10 August
Am Recitit zilele trecute scrisorile din tinereţe trimise părinţilor şi surorii Mele la Brăila. Am dat de ele pentru că tata le-a păstrat, strângându-le şi Grupându-le riguros, după ani. Scrisorile mele şi răspunsurile pe care el mi Le-a trimis, ale căror copii de asemeni le păstra. Ajung până prin anii 70, Când încă le mai scriam pentru că mai târziu am recurs numai la telefon, ca să Schimb cu ei câteva cuvinte, cum fac şi acum cu soră-mea. Procedând astfel l-am Oprit pe tata să-mi mai scrie, lipsindu-l de plăcerea pe care i-o procura Alcătuirea scrisorilor către mine.
Deci, Am citit acum acel teanc de hârtii după ce am rânduit toate piesele cronologic, Scrisori şi răspunsuri, primele datând din 1953, când am plecat student la Bucureşti. Am constatat schimbarea mea treptată de atitudine şi până la urmă radicală faţă de ai mei. În Anii 50, copil încă, în fond, căci aveam 17-18 ani, eram extraordinar de ataşat De lumea lăsată în urmă, de părinţi, de bunici, de sora cu şapte ani mai mică Decât mine. Las la o parte sentimentalismul tonului de care nu mă feream. Eram Legat de ei, mi-era dor de ei şi le-o spuneam. Pe an ce trece, observ din Scrisori, devin însă mai rece, mai succint şi mai agasat, ce mai încoace şi-n Colo, când ei îmi vorbesc despre necazuri. Făceam promisiuni să-i ajut, dar pe Câte le-am ţinut? Eram chiar cinic, observ acum, atunci când îi anunţam, tot Mai des, că lipsesc din Bucureşti, că mă duc la Sinaia să lucrez, unde lucram, Ce e drept, dar şi unde mă simţeam bine tocmai pentru că întrerupeam orice alte preocupări care priveau, printre Altele, şi necazurile lor. Era o zonă din care îmi veneau mai tot timpul veşti Rele şi le primeam tot mai greu. Mi-am zis să nu mă las cotropit de ele, Confiscat, m-ar fi împins în ratare. Procedând cum am procedat, m-am ferit, Cred, de ea, dar sufletul meu nu e împăcat, nu e...
24 Octombrie
Fuge Timpul. Ultima însemnare este din 10 august şi suntem la sfârşitul lui octombrie. Între timp vacanţa de vară, Neptun, Constanţa, în septembrie am fost la Oneşti, Apoi la Iaşi şi Trifeşti, pe urmele lui Negruzzi. M-am întâlnit cu Brumaru şi Cu alţi prieteni din minunata Moldovă nordică. Discuţii de tot felul, printre Altele şi despre soarta lui Nichita şi a lui Velea. Au sfârşit amândoi la puţin Peste 50 de ani şi eu spun banalitatea că au tras de viaţă cât au putut de mult şi că, în fond, s-au sinucis. Cineva pune o întrebare care mă lasă pe gânduri: Dar voi, care-aţi trăit până la 60, ce-aţi făcut? Într-adevăr, ce-am făcut?
Vreme frumoasă, rece dar însorită. Ieri pe străzile Bucureştene, studenţi, câteva mii. Nu ştiu dacă e bine sau rău, nu ştiu la ce Poate folosi agitaţia lor, dar aroganţa guvernării e greu de suportat. Trebuie, Într-un fel, şifonată.