acasă căută arhivă despre noi redacția contact

O sticlă de plastic cu cântic de greieri

de De Iulian Caragea

Dragă M. D.,

.....................................................................

11.05.2011 / 20:15

Mai spre seară, eu cu ăla micu – Willie – cotirăm, pe umărul drept al drumeagului dinspre Balta lu’ Butoi...

Nişte nori superbi, şi bine arhitecturaţi; iar vântul vuvăind mătăsos ierburi.

Limbajul uzual este fals. («E folosit numai ca să ne înşelăm unii pe alţii.» – v. Claude Lévi-Strauss, Tropice triste.)

Ce nume s-ar potrivi acestor nori?... Romanţiosul «nouri» – nu; francezul «nuages» – nici atât. Dar englezul «clouds» – fără îndoială că da. (Să... Profităm de globalizare. Trebuie făurit un limbaj nou, mai adecvat, şi extrem de necesar... Nu e vorba aici de barbarismele limbii sparge – la naiba cu ludicul. Nici de lettrismul român-francezului Isidore Issou... Cuvântul obişnuit: are istorie, e purtător de ontologie; şi noi trebuie să respectăm asta – e un dar pe care ni-l face, însă şi o obligaţie pe care ne-o impune.)

Dar ce nume are această salcie (cu impozant coronament) solitară, dintre ogoare?... Habar n-am... Şi dintr-o dată pricep – ... Fără îndoială că vântul (cu nuanţările şi şovăielile vocii sale) îl ştie mai bine ca mine.

Mai pe urmă, când ajung cu Willie la măgură, observăm că norii au căpătat o culoare întunecată şi sunt pe cale de a se alunga, a se pierde în zare... Ăştia – conced eu – se numesc (cu sonorităţi africane) «urubombo»...

în fine (ca să nu-l lăsăm nelămurit pe nea Claudiu) – iată de ce, prietene, suntem datori a vorbi, noi înde noi, poezie.

.....................................................................

Dar ce nume vor avea norii mâine?

Asta, neîndoielnic, tu trebuie să ştii, M... Fiindcă – aşa cum eşti portretizat foto – privirea ta trece prin (indiferent de aspectul lor) nori. Păstrând totuşi esenţa norului.

12.05 / 20:45

«Ce face, bă, nea M., de nu mai ne scrie?» (Willie dixit) – «Dec, o fi şi el ocupat, îi răspund. Las’ că ne scrie el – când o avea timp.» (Adevărul e că am început să simţim lipsa scrisorilor lui, reflectez.)

13.05 / 02:17

Am lucrat cinci ore ca să «repar» o proză de o pagină. Şi încă n-am reuşit pe de-a-ntregul.

14.05 / 22:45

Mă întorc cu Willie... Oltean pragmatic, am găsit un profit personal din aceste plimbări. (în definitiv, trebuie să ne inspirăm din natură, «une source pure ŕ laquelle on peut boire sans crainte de s’empoisonner», era de părere oşteanul Apollinaire – cel bandajat cu nori albi peste tâmplă... Dar şi tac-tu Blaga.)

Cu alte cuvinte, mă mai trăzneşte câte-un versuleţ. (Inutil să mai menţionez aici, că nu eu, ci Mr. Willie e Poetul... Atunci când nu te-aştepţi, se opreşte – de obicei lângă apă. Şi contemplă. Ar contempla aşa ore în şir, fără să se sature. Şi trebuie să mă conformez şi eu marotei sale; până când însă, hai bă acasă – mă lamentez, impacient. Că mie mi s-a făcut frig.)

Aşadar (şi aşteptându-ţi, ca de obicei, părerea) îţi trimit chestioara de astă-seară –

*****

spre seară, iarba verde

îmbrăţişându-mi picioarele

e fericită

poate să-mi cerşească

şi grâul, crescut

a făcut puf în vârf

spaimele lui

ca o zestre

a fetelor mari

ninse

de liniştea stelelor

un autobuz cu nuntaşi

urcă spre cortul

de lumină al lunii

îmi aruncă

o sticlă de plastic

cu cântic de greieri

ce mai mirare a fântânilor

am apucat să trăiesc

iarba, ca şi grâul

pot să-mi cerşească

sunt obosit, obosit –

numai rouă

15.05 / 00:17

Observându-ţi, abia acum, mail-ul (care, îţi spun franc, ne-a bucurat foarte mult – şi pe mine şi pe nea Willie, cel albul bichonel), îţi răspund la câteva idei:

1. Nu te jena că eşti «sfătos». Sfaturile tale literare îmi prind bine.

Şi eu sunt «sfătos». Chiar dacă profesor într-un sătuc (unde normal că mă cunoaşte lumea), atunci când călătoresc oriunde – şi văz, de exemplu, un ţângău de copil jucându-se în colbul drumului – simt cum între mine şi acela se leagă, tacit, o complicitate... Şi fireşte că îi spun (aşa cum şi tu simţi nevoia să îmi spui mie) câteva vorbe. Condescendente (sic).

E un atribut al vârstei. Dăm sfaturi, fiindcă, în fond – copii îmbătrâniţi prematur – noi tânjim după sfaturi... Nu după cele ale limbajului uzual (unde eşti, mă, Claudiu Lévi-Strauss?), cari se dau de obicei moşnegilor (adicătele, anesteziind conştiinţa ofertantului, poveţe gen promiscuitatea policlinicilor sordide...). Ci de alt soi... (Nu, nu!... Nu spun de care.)

2. Nu este adevărat că eu îl «plimb» pe Willie în lesă. (Chipurile, scârţ, dictatorial.)... În fond, mă aflu la celălalt capăt al ei.

între tine şi soare, de asemenea, se află raza – ca o cureluşă de lesă.

Poţi tu, dară, să ne agrăieşti, dragă M. D. – a cui este această bucurie?... Te conjurăm. Răspunde!

14:28

Gata.

Ca un bandaj de nori (al doilea alb, iar primul – urubombo),

pentru tine –

J. & W.

P.S. Dar ce nume vor avea aceşti nori mâine?... Te conjurăm. Răspunde!