Vrea să mă scoată
Mă prinde de braţe,
mă trage cu putere.
Vrea să mă scoată din trupul meu,
din mine însumi.
Şi-ncet, încet chiar reuşeşte.
îmbătrânita, trista mea piele rămâne abandonată,
biserică pustie, fără rugăciuni, după ce-au murit toţi credincioşii.
Mă trage după el. Abia-abia, gâfâind.
Seamănă cu un soldat german care vrea
să-şi salveze camaradul rănit,
târându-l pe străzile cu zăpadă îngheţată ale Stalingradului.
Nu ştiu cine este şi ce-are de gând cu mine.
Doar presupun. E-atât de firav şi sper că
aripile lui caraghios de mari
sunt adevărate, nu lipite. Mă duce
într-o altă viaţă, într-o altă lume.
O să mă îndese în alt trup, care o să mă stânjenească,
strângându-mă ca o pereche de
pantofi încălţaţi prima dată.
Sau dimpotrivă. O să-mi dea drumul liber. Şi am să mă revărs
în spaţiul acela nou. Mirându-mă
de nemărginirea care stătea îngropată-n mine.