nici nu ştie mezina mea
nici nu ştie mezina mea
că patul pe care dorm este din umbră
iar cuvintele cu care zbor
(peste milenii/peste dealuri/peste genuni)
sunt tot din umbră
iată că vine o zi
în care trebuie să capitulezi
să pleci steagul
să le cazi în genunchi huhurezilor
să asculţi cântecul nedesluşit al bufniţei
să te supui
să baţi mătănii
să spui totul
vine o zi în care
cea mai frumoasă efigie este umbra
iar cel mai strălucitor sceptru—asfinţitul
vine o zi
în care un vânt năpraznic
rupe funiile cu care sunt legaţi lupii
de limba clopotelor albastre de pe cer
nici nu ştie mezina mea
că o pereche de gheare
va gâtui luna
cenzură
Virginiei Mircea
niciodată nu voi mai putea cânta cu-atâta jale zborul (frânt)
al sitarilor în bataia puştii
niciodată nu voi mai putea cânta cu-atâta jale nechezatul
cailor sălbatici la porţi de abator
niciodată nu voi mai putea fi frate cu macul
niciodată nu voi mai putea trimite (inorogilor) telegrame târzii
niciodată nu voi mai fi liber să-mi public la ziar amăgirea de-a fi
cineva (deasupra noastră) ne fotografiază sufletul
cineva ne-ascultă ticăitul inimii
cineva ne aşază copilăria într-un ştreang
dimineaţa aceasta
dimineaţa aceasta are gust de gutuie crudă
dimineaţa aceasta se adaugă peste hotarul altei zile
dimineaţa aceasta prin care istoria urcă din file
dimineaţa aceasta prin roua căreia moartea-şi cere simbria
mi-am croit un costum din frunze uscate
ninge
în boncăluit de cerbi
ca acum o sută de ani
când glonţul tras de un vânător orb/ în munţi
mi-ar fi putut atinge (ca pe un trofeu) inima
am plâns atunci am spus proverbe am adormit fericit
mi-am croit un costum din frunze uscate
viaţa mea a şerpuit leneş ca un pârâiaş până la rădăcinile ghilotinei
viaţa mea s-a scurs odată cu ticăitul limbilor de ceas
n-am apucat nici acum să-mi cunosc cu adevărat sufletul
n-am apucat nici acum să aflu dacă poezia
este un nor sau o ţară
pe fruntea bunului dumnezeu
prăpastie
pe coala de scris oraşul deschide o prăpastie
din adâncul căreia arcaşi cu săgeţi otrăvite
ţintesc în frunţile noastre
ca-n florile unui măr ionatan
fruntea mea în cătarea puştii
fruntea mea în cătarea puştii
sărutată de gloanţe de vorbe de sânge
de rafale de spini
(asasinul care îmi calcă pe urme are pieptul plin de medalii
asasinul calcă desculţ prin zăpadă prin flăcări pe cioburi de oglinzi)
traiectoria glonţului nu ţine cont de urgiile vremii
telegraful albastru sparge muţenia orologiului cu sfinţi
fruntea mea – pământ obosit de istorii
râd şi plâng cu eretele – duhovnicul
poeţilor înmormântaţi în munţi