acasă căută arhivă despre noi redacția contact

Versuri

de De Gabriel Chifu

în octombrie, la Torremolinos

 

în palmieri – rândunele, papagali, porumbiţe şi vrăbii.

Toate dansează şi cântă

scandalos şi oniric,

infinit:

bete, bete, bete

de miresmele mediteraneene.

Şi noi,

abia ne croim cale prin

troienele de miresme indescifrabile,

minunate şi grele.

împreună, aici. Tu şi eu.

Eu, parte a ta. Tu, parte a mea.

Unul în doi.

în dimineaţa senină, ne încordăm privirea şi,

în depărtare, ne zărim limpede casa.

Stă într-o vale.

Deodată vedem cum

drumurile care pornesc de la ea

se ridică de la pământ.

Se ridică şi plutesc, flutură prin văzduh

ca nişte panglici de mătase nesfârşite.

Păşind pe ele acum

poţi ajunge oriunde. Chiar şi în cer.