6 Ianuarie
Din chipul tatălui, sub fotografia sepia,
a rămas doar însemnarea dantelată:
„Mort în război, în 1943”.
Ţip împotriva ghilotinei,
amintirii îi dau foc şi marginile
înnegrite se strâng în cenuşă
ca înălţarea unui pod din veacul de mijloc,
pentru trecerea duhurilor dezorientate.
Simt şenilele generalului necunoscut,
triumfător, cu uniforma descusută
sub greutatea decoraţiilor,
zdrobindu-mi oasele
împrăştiate spre capătul lumii,
direcţie de luat în seamă
la ora împachetatului în gheaţă.
Ochii îmi ard degeaba, plictisiţi
în faţa celor văzute până acum –
nimic nu mai seamănă
cu lacrimile înghiţite de valurile
peste care pluteşte crucea bobotezei.
Beau apă sfinţită
atât cât să nu aud cum
despre mine se spune încă:
„Născut în război, în 1943”,
deşi, cinicul, binevoitorul
taximetrist Charon
îmi deschide, îndatorat, portiera.
Arte vizuale
Pietrarul adăpostit lângă muzeu
întâmpină din marginea sa
răsăritul soarelui punând zadarnic
iar şi iar
aripi trupurilor goale
sfidătoare blasfemie
când aripile se înalţă singure
înghiţite de umbrele crucificării
când caii purtători de suflete
învaţă limba inadecvării
când strivitoare gramatica destinului
îl umileşte în lutul mediocrităţii
Agăţat de fragila schelă a iluziei
priveşte zborul
şi-l sechestrează într-un fel de instalaţie
cutremurată de nechezatul haotic al retoricii apocaliptice
fără să ştie că uimitorul sculptor
cu degete oarbe
a modelat deja lumina
această lume inscripţionată pe zidul despărţitor
Anno Domini 2012.
Ceremonii de avarie
Mulţimea petrece.
Sunt martorul ceremoniilor de avarie
când turmele îmi invadează sângele
când haitele dansează pe trupul meu sfârtecat
când scâncetul zilelor mi se opreşte în gât.
Propria imagine
se uită la mine cu ochi desabuzaţi
mistuiţi în mâzga infernului
cerşind o referinţă salvatoare
un contrast muzical precum
Baletul umbrelor fericite.
Frumuseţea care ucide
amintirea lui Gluck ireversibilul
şi imensul mormânt al iluziilor
în timp ce către cerul străin
acoperit cu nori deja otrăviţi
se ridică trâmbele de fum
ale altarelor sfârâinde
meschine ofrande aduse
unor zei înecaţi în grăsimi.
Petrecerea măştilor mortuare continuă.
Desenul din covor
Covorul-peretar se destramă
sub crusta poemului
cât e ziua de mare
imprudent
privesc sforile albe nepăsătoare
urzeli necunoscute
praguri şi ochi sceptici
de parcă deschid
hăuri şi porţi
spre casa spiritelor
viscole în contorsionări de carnaval
rostogolesc fâşii din cerul spart
gheare ciocuri traiectorii de păsări bizare
sau de fulger ascuns
germinând frica
frigul lumii şi dârele ţesăturii
în cuvântul anevoios ce loveşte
magice bifurcaţii
cum să înţeleg numele zăpezii
cum să trec prin zidul orb
încadrat de şerpuitoare
stinse culori
de unde să apuc firul Ariadnei
de unde să rup firul Torcătoarelor
de unde?
Piscina judecătorului
în timpul războiului
pivniţa de pe strada Harşu
devenise adăpost antiaerian
era singura construcţie solidă
din cărămidă nemţească
şi prin urmare de încredere
când înspre gară cădeau bombele
ca nişte diavoli fulgeraţi
în căutarea sufletelor ghemuite
oamenii se cutremurau odată cu pământul
ţipete scurte adânceau în ziduri spaima
întunericul plutea printre gânduri
lacrimile inundau cei doi ochi ai beciului
protejaţi de geamul subţire
pe care premonitoriu
se încrucişau câte două benzi albe
asemeni unor prapuri pulsând peste lume
cineva neştiut săpa cerul
în neoprite spiralări
în inutile zvârcoliri spectrale
în sfâşierea sirenelor ce vesteau
sfârşitul alarmei
vecinii se grăbeau spre casele lor
umbre nervoase prin aerul fracturat
scăpate din groapa comună
fără să bănuiască
înecarea de acum
în lăuntrica şi lenta saturare
cu apă a pivniţei.