ars moriendi
vis despre cum să mori într-o dimineaţă de februarie
pe o vreme urâtă după ce ai văzut-o din nou:
femeia pe care nu ştii decât s-o visezi
nu poţi decât s-o visezi. Lângă iaz a ieşit toată curtea regală
să salute colţul ierbii decretată moartă la datorie.
un scrib într-un sanatoriu pierdut printre dealuri; o pasăre
pe un tablou ciugulind din mâna unui sfânt revoltat
de sămânţa anului: mania persecuţiei într-un ungher al unei alte ierni
altă viaţă altă alegere alt vis. şi cutremur al palmei străinului.
un ceainic în clocot. Un drum siberian cu sănii bezmetice
şi o sticlă de votcă făcută ţăndări între dinţii unui karamazov ştergându-se pe bot ca un animal retras la pensie.
şi chipul tău cât un strigăt pe malul celălalt al apei
gângurind spre privirea mea orbită de un soare
ce nu era al tău. Sau aşa se vedea din pliul acela fragil
al unui vis de beţiv: în josul paginii cobora o turmă de miei
cântând un şlagăr de de andré dansând sub ninsoarea
aceluiaşi februarie când spre dimineaţă te-ai trezit şi ţi-ai spus:
iată încă o ocazie ratată de a muri fericit.