Rostesc cuvinte
De atâta vreme
„Mă rătăcesc în inima mea”
şi rostesc cuvinte.
Cuvintele mele mai toate sunt greşite.
Iar când le rostesc simt
ce trebuie să simtă copacul
când îşi pierde frunzele
ori chiar ce trebuie să simtă animalul
când e jupuit de viu.
Fiecare cuvânt pe care-l rostesc şi toate la un loc
spun altceva
decât aş vrea să spună.
Iară rostirea lor sărăcit mă lasă, gol pe dinăuntru, pustiit –
parc-aş fi un sat din care locuitorii au fugit în păduri
de teama turcilor,
parc-aş fi o hală industrială abandonată
după ce au trecut prin ea hoţii de lemn, de fier, de cărămizi.
îmi dau seama că aceste cuvinte,
pe care, pururea greşit, de atâta vreme le rostesc,
fac parte din anatomia mea bizară.
Ca blocurile de piatră dintr-o piramidă.