în râs timpul a trecut
Tu râdeai de orice. În hohote. Şi de
tine însuţi. Mai ales.
Te umpluse râsul.
Râsul dădea pe dinafară,
răzbătea prin tălpile tale,
prin vârful degetelor, prin tâmpla nepăsătoare.
în râs, timpul s-a scurs, fără să-ţi dai seama.
Acum te simţi ca şi când ai urcat într-un lift
şi el te-a dus în altă parte,
undeva unde nu doreai
nici în ruptul capului să ajungi
fiindcă locul cu pricina
e ceva care nu este.
Râsul a îngheţat în tine. Apoi
s-a risipit. Precum cenuşa, la prima adiere.
Te rogi, speri
din ziua cea mare să se mai desprindă câteva aşchii –
zile mici
în care să încapi şi tu
cu viaţa ta mică, rezumată
într-un hohot de râs risipit.