MINIATURI...FIRIMITURI...
Secetă mare,
din piatră creşte iarbă,
gură pustie –
„Dar apa unde-i, Doamne?” –
se-ntreabă vreo cinci beţivi.
*
Copil prost şi pur
lacom de revelaţii
esenţiale –
timp, viaţă, moarte, neant –
dulci, foarte dulci nimicuri!
*
Trec veacurile,
ne rămân vremurile,
anii se târâie greu,
lavă de aur topit –
parfum de pierzanie.
*
într-o bună zi
am aflat „Adevărul”
(otrăvită zi) –
m-am pomenit rătăcind
la sânul lui Dumnezeu.
*
Nu-mi doresc martori
nici în clipa din urmă –
semn bun, semn rău, semn...
*
Suflet cald şi bun,
mi te-ai dăruit deplin –
blestemul meu drag!
*
A nins cu fulgi mari,
în joaca lor ningeai TU –
ce frumoşi eraţi!...
*
Te lupţi cu tine
să mă-ngropi în uitare
vei pierde sigur...
*
Vine sfârşitul,
singur eu, singură tu,
puteam fi...singuri.
*
Am descoperit
măsura neantului –
ştiu, nu mă credeţi!
*
Lume bolnavă,
viitorul a trecut
fără speranţe.
*
Viaţă şi moarte –
aceste cuvinte par
a spune ceva...
*
Cred că Dumnezeu
este doar o himeră –
dar ce Himeră!
*
Bolnavi cronici au făcut rând
la poarta spitalului,
cerşesc pastile şi se roagă
cu ochii spre cer
neştiutori că DUMNEZEU
nu are program de vizite
(în viaţa aceasta...).
*
Gândind la puzderie de fleacuri
descoperi (uneori)
sensul vieţii
(sensul morţii!);
gândind la lucruri grave
descoperi că nu e
nimic de descoperit!
Codri pustii, amintiri, morţi de vii,
scrum, rumoare,
corn uscat, nemaichemând
la vânătoare.
*
Proaspăt călcat de maşina salvării,
un ciung numai sânge se milogeşte
după un strop de morfină,
îl doare şi-ar vrea să moară fericit,
paradisul, desigur, cere oarecari
sacrificii;
vine poliţia şi rezolvă cazul,
punct,
ciungul a traversat pe roşu
(şi morfină de unde?!).
*
Ce-ar mai fi de aflat despre strania
noastră materie,
nimeni nu ştie;
aştept clipa când ultima bacterie
îşi va lua zborul
din tot acest putregai spre un alt
cer, cu alt pământ
(alte pământuri)
aşteptăm...
*
Streche bezmetică, arbori dispar,
se pierd
în colbul umbrelor noastre,
lumini se-aprind, se sting,
se tot sting,
rătăcim, ne-am rătăcit
în „Pădurea de simboluri”
pe drumul zăcând într-un singur
sens!
*
Pare că nu s-a desluşit chiar totul
despre petrecerea pe pământ,
altfel atât de generosul DUMNEZEU
ar fi închis demult prăvălia
(prăvălirea...).
*
„Să ne bucurăm cât suntem”
îmi pare banal,
prea puţin liniştitor,
împăcarea aduce a moarte,
şi moartea aduce a nimic
(cel mult a viaţă...)
*
(Texte din volumul în pregătire Ironia moderată la 70 de ani)