acasă căută arhivă despre noi redacția contact

Vara Poeziei la Teatru

de De Horia Gârbea

berbecul

cinci oameni

vor să omoare un berbec

cel mai uşor

zise primul

este ca voi patru

să ţineţi berbecul

de cîte un picior iar eu

să-i tai beregata

al doilea spuse

mai uşor este ca voi patru

să răsturnaţi berbecul

pe spate iar eu

să-i înfig ţepuşa în inimă

în inimă

în inimă

dar mai lesne

spuse al treilea e ca voi patru

să ţineţi berbecul pe loc

şi eu să-i trăznesc un ciocan

fix între coarne

şi cel mai uşor

zise al patrulea este

ca voi patru

să vă daţi mai încolo

iar eu să împuşc

berbecul în cap

al cincilea nu zise nimic

se uită lung la berbec

şi cu privirea lui

începu să stingă

stea după stea

pînă cînd berbecul

se şterse definitiv de pe cer