Acum câțiva ani, mai precis o dată cu alegerile din nov. 2004 s-a produs un eveniment istoric depășind conjunctura adică victoria forțelor liberale și precipitarea țării noastre pe linia unei dezvoltări curmate în 1937/38 și care urmează să o ducă mai grabnic spre vechea țintă: integrarea în Europa, reluarea modelului occidentalizant acum lărgit mult, extins peste oceanul Atlantic și chiar pe continente și mai îndepărtate. Evenimentul de care vreau să vorbesc tocmai pentru că a rămas necomentat a fost dispariția Partidului Național-Țărănesc, care și-a zis în ultimii săi ani și Creștin-Democrat, această redefinire a lui având o marcată semnificație, peste care iarăși s-a cam trecut. El s-a dorit din capul locului un partid pro-agrarian, mai mult decât "Național" (în contextul istoric în care nu existau ori nici
n-ar fi fost acceptate înjghebări politice "Internaționaliste" La actul fondator din 1927, unirea dintre Partidul Național din Ardeal cu cel Țărănesc din Vechiul Regat, condus de personajul foarte popular Ion Mihalache) îi trăda caracterul hibrid, predominant până la suprimarea lui de către comuniști. Pentru chestiunea pusă în discuție aici de mine este esențial cu lucru: a fost și un partid al țăranilor, care să fi urmărit nu doar interesele acestora, adică nu a dus doar o politică pentru aceștia? Îndreptățind ideea participării "Țăranilor" La viața politică, ba chiar la conducerea statului, la care erau justificați de număr - căci ei constituiau copleșitoarea majoritate a populației românești? Iar de acest fapt era obligat să țină seama orice regim "Democrat". Răspunsul este foarte nesigur, deoarece partidul, în cei zece ani de existență legală, recunoscută (până la desființarea prin lovitura de stat regală, feb. 1938) a fost o mare și populară înjghebare hibridă, având doar meritul de a se opune liberalilor și quasi-monopolului lor în conducerea țării (după ce rolul acesta s-a văzut că nu-l poate îndeplini cel chemat (Mareșalul Averescu). Partidul Național din Ardeal era echivalentul Național-liberalilor din Regat, dar datorită spiritului său sectar, Iuliu nu s-a alipit acestora, ci s-a păstrat chiar ostil lor, deși el era un "Burghez", un rar non-agrarian, un spirit legalist, cu totul străin de țărăniștii "Revoluționari" Care erau niște narodniciști, căci preconizau un utopic socialism al țăranilor, fără burghezie și, practic vorbind, împotriva ei.
Un alt grup îl constituia Al. Vaida-Voievod, un ardelean mai deblocat, dispus la colaborare, un naționalist cu înclinații spre dreapta, așa că el a făcut joncțiunea cu legionarii, fiind, după informațiile mele, nașul Gărzii de fier, titlu dat de el Legiunii, pe care a crezut că o poate manipula ca pe o aripă tânără extremistă a partidului (șeful lui de cabinet a fost Vasile Marin, eroul legionar căzut în Spania împreună cu nr. 2 din Legiune, I. Moța).
în sfârșit, în P.N.Ț. A existat și o aripă de stânga, de bonjuriști întârziați (M. Ghelmegeanu, M. Ralea, M. Paleologu) care se va desprinde de Marin, rămânând "Cu sufletul" Alături de el, motiv pentru care au fost ridiculizați sub numele de "Sufletiști". Treceri prin partid au efectuat C. Stere, narodnicistul invederat, care inspirase lui I.I.C. Brătianu ideea reformei agrare de după război, dar și corporatistul M. Manoilescu, un anti-liberal prin contrarietate (ca și Armand Călinescu) viitor autor al importantului studiu Rostul și destinul burgheziei române (1944), un studiu fundamental asupra realităților politice în ultimul sfert de veac în care se încearcă tot felul de soluții pentru așezarea țării noastre pe făgașul unei dezvoltări normale, în sens modernizator.
Analizele acestui gânditor și om politic sunt categoric negative: "Țărănismul" N-a propus nici o soluție viabilă și n-a promulgat nici o lege în favoarea țăranilor. Marea reformă agrară și acordarea votului universal nu au adus rezultatele așteptate: au ruinat moșierimea dar n-au rezolvat problema agrară, pentru că au fost reforme radicale, dar de ordin politic, nu economic. După Manoilescu, de ele au profitat băncile liberale pătrunse profund și avantajos în lumea rurală și demagogia pro-țăranizantă având ca firmă noul partid, care n-a speculat cu succes pretenția de a fi unul prin excelență agrarian. Numai că el n-a adus vreo soluție și nici nu a schimbat moravurile în viața politică, așa cum aștepta lumea de la angelicii și izbăvitorii ardeleni, ci a fost unul al "Afacerilor", scandalurilor și escrocheriilor (M. M. Notează că marea lege "Pentru țărani", conversiunea datoriilor către stat a fost inițiată de doi moșieri gorjeni, Gh. Tătărescu, viitorul prim ministru liberal, și ex-takistul C. Argetoianu!).
