Elegie Pentru mama şi tata
Mama mea era regina Neprihănită a acestei lumi,
tatăl meu era prinţul Neîntrecut al acestei lumi.
în sărmana lor Căscioară închiriată, de pe strada
a. I. Cuza nr. 49,
din orăşelul c.,
ei amândoi alcătuiau Centrul universului.
Şi toţi oamenii Pământului, toate aşezările pământului
se rânduiau în jurul Lor,
ci astrele se roteau În jurul lor.
Noi, copiii,
vedeam asta
şi ne minunam şi eram Mândri.
Iar acum mama mea s-a Dus,
iar acum tatăl meu S-a dus.
Dar eu i-am salvat în Creierul meu,
îi păstrez acolo vii şi nevătămăţi.
Pe bolta cerească din Creierul meu eu bat stele aşa cum
bătrânul cizmar al Orăşelului altădată
bătea cu iscusinţă Cuişoare de lemn în talpa pantofilor.
Bat stele pentru ca Ei să poată zbura neîngrădiţi,
plini de măreţie,
pe bolta cerească din Creierul meu.
Şi ei chiar dau Rotocoale largi acolo, în slăvi,
încântat îi privesc, Nu mă mai satur privindu-i.
însă imperiul Strălucitor al creierului meu
este nespus de Fragil, părelnic, pe ducă odată cu
corpul meu Îmbătrânit.
Curând, nici eu nu Voi mai fi
şi atunci nimeni nu-i Va mai putea smulge din abis
pe mama mea, care a Fost regina neprihănită a acestei lumi,
pe tatăl meu, care a Fost prinţul neîntrecut al acestei lumi.
Atunci, da, abisul Îşi va întinde peste ei
melodia irezistibilă. Distrugătoare.