vor tăcea focurile
noaptea asta vom cumpăra alte guri
vom părăsi carnea la marginea lumii
ne vom uita numele unul într-altul
pe rând
îţi voi descânta toate hainele
ca o ţigancă fecioară trupul stăpânului
vom înnebuni cu lumina noastră
aerul ăsta păgân de primăvară
precum o coastă necuprinsă de păcat
vom intra desculţi în vis
doar noaptea se va sfii
să trezească tăcerea strâmtă
în care plouă când rătăceşti
în pântecul meu
ca o miere
cer, apă, aer, timp să uit
cad psalmii
din cerdarul nopţii
dumnezeu are chef de taină
mă întreabă
câte biserici mai stau deschise în inimă
în loje de argint
eu ţes o danie
şi aşteptăm cuminţi
moartea unui proverb sfânt
simt că mă desprind
deşi uneori
sunt doar gustul unui cearceaf crud
pierdut sub emoţii
am o slăbiciune
pentru bărbaţii cu ochi îngheţaţi
nu ştiu să-i descriu
dar mă pot plimba uşor pe marginea lor
prea puţin acoperită
chiar îmi pot face culcuş pentru o vreme
deşi singurătatea de acolo
e o siberie ce nu se poate vedea
de la capătul cerului
mi-e o linişte definitivă
mi-e bine aici
în lumea asta insinuată
fără cei ce se repetă atât de des
mă îndeletnicesc cu pălării
întotdeauna va fi nevoie
să acoperim vreo tristeţe decapotabilă
aş putea trăi fără apă
nici nu e nevoie să mă rog
doar uneori poezia mea
se înrudeşte cu păcatul
de tine nu prea îmi amintesc
nici nu mai ştiu care dintre noi
s-a gândit primul la celălalt
ştiu doar
că mi-ai rămas dator cu o toamnă
ca să poţi merge trebuie să laşi un loc gol.înainte sau între
te aşteptam în mod obişnuit în ceainărie /ticăiam versuri cu degetele/
tânărul stătea resemnat în zeghea momentului
amesteca într-un pahar umbra unei inimi/cu un strop de incertitudine
îmi imaginam că aparţine mesei aceleia dintotdeauna
aş fi vrut să-i cunosc pseudonimul care îi definea istoria
cumva/ ştiam că şi el aşteaptă aceeaşi mansardă roşie
panotată cu începuturi
simţeam cum între mâna lui şi privirea mea
se ţesea o poveste