De fapt, efectele sociale și economice ale marilor reforme imediat post-belice au fost mai numeroase, chiar dacă au dus la o scădere catastrofală a producției agricole și la o dezorganizare a vechilor așezări; s-au întărit gospodăriile țărănești mici și mai ales mijlocii, țăranii harnici, buni gospodari, prevăzători și cu oarecari inițiative au devenit acei "Chiaburi" Cu care se vor război până la moarte comuniștii. Numai că acest punct pozitiv nu făcea decât să pună încontrast tot restul: o agricultură primitivă, aptă în cel mai bun caz să asigure substanța, rutinieră, fără perspective de înnoire, blocată de mentalitatea "Țăranilor", care munceau prost, fără randament, așteptând mereu "Să li se dea" Ceva de la stăpânire, nu să-și cucerească o situație mai bună prin muncă și chibzuială.
Toată această stare jalnică de lucruri dar și foarte clară, reieșind din cele mai sumare statistici, a fost în epocă acoperită de tunetele demagogiei culturale: pe lângă vechiul "Țăran" Al lui Alecsandri, I. Creangă și Coșbuc, a apărut cel "Mioritic", cel grație căruia știm ce e veșnicia (sau măcar unda s-a născut) mergând până la țăranul nu doar înțelept, cum și e de multe ori, dar și filozof, care-și pune aceleași probleme ca și Kant, numai că le rezolvă cu propriile sale mijloace intelectuale, țăranca mai deșteaptă decât poliția și așa mai departe.
A existat și o linie decurgând dintr-o înțelegere mai realistă, a unor scriitori care au trăit în mijlocul țăranilor și i-au observat, de la I.C. Vissarion la Damian Stănoiu, G. Brăescu sau I. Iovescu în afara discursului oficial, dar mai ales I. Agârbiceanu, care a dezvăluit profunzimea și complexitatea unor suflete ce se nasc și trăiesc în lumea rurală. Același lucru trebuie spus și despre reprezentările deloc mioritice ale lui Pavel Dan, ca să nu mai vorbesc de ceea ce rezultă din jurnalul doctorului Gh. Ulieru.
Dar, indiferent de viziunea fie realistă fie sentimentală, noul stat românesc a promovat masiv oameni "De jos" (cum se spunea în epocă) sau "Mai de jos" Într-un grad necunoscut înainte, așadar nu doar deputați în ițari, ci oameni de certă calitate, proveniți din lumea rurală, mai rar din proletariatul satelor sau din sărăcime (în literatură cazul unui Zaharia Stancu, Nichifor Crainic, Mircea Damian, e mai degrabă rar, cei mai mulți inși "De la țară" Provenind din elita satelor, fii de preoți, de învățători, de funcționari rurali, de cârciumari sau arendași.) Cei care au cucerit poziții în noua societate românească au considerat-o o pradă, chiar dacă au folosit numai căi cinstite de parvenire și și-au exploatat merite indiscutabile. Ei au proclamat nulitatea orașelor și s-au pretins emanația realităților și virtuților profunde împotriva corupției, înstrăinării și haosului claselor de sus, parazitare și bolnave, dar către care totuși râvneau prin însuși faptul ascensiunii lor energic urmărite.
Din lumea aceasta "Ridicată" Grație reformelor radicale liberale a apărut tipul pe care eu îl numesc al "Afirmării agresive a mizeriei fudule", mai pregnant decât "Opincarismul" Sau, când e aplicat doar la literatură "Pășunism". El continuă să existe, să se afirme și acum, în plin proces de reoccidentalizare, chiar dacă susținătorii lui nu umblă îmbrăcați cu țundre atribuite dacilor și nici nu poartă în cap "Clopuri", pălării de sorginte ungurească - deoarece, înțelegem?, e mai "Specific".
Partidul Național-Țărănesc, creștin și democrat, indiferent de meritele sau erorile sale post-decembriste, a dispărut pentru că
s-a făcut vinovat de un păcat capital: nu și-a cunoscut electoratul, a ignorat ce e "Țăranul român", deficitul acestuia catastrofal în materie de participare la viața politică, de fapt la viața statului, adică de ceea ce depășește orizontul său îngust prin excelență indiferent la ceea ce ar fi imperativele prezentului, adică revoluția liberală. (va urma)