Certitudini cu Dumnezeu
M-am întors la tine ...
(A trebuit s-o fac – nu mai puteam prelungi minciuna
De sub pleoape – erau doar lacăte aurii trase de tramvaie din vată
Dansînd pe crengi de prun cu flori albe revărsate melodic – acestea
ar fi Primele semne dintre cele mai rele pentru cei care pleacă de acasă şi se opun drumului)
Cînd mă întorsesem deja la tine
Un înger cocoşat apărut la al treilea sunet de goarnă
Singurul sunet scăpat invers din el însuşi
Un înger cocoşat mi-a spus deci
Mişcă-te Cristianule Creştinule
Ezitant ai fost pe toate drumurile
Mişcă-te odată la pieptul femeii ăsteia şi rămîi acolo
Chiar dacă tu eşti convins că ea nu te iubeşte
Ce nu este de ajuns că tu o iubeşti şi pentru neiubirea ei?
Doamne Dumnezeule
Dumnezeul meu Tu nu m-ai părăsit niciodată
Aşa am ştiut cu siguranţă că eu nu am fost vreodată Dumnezeu
Şi că nici nu o să fiu Dumnezeu
Care certiudine aş mai dori-o
Alta decît că eu nu sunt Dumnezeu
Că sunt abia o grămăjoară de oase
Că nu am nici măcar chip
Că până acum nu am văzut nimic din care să fi înţeles
Cu adevărat ceva
Că sunt de fapt orb
Dar că pot iubi şi pot auzi ce-mi spune câteodată îngerul ăsta cocoşat
Apărut ca un maniac dintre boscheţii de smoală
La al treilea sunet de goarnă
Singurul sunet scăpat invers din el însuşi ..
Tratat infim de istorie a umanităţii
Cînd deja împlinisem 30 de ani simţind
Că îmi scăpaseră printre temeri
Printre înserări violete şi chiar printre dimineţi de cositor
Stins în priviri de citrin
Multe dintre trăirile esenţiale pe care unii certitudini le numesc
Dovezi scorburoase că au trecut pe-aici pe undeva
Lăsînd chiar urme în felul piramidelor de umbre
Aşadar simţind că totuşi existasem de ceva timp
Şi mai nimeni nu dădea semne că aşa ceva chiar se întîmplase
Şi conta
Am intrat brusc în frizeria complexului meşteşugăresc
Şi l-am întrebat pe frizer dacă mai ştia pe careva dintre puştii din cartier
Pe care-i tunsese
Care pe unde ajunseseră ce făcuseră dacă mai erau prin oraş...
O... Da... Îi ştiu perfect pe toţi
Şi-mi scoase dintr-un sertar o panoplie plină cu şuviţe de păr
îi am aici pe fiecare cu prea puţine excepţii
Am şuviţe din părul lor
Dar chipurile nu mai stau lipite de aceste şuviţe
Aşa că n-aş putea să-ţi mai dau alte alte relaţii...
Din ce în ce mai nervos că pînă şi frizerul a pierdut din vedere chipuri
Deşi deţinea ceva urme materiale ce-i drept cam haotic păstrate
Am izbucnit întrebîndu-l
– Priveşte aici la fotografia asta recunoşti pe careva
(îi arătam o fotografie veche cu mai mulţi copii din cartier
Printre care şi eu
– Nu nu recunosc pe nimeni – mai apucă să zică
După care reveni la uneltele muncii sale
Vocaţia sa de istoric neutru al umanităţii era evidentă
O afişa la vedere peste halatul lui alb plin de şuviţe de păr...