nisip
nu piatra rămâne,
nu eternitatea albă pe colinele obosite
de sandalele cuceritorilor urcând şi coborând
aceiaşi bolovani de vise şi ceaţă,
nu râul pe care dacă l-ai trece de două ori
în aceeaşi cămaşă de apă
ai ajunge în altă parte,
nu sufletul şi nici urma lui
într-o moleculă risipită cu îndoială
tot ce rămâne e nisip
civilizaţii măcinate şi timp netrăit
plata dinainte şi după fiecare secundă de fericire
nisipul nopţilor nesfârşite
când trupul îşi acoperă umbra
în ceraceafuri umede de spital
nisipul în care broaştele ţestoase îşi ascund ouăle
şi se aruncă apoi în ocean ca într-un ochi de gheaţă
în care nu pâlpâie nicio salvare
nisipul aşezat pe cascheta de soldat
îngropată departe de casă
aşteptarea încremenită ori fuga în cerc,
gura plină de nisip a învingătorului
care nu mai are ce cuceri, pe cine, de ce
nisipul cuvintelor mele
neputincioase de a te întoarce din drum
târziu
am părăsit tot şi am fugit la capătul lumii
mai mult să-i facem pe plac ţigăncii care ne ghicea în palmă
repovestindu-şi destinul pentru începători ca noi
care nu am mers niciodată sub colţul lunii crestate de cuţit
ori în nopţile subţiate de urletul cucuvelei
ori prin arşiţă şi deşert cu hainele sfâşiate
bolborosind blesteme şi mituri
am luat-o spre vest ca toţi fugarii
şi cum pentru slăbiciune trufie şi limbă
nu existau acunzători pe măsură
am cotit-o spre nord unde credeam
că lumea o ia de la cap nou născută
când vântul cald înşelător de primăvară
ne-a aruncat în centrul pământului
cu un colac de salvare ros de timp
doar cât să ne ţină pe jumătate afară
acolo clocoteau sărbătorile
şi ziua era mai lungă decât veacul
şi singurătatea se înfăşura în voaluri viu colorate
ni se topeau iluziile ca îngheţata de fragi
scursă pe asfaltul încins
ni se amestecau amintirile în nasturii cămăşii
unei copilării străine
de aici nu mai aveam unde fugi
cu pieptul gol ca după fiecare vis împlinit
şi somnul ca o moarte în miniatură
sărbătoarea din urmă
cu cât ştii mai mult
cu atât ai nevoie de mai puţine cuvinte
te scufunzi mai adânc
şi înţelesul fuge şi mai departe
cerul îşi crapă cortina
şi te lasă să vezi printre norii cărnoşi
doar cât de inutilă e nerăbdarea de a te întoarce acasă
unde toate te vor aşteapta neschimbate
acelaşi Adam în haine noi se va lăsa sedus din vanitate
Evele cu părul tăiat şi ambiţii umflate
se antrenează pentru camuflarea oricărui păcat
aceleaşi legi, condamnaţi iertaţi la grămadă
de ziua prăbuşirii imperiului
e gol împăratul
sunt goi ochii celui care ajunge să vadă
despărţiri
după treizeci de ani mi-am ucis orgoliul
în baie, încet, cu mâinile mele
i-am sucit gâtul până când mărul lui Adam
s-a rostogolit cu zgomot pe ciment
i-am tăiat fir cu fir urzeala vanitoasă
pâinea şi cuţitul tinereţii mele cu trup obraznic
din care îmi trăgeam puterea ca pe un drog
priveam cu sânge rece cum i se prelingea pe barbă
şuvoiul mândru şi sărat
ducând cu el trufia de a nu ierta nimic
veninul dulce amesteca numele duşmanilor
cu eticheta cremelor de ghete
de-atâta singurătate bărbaţilor mei li se lungise gâtul
şi zburau fluturându-şi mantalele
ca liliecii scuturaţi desupra oraşului
ştiam că voi greşi iubindu-mi despărţirile
mai mult decât pământul ce-mi fusese dat
cum ştiu acum
că în orice plecare nimic nu e mai mult decât
orgoliul de a nu fi tu cel care rămâne
capac crescut în crăpăturile din asfalt
diferenţe
diferenţa dintre solemnitate şi o pereche rigidă de umeri
e aceeaşi cu cea dintre tăcerea asumată şi muţenie
aerul se roteşte în cercuri
ridicându-ţi gulerul pe gâtul lung
invidiat de orice candidat la ghilotină
ori se adună într-o cocoaşă înţepenită
sub cămaşa în dungi -
liniile paralele se fugăresc pe piele fără să lase urme
se scurg între cer şi pământ
legând infinitul mare cu infinitul mic
orgoliul frânt cu umilinţa la schimb
trufia disimulată într-o capitulare în şoaptă
diferenţa dintre singurătate
şi o femeie întinsă lasciv pe canapea
e aceeaşi cu cea dintre exilarea impusă şi fuga în cerc
îndepărtându-te de casă
cât să acoperi cu gândul distanţele astronomice
între copilăria prinsă într-o plasă cu fluturi
şi umbra întinsă la refuz pe o câmpie străină
cu destinul la jumătate schimbat
în liniştea altora
poţi să mori şi nu va auzi nimeni