Spuneam în numărul Anterior că Ştefan Damian şi Filippo de Marchis contestă în cartea lor de la editura Eikon, Pe urmele unor moaşte: Gregorie Decapolitul-Ioan de Capestrano, 2012, prezenţa moaştelor lui Grigorie Decapolitul, la mănăstirea Bistriţa, sau, în cel mai bun caz, Mutarea lor, dacă s-ar fi aflat aici, într-o anumită perioadă. Altfel, Deci, de cum ne spun tradiţia, legenda şi cum sunt convinşi o parte a istoricilor. Ar fi o pierdere, pentru pietatea populară, acceptarea Acestor, nu neapărat noi, ipoteze de cercetare, dar puse acum în mod tranşant? Ar însemna ele un câştig al Istoriografiei contemporane? Mi se pare greu să decidem pe loc. Ce câştigăm şi Ce pierdem, prin renunţarea la mit şi la Fabulaţii pioase? Evident, adevărul istoric...Dar acesta contează doar Pentru o parte, mai puţin pentru mulţimea credincioşilor. Dar avem noi voie ,,să prelucrăm realitatea’’, fie şi cu bune intenţii?
Oricum, franciscanul, Alături de Ioan de Hunedoara, unul prin rugăciuni stăruitoare, celălat prin Curaj tactic şi forţa armelor obţin, în fruntea armatelor, victoria de la Belgrad, 1456, practic alungarea turcilor care ameniţau Occidentul, o bătălie Cu larg ecou european. Amândoi conducătorii Oastei creştine mor, la puţin timp, de ciumă. Unul îşi are la Alba Iulia Mormântul, în catedrala romano-catolică, aşa cum ne amintim, celalalt la Ilok, În Croaţia. Franciscanului i se recunosc de către biografi multele minuni Înfăptuite, în afara contribuiţiei spirituale la victoria de la Belgrad. În Anul următor, începe procesul de canonizare, amânat, apoi reluat, încep, de Asemenea, pelerinaje la Ilok. Apoi, moaştele sale dispar, din convent, lokul Aflat în calea turcilor a fost devastat De câteva ori