După volumul antologic Atelier de potcovit inorogi, Lucian Vasiliu oferă o carte purtând amprenta vocilor sale poetice între anii 1981-2006. Șžobolanul Bosch, actuala antologie, Ed. Paralela 45, 2006, cu o postfață de Mircea A. Diaconu, readuce un labirint creator, un "Atelier" Care se construiește mereu, cu fiecare lectură, de la Mona-Monada spre Lucianograme. Textele lui Lucian Vasiliu au un sunet distinct și aparțin unui spațiu livresc, în care orașul de pe malul Bahluiului și biblioteca borgesiană coexistă. Suntem uimiți de acest univers poetic, adevărată matrioșcă, monadă concentrând imagini celeste și terestre, fantasme și tribulații contingente, limbaje reflexive și tranzitive, teritorii desprinse din alte teritorii, călătorii revelatoare cu nuclee epice și rafinate decantări lirice. Pornind de la titlul acestei cărți a cărților lui Lucian Vasiliu, "Un personaj emblematic pentru spațiul poetului, șobolanul Bosch, se alătură altor ființe imaginare, descinse parcă din lumea lui Borges: bufnițe, pelicani, heruvimi, privighetori, mierle, șerpi, inorogi, guzgani, șopârle, dinozauri, vulpi. Venind din paginile bestiarelor, șobolanul Bosch aparține, precum corbul lui E. A, Poe, ținutului monadologic, topos al imprevizibilelor măști poetice: "Acasă mă așteaptă / șobolanul însingurat și suferind - / își plimbă coada printre manuscrise, / rememorează biografic lui J.S. Bach // Fără aripi, fără împărăție / eu sunt / un fel de liturghie de duminică / un fel de ușă bătrânească / luată cu asalt / de nopțile Europei Narațiune" (Europa).
Șži ipostazele poetului sunt deconcertante, semn că ludicul nu l-a părăsit nicicând pe Lucian Vasiliu, atras, deopotrivă, de "Sintaxa greu accesibilă" Dar și de cântecele galante, de ofurile târgurilor aurorale. Există multe labirinturi în lirica lui Lucian Vasiliu, numeroase trape prin care trecem dintr-un spațiu în altul, dintr-o vreme în alta, dintr-o ipostază în altă. Funcționarul, muzeograful, bibliotecarul sunt măștile care demască neantul sau realitatea cea de toate zilele. Cel care cercetează textele apocrife, ascetul cărturar, nu poate face abstracție de contemporani sau de întemeietorii care i-au trasat căi, din care s-a desprins trecând punți, praguri. Poetul se naște la umbra marilor texte, în casele memoriale, în muzeul purtător de chei, de ființe care vor reaște: "Într-o zi de vară, campestră / mușc din mărul angelic, / epuizat de exercițiile de peste an, la palestră // Retină a manuscriselor oarbe, / văd printre zăbrele, în penumbră / cum ziua de mâine, gravidă, mă soarbe // Aici, în curtea Casei cu turn din Copou / voi reciti versurile poeților morți, / până mă voi naște din nou (Casă memorială).
Poetul renaște în penumbra manuscriselor, într-un ev de mijloc, asediat de voci anterioare, de lumi concentrice, de biblioteci în care ființa se pierde și se regăsește. Chiar dacă "Lucian Vasiliu / este inventatorul / unei monadologii desuete", recitindu-i pe ceilalți pentru a întreține textul său pururea renăscut, frumusețea scrisului acestui poet postmodernist constă în reconsiderarea uneltelor sale moderne, în revalorificarea metaforei: "Tu mă privești / cum mă întunec / cum ard / printre tăciunii din urmă // și înțelegi / că singura metaforă / îl poate învia pe Lazăr" (Singură metafora).
Din spațiul livresc al poetului de pe malul Bahluiului, înfrățit cu labirintul Casei Pogor, îi amintim (verbul a aminti are rezonanțe adânci în lirica lui Lucian Vasiliu) pe Dostoievski, Poe, Octavio Paz, Lucian din Samosata, Nietzsche, Montagne. "Plătesc o nouă recoltă de metafore" Spune poetul care construiește metaforă după metaforă, cotrobăie prin hârtoape, prin biblioteci, aruncă punți între spații și timpuri, creează viziuni, scrie într-o "Sintaxă confuză", adorând "Incongruneța", sfidând "Convențiile și certitudinile".
Poetul se lasă în plasa păianjenului, contemplă abisul sau poposește în realitatea imediată, în biografismul expresiv: "Ne întoarcem / de la înmormântarea lui George Lesnea." Alteori, construiește poeme grave, vizionare, precum acele "Ipostaze ale propriei geneze". Dar cel mai bine se simte poetul în hainele zămislitorului de spectacole, purtător al măștilor tragice sau jucăușe, al amintirilor din vieți anterioare cu acel "Mă amintesc" Reluat la nesfârșit, concentrând "Marele întuneric", "Totul" Și "Nimicul". După Fiul Omului, Verile după Conachi demască un spirit ludic, un muzeograf care trăiește în "Neantul lui Cehov", printre ființe imaginare, visând sau redescoperind savoarea textelor vechi, muzicalitatea lor naivă și sentimentală. Poezia este precum "O căruță cu pepeni" Purtată din oraș în oraș, vehicul împrăștiind frumusețea jocului, gratuitatea cuvintelor care se caută și se regăsesc, precum textele care compun lumea unui artizan și a unui spirit atras de spectacolul fiecărui poem. Mereu poetul se autodefinește, își face autoportretul, arătând cititorului unghiuri din atelierul său, șevaletul, alchimia culorilor: "Fidel muzeograf / al abației tale / m-au luat / durerile de șale / Adio, paturi moi / și pulpe abisale: / sunt pacientul androgin / cu brâuri și cu zale, / cu alinare vraciul cel hurjui / ce-mi interzice / cufundarea în Bahlui... // N-am voie să mă cațăr, / nici să-ți cer / Alcooluri de Apollinaire // N-am voie să declam / mișcări abrupte: / am devenit un câmp minat / de lupte" (Discopatie).
Lucian Vasiliu este un memorabil poet în care sunetul bacovian, eliptic și grav se îmbină cu elocința fantastică a lui Emil Botta într-o bibliotecă a cuvintelor redescoperite cu încântare.
PETRE CIOBANU
Uimirea ca praf de pușcă
Poet, eseist (cultivă cu aceeași distincție jurnalismul), Viorel Sâmpetrean pendulează cu fervoare între mai multe genuri literare dar rămâne fidel poeziei. Fiecare carte, dintre cele șase publicate până acum, relevă dimensiunile unei personalități și proiectează o existență lirică lucidă, aflată sub semnul unei tensiuni interioare: "Am prea multă putere de a stoca amintiri decât mi-aș fi putut permite". Aflate într-o anume consonanță, volumele sale de poezie sunt marcate de un crez artistic, expresia unor compensări morale: "Eu știu: în suferință lacrimile sunt neștiute. / Rareori sunt asemeni boabelor de struguri. În bătaia lunii. / în schimb durerea mărturisită / afișată devine / Suferința este , durerea a făcut / în pagini în care și firul de iarbă este ".
Proiecție a eului liric, recentul volum Powder, uimire (Ed. Regina din Arcadia, București, 2006) dezvăluie dorința de comunicare pentru relevarea adevărului: "Powder: care re-descoperă uimirea. Powder/uimire". Recital de poezie autentică, pentru care folosește "Tehnici" Poetice viabile, volumul ipostaziază un ciclu existențial surprins într-o ramă tematică: "Apa crudă" - actul primordial - "Când valurile / s-au strâns în rădăcină / cu o vechime / de prea plină lumină / apa crudă / străină-i să întunece o pată / ea fiind întreagă / și nemăsurată" - și "În aerul incendiat" - "Cu oasele-arcuite în ghețare, / fără poruncă și neînduplecat / eu mă întind pe râu / să trec, să nu mai văd: / neîncăpător smintit în murmure".
întrevăzând nevoia de echilibru și meditație prin cuvânt, Viorel Sâmpetrean, poetul traversat de întrebări și neliniști, caută imagini și situații capabile să-i exprime starea de spirit: "Ideea se strecoară în funcție de trufia / slugărnicia acceptată / Ne-acceptată sfiala / trufia devine mecanism / al puterii care spală pe picioare, deopotrivă / copii-eroi și partea celor care-n taină / aruncă funingine în ochii calzi ai turmei."
Poezie de notație intelectuală, aceasta surprinde prin îndrăzneala metaforei ce exprimă meditația gravă, care traduce experiența vie a existenței: "Răspântie (am spus) când plutonul de execuție / a luat la pipăit firul de iarbă / și am țintit spre Dumnezeu. / Șži Dumnezeu a fost decretat mort. / L-au scos din biblioteci / și l-au purtat în lesă. / Ca pe-un avorton. / în promontoriu l-au lepădat. / Nici măcar ca pe-un lepros, / acestuia îi dai de sete".
Un imperativ exterior îl determină la conștientizarea concretului, în confruntarea individului cu o realitate, pentru care Viorel Sâmpetrean află corespondențe palpabile: "... Șži Semnul Crucii / a căzut ca o rază / peste burțile înfometate și sterpe, / cireadă tremurând în fața lumânării. / S-a întâmplat între șaisprezece / și douăzeciși cinci, / veacul al doilea, / în momentul astral din optzeci și nouă / când trebuia fără sfială și fără județ / să se rupă bucata de pâine în două."
Căutând o ordine, un echilibru, în transcrierea atitudinii tranșante, poetul apelează la divinitate: "- Doamne, ce simt e doar / puterea de a scrie după dictare". Inventar al existenței cotidiene alienate, universul poetic e populat de simboluri cu multiple interpretări conotative: "Leoparzi, gazele s-au trezit / pe spinarea elefanților. / Elefanții, proprietate privată / legați cu lanțuri, / au fost eliberați: / și cai, măgari, vite, câini, pisici, gâște, șobolani, șerpi băloși, / pești cu joagăr pe spinare / s-au refugiat pe spinarea elefanților / Cei care s-au trezit fără lanțuri".
Introvertit, "Umirea" Poetului se îndreaptă către perceperea unei experiențe existențiale pentru care înscenează un dialog cu un interlocutor (eul poetic), mereu atenționat, astfel că metafizicul pendulează între discursul expozitiv - conotativ și propria trăire în planul afectiv: "- Cine sunt acei, întrebi, / ce în petreceri / vârtos aruncă piatra? /.../ întrebi de parcă / ai alunga cu piatra șarpele, de parcă acesta ar fi / burghiu în aliajul imaginației".
Fulgurații mediative (39) - "Jurnalul lui Powder" - (care încheie volumul) sunt explicații autoscopice, ce completează suita de poeme (55, dar 27 de titluri) oferind o punte pentru înțelegerea laboratorului de creație. Unele procedee textualiste și intertextualiste: punerea în paranteză a unor versuri, inversiunea, oximoronul, contrapunctul etc. Personalizează scriitura.
Poezie oarecare atipică, prin limpiditatea ideatică, siguranța registrului stilistic, discursivitatea asumată contrapunctic, luciditatea textuală, rafinarea gândului în cuvinte pline de conotații și autentica tensiune lirică, aceasta conferă vigoare și originalitate volumului.
Viorel Sâmpetrean este o voce sigură, un creator de poezie veritabilă și convingătoare, dar și atrăgătoare prin spontaneitate.
