acasă căută arhivă despre noi redacția contact

Vara Poeziei la Teatru

de De Cristian Liviu Burada

Icoana

Intru în camera mică mobilată simplu

O măsuţă două scaune un pat

Pe peretele dinspre răsărit tablourile cu noi copii

Şi o broderie cu Maica Domnului şi Pruncul

Lucrată de mâinile subţiri şi mici ale mamei mele

Mama a brodat o Maica Domnului cu Pruncul

în albastru alb negru şi roşu

De-o parte şi de alta a icoanei eu şi sora mea

Copii senini

Chipuri senine

în rame cu marginile cojite

 

Pe masă un pahar cu apă până la jumătate

Din el bem toţi câte o picătură

Mama eu sora mea Maica Domnului şi Pruncul Iisus

Da aşa este – din perete se deschide brusc o fereastră

Mă aşez pe marginea ferestrei din perete şi privesc

în jos în sus în jos la dreapta şi la stânga

Din tablou mă urmează sora mea

Din icoană mă urmează Maica Domnului şi Pruncul Iisus …

Mama este acolo şi brodează …

Icoana asta nu mai trebuie sfinţită