
în părul tău împrăştiat acum
Amestecă iarba-şarpelui şi iederi.
Aur păstrează grîul vînturat,
Mai puţin ţepos şi înalt poate.
Trandafirii din nou te-au salutat
Blînzi, cu străluciri estompate.
Să tăcem, să nu se audă de noi,
Să fim fericiţi jură-mi apoi,
Chiar dacă nimic nu mai aşteptăm
Decît această plimbare în doi.
*
Urechea ta doar prinde
Un cînt secret ce-i faptă
Abia făcută şoaptă,
Chiar dacă-i stins în minte.
Singur al tău cuvînt
Caută întărire
în sorţii nouă fire,
Comori de pace dînd.
Cu duh bun ne conjuri
Durerile prea bine
Cînd ce fu ziua-n sine
Seara ni-l ia sub múri.
*
Vrei încă mult pe un sol de omidă
Culori să afli-n zile ce-au trecut,
Să speri rod copt în pustia lividă
Să coseşti spice din veri azi sub lut?
Fii fericit doar cînd al umbrei caier
Răsfrînge vis din bogăţii trăite,
Cînd liberator trece prin obositul aer
Din zări un suflu, har ce te cuprinde.
Vezi! Zilele acestea parcă răni arzătoare
S-au stins din soarta noastră grabnic toate,
Dar tot ce pentru noi purta nume de floare
Se readună lîngă izvoarele secate.
*
(variantă)
Mult timp vrei încă pe dezgolit lut
Zilelor moarte să le dai culoare,
Fructe să speri coapte-n pustia mare,
Să coseşti spice din veri ce-au trecut?
Fii fericit doar val de umbre dacă
Răsfrînge calm trăita bogăţie,
Prin aer obosit de stă să treacă
Un suflu ce blîndeţea o învie.
Ca răni arzînd zilele noastre toate
S-au stins din soarta noastră înapoi,
Dar tot ce-a fost nume de flori în noi
îl regăsim lîngă fîntîni secate.
Traducere din limba germană
de Miron Kiropol