Aflat Într-un moment de bilanţ, Vasile Fuiorea simte nevoia să îşi prezinte Activitatea artistică dintr-o perspectivă foarte largă, făcându-ne martorii Laboratorului său de creaţie. Începând cu studiile „După antic” Din perioada Liceului de profil pe care l-a urmat şi până în prezent, o astfel de Întreprindere, destul de rar întâlnită în peisajul artistic românesc, comportă şi inevitabile riscuri de receptare, probabil, deliberat asumate. În mod Obişnuit, orice creator îşi prezintă producţia după o îndelungată selecţie, Astfel încât „Spectacolul” Să reprezinte suma reuşitelor sale. De aceea, ideea Unei atât de largi desfăşurări, a cvasi-întregului proces de evoluţie artistică (cu inerentele sale ratări), este o formă de curaj, poate şi de narcisism, unde Artistul, sigur pe mijloacele sale, îşi Expune întreaga intimitate. Într-un asemenea tip de discurs avantajul Receptorului, fie el avizat sau simplu degustător de artă, este unul major, Având în vedere oferta „Nefardată” A Întregului său parcurs.
în Ceea ce mă priveşte, esenţa acestei „Lecturi” Ar fi aceea a unui artist sigur, Uneori poate prea sigur, pe mijloacele sale de expresie, care îşi extrage Substanţa vizuală din experienţele post-foviste ale generaţiei ’70. Reperul Esenţial al universului său este realitatea, pe care ne-o livrează într-o Formulă puternic personalizată, marcată, în mod inevitabil, de propriile trăiri De moment. Expresiile artistice, din fericire destul de rare, unde încearcă o Obiectivare în spiritul noului realism, cred că sunt improprii structurii sale De profunzime.
Raportul Dintre vigoarea formei şi intensitatea culorii, subordonată factorului Emoţional, constituie axul central al evoluţiei sale artistice, mărturisindu-l Pe Vasile Fuiorea drept un tradiţionalist bine ancorat în actualitate.