A fi mereu tînăr
De cîte ori îmi amintesc de Şora
mă gîndesc la basmul despre tinereţe fără bătrîneţe –
eram tînăr îndrăgostit de poezie şi filosofie
şi căutam un maestru care să mă înveţe taina lui a fi
l-am găsit într-o după-amiază de vară
tocmai în Sibiul magic
într-un grup de scriitori în popas la împăratul Romanilor,
un sfinx retras după ochelarii cu multe dioptrii
ascultînd calm părerile celor din jur
şi tălmăcind vorbele în cuvinte
de claritatea cristalului –
am tresărit la gîndul că l-am întîlnit pe Socrate
şi nu ştiam cum să intru în vorbă,
stăteam adîncit în dialogul meu interior
chinuit de o întrebare la care răspunsurile
soseau ca nişte pahare goale
în care singur îmi turnam cucută –
deodată nemaiputîndu-mă stăpîni
m-am ridicat în picioare răsturnîndu-mi paharul,
iar el şi-a îndreptat privirea spre mine
şi întrebarea ţîşni ca o flacără din jarul răscolit:
domnule Mai Ştiutor
cînd are omul certitudinea că se află în fiinţă?
mi-a răspuns ştergîndu-şi ochelarii:
cînd este împreună cu ceilalţi
şi se individualizează prin ceea ce face
ca pomul rodind pentru a avea de dat
fructele coapte lumii –
l-am mai întîlnit de nenumărate ori
acelaşi om înţelept între oameni
şi ştiu că dacă ai acces la esenţă
rămîi mereu tînăr.