înviere
„Părinte, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac!“
M-au dezbrăcat,
m-au scuipat,
m-au lovit cu pietre,
m-au împuns între coaste
(cu suliţele lor
ascuţite la fel
de mii de ani),
s-au mânjit pe faţă
cu sângele meu,
ca sălbaticii
au dănţuit,
au muşcat
din inima mea.
Ca bacantele s-au rotit,
în jurul meu,
ţintuită pe cruce,
s-au masturbat,
aruncând sperma lor
împuţită, în piaţa publică,
pe trupul meu
spintecat.
Crucea mea
a prins rădăcini
în asfalt,
lacrimile lui Isus
m-au spălat,
lemnul a înverzit,
din rănile mele
au îmbobocit flori.
Ce frumoasă moarte,
ce primăvară,
ce înviere!