Ars vivendi
Lui Paul Aretzu
Arşi de-ntrebări pentru alţii,
Cei de jos, cei înalţii.
*
Psyche, panteon sfărâmat
Cuvânt gândit, scris, ucis
Implantat.
Rod, a muri blestemat.
*
Plăgile fiind plagieri
Imitatio Dei
Luminos flămând de femei.
*
Goliciunea e unica pură
Perversă podoaba.
*
La început au fost clonele
Colonizînd seminţiile, rasele.
Altoiuri, metisări,
mătase aspră a
Purpurei oarbe
Şi cu foame de sine
Frumoasele.
*
Dacă omul e fruct
De sine cules
Sieşi pradă ori numai
Să se-nfrupte
Cunoaşterea?
Aici să-i murim
Morţii naşterea?
*
întrebări, ecouri care
îşi alungă umbra.
*
Inocenţa ucisă fiind
Prin complicitate cu
Victima.
*
Empatie-n preaplin:
Remanenţă din străpungerea
Gravitaţiei sterpe.
*
Scaieţii sferici ai pustei.
Nouri mincinoşi
Dinspre munte.
*
Entitatea mică
înghite morfo-starea
prea lacomă.
Regnu-şi reface
Structurile.
*
Sine-i de sine lacom:
Schizo-angelicul.
*
Erai un surd absurd.
Spleen prin religii.
*
Ea, suspinînd:
„Mi-ai ucis inocenţa”:
Logos străpuns
La logodnă.
*
Netezind cimitire
prea singură-i
moartea.
*
Spiritul se agită:
Bolnav de claruri.
Mitopoema
în Capela Sixtina Dumnezeu este întors cu spatele la operă
– Captiv tridimensional –
Instantaneu voalat de proporţii
Inadvertenţa redării este viclenia Paracletului
Sau a substitutului proclet, cel jumătate şarpe, în partea de jos?
Spre chinurile stigmei ai suportat dualismul
Dintre situare cu spatele în condiţia naturii,
Cu faţa?
Naşterea sub ape şi transferul ei energetic în aer?
*
Am auzit seara vag cum troznesc electronii erogenici
Sub pielea ta – reminiscenţă a
Norişorului de splendoare.
Un Adam în erecţie, cel aproape stins lângă tine,
– nu departe de îngerul ce te va alunga
Pentru păcatul neascultării de coabitare şi neştire de fruct
Fructul ale cărui seminţe le numeri cu limba.
Iată, acest text e craniul lui Yorick –
Sâmbure părăsit de moluscă, un cip îngheţat, întru slavă.
Şi în ultimul tsunami apheiron, tu, văzută de aproape orbul
Vermeer.
*
Orbii sacerdoţi ai diferenţiarelor divine,
Au ştiut prin aflare de sine.
Dinadâncul şi necesara, vitala uitare
Ce ne separă prin curgere ca o altfel de ardere.
Nu se mai ştie de opera cea ratată
De eroarea ce ne-au atribuit-o nedrept
Nouă, ca Unicitate-n multiplu.
Prin succesive distrugeri şi reciclări
Clone colonizări şi altare
Cel Sărac dintotdeauna din coapsele tale
Altar şi-a făcut: între Vatră şi Şatră.
Iată obârşia exilului lor, legea lor, idolatră.