* * *
şi-n timpul în care nu eram
la ce gîndeai/ ce visai
pe care planetă inima ta
între sistole şi diastole
îşi zbuciumau viaţa
precum o corabie
în necuprinsa oglindă de ape
şi-n timp ce nici nu am fost
nu eram/ nu exist
stelele sus luminează egal
că e sau nu e Pămînt/ să le vadă
dar tu ce faci/ ce făceai
cu sufletul meu
cu inima lui/ un ceas oscilant
cu tensiunea cînd mai sus
cînd mai jos
strecurate prin carnea viselor tale
mîinile mele sînt pline de răni
cu degetele-n zdrenţe
primeşte-mă/ rogu-te
în cuibarul de viscol
cu tîmpla lipită de-ntuneric
– e locul în care
îngerii-şi pun
aripi la odihnă –
din ochi îmi cad lacrimi
picură/ precum o ploaie măruntă
nepăsătoare
ca Ursa Mare
ca-ntreaga galaxie
şi totuşi
întreb
cine îmi spală privirea
de cele ce încă nu le-am văzut