Vreau să-mi nasc inima
Faceţi linişte!
Construiesc cea mai frumoasă femeie,
Linişte, vă rog!
Nu mă obligaţi să-mi deschid ochii!
O inimă nu creşte oricum,
nu înfloreşte,
nu face spic,
nu coace pâine
aşa, pur şi simplu,
amestecată printre alte inimi.
Uneori
mă gândesc că ar trebui să o modelez
pe un munte,
într-o peşteră,
pe o apă.
Mama, când mă avea în pântece,
s-a uitat de câteva ori la tata şi a născut un om singur.
Bunica, înainte de a o naşte pe mama,
s-a uitat de câteva ori la bunicul şi a născut o patrie.
Străbunica, între două războaie,
a rămas grea, pentru că s-a uitat o singură dată la străbunicul
şi a născut un lagăr.
Iată de ce,
uneori,
mă gândesc
că ar trebui să construiesc cea mai frumoasă femeie
cu ochii închişi
pe un munte,
într-o peşteră,
pe o apă.
Te lepezi de singurătate?
Ieri m-a privit Dumnezeu prin ochii tăi,
incertitudinea ţi s-a topit sub pleoape.
- Hai, îndrăzneşte!
Coboară! Îmi strigă un înger.
Intră în lumină
până la brâu,
până la umeri,
până la creştet!
Te voi boteza cu dragoste.
Te lepezi de singurătate?
- Mă lepăd.
Hai, îndrăzneşte!
Coboară în zâmbet, îmi strigă un înger,
până la inimă,
până la inimă,
până la inimă.
Te vei boteza în zbor.
Te uneşti cu cerul?
- Mă unesc.
- Acum,
ai grijă,
nu ţi-ai şters tălpile,
în urma ta înverzeşte aleea.
De ce eşti trist?
Singurătatea nu mai umblă flămândă pe stradă.
în sânge, cuiele prind rădăcini
nu rugină.