în 1912, Serghei Esenin intenționa să publice la Riazany prima sa carte de versuri „Gânduri bolnave”. Debutează, însă, cu „Radunița”. A mai editat volumele de versuri „Albăstrime” (Golubeny), „Schimbarea la față”, „Săteanul cititor de ceaslov” (1918), „Treriadița” (1920), „Spovedania unul huligan” (1921), „Versurile unui scandalagiu” (1923), „Moscova cârciumilor” (1924), „Rusia Sovietică” (1923), „Motive din Persia” (1925), poemele dramatice „Þara nemernicilor”, „Pugaciov”, „Anna Sneghina”, eseurile despre artă „Cheile Mariei” (aici, Maria, în sens de: suflet; textul a stat la baza platformei imaginiștilor), „Existența și arta”, proză ș.a. Căutările în sfera metaforei îl apropie de A. Mariengof, V. Șerșenevici, R. Ivnev, cu care se întrunește în grupul imaginiștilor, ce era unul din cei trei afluenți importanți ai avangardismului poetic rus, celelelte două fiind ego-futurismul și cubo-futurismul.
De o remarcabilă complexitate a trăirilor auctoriale, poemele inserate aici țin de textele eseniniene cele mai apropiate suflului novator al modernismului, față de care poetul avea, totuși, anumite ideosincrazii.
SÃRINDAR
Lui A. Mariengof
1
Sună, sună corn de-ngropăciune!
Ce-i de făcut, ce-i de făcut acum
Pe-noroiatele coapse de drum?
Voi, iubitori de ploșnițe cântătoare,
Nu vreți juganului a i-o suge?
A ne da în festin cu mutre smerite – ajunge,
Dragă ți-i, nedragă – ia-o oricum.
E bine când amurgul ne zădără,
Băgându-ne în fundurile groase
A zării însângerată mătură.
Curând promoroaca va prinde-a vărui
Orășelul din zare și aceste pajiști.
Orice s-ar întâmpla,
De moarte nu aveți unde vă tăinui,
De dușman n-aveți cum scăpa.
Iată-l, iată-l cum cu verdea-i burtă de fier
Spre gâtul văii întide degetele, spre-a-l înșfăca.
Bătrâna moară dă din urechi,
Ascuțindu-și mirosul de măcinătură.
Și mutul ogrăzilor – boul,
Ștergându-și limba aspră de răzor
Simți peste ogor pericol și ură.
2
Au nu de aia dincolo de sat
Atât de jalnic armonica suspină? –
Tra-lea-lea, tri-li-li-bom
Dăinuie peste pervazul zgâriat.
Și nu de aia oare palidul vânt de-ntomnare
Vălurarea albăstrimii provocând,
Parcă de pe cai cu o țesală deasă
De prin arțari ar țesela frunzare?
Vine, vine strașnicul vestitor,
Sub călcâie dumbrăvi doborând.
Și cântecele-s tot mai întristate
întrerupte sau acompaniate
De frântul țipăt al brotacilor din fân.
O, răsăritul de electricitate,
Surda încleștare dintre țevării și curele,
Al acestor izbe pântec de fecioare
îl scutură-ale oțelului friguri rebele.
3
Vedeți voi oare
Cum gonește prin stepe,
Ascunzîndu-se-n ceața apelor curate,
Fornăind din nările-i de fier,
Trenul cu uriașe labe forjate?
Și cum, după el
Prin iarba înaltă,
Ca la sărbătoarea alergărilor disperate,
Galopează un mânz cu coama roșcată?
Dragul, dragul de el, prostuț vânturatic,
Ei, unde aleargă, unde vrea să ajungă?
Oare chiar să nu știe că mai toți caii vii
Au fost răpuși de tabunul oțelului strașnic?
Să nu știe oare că-n tihnite câmpii
Disperata fugă nu-l mai întoarce,
Precum nici în vremi de cândva
Când pentru un cal pecenegul dădea
O pereche de rusoaice de stepă, sadea?
Deja
Soarta altfel schimbă negoțul
Cu apele noastre trezite de scrâșnete,
încât, astăzi, dimpotrivă –
Pentru o mie de puduri de carne de cal și piele
Se cumpără o locomotivă.
4
Dracul să te ia, păcătos musafir!
Cu tine cântul nostru nu face casă bună –
Ce rău ne pare că în copilărie nu te-am înecat
Ca pe o găleată, în fântână.
Lor le e bine să stea și să privească,
Rujându-și buzele-n pupături de tinichea –
Pe când eu, ca psalmistul, trebuie să cânt
Peste țara-mi natală un etern aliluia.
De aceea în mocirlosul septembrie
Peste uscatul și recele nisipiș,
Dându-se cu capul de gard, scorușul
Sângele ciorchinilor zdrobiți și-a prelins.
De aceea și tânga a concrescut
în al armonicii triluit posac,
Iar mojicul mirosind a jilavă pleavă
S-a înecat cu barbar basamac.
(1920)
SCHIMBAREA LA FAÞÃ
(fragment)
Lui Razumnik Ivanov
Norii latră,
Urlă-nălțimea cu dinți de aur…
Cânt și implor:
Doamne, fată odată!
La porțile raiului
Bat și-mi spun ruga:
înfașă cu stele
Rusia-vițea.
Dincolo de nori brațu-mi se-ntinde
Cântul vuiește ca furtuna prin brazi.
Laptele cerului
Dă-ni-l nouă azi.
Amenințător bubuie tunetul tău,
Bătăi de aripi lumea viseză.
Arhanghelul o nouă Sodomă
Incendiază.
însă, pe cuprinsul apei,
Hotărât, fără-a privi îndărăt,
Prin poarta împurpurată
Apare noul Lot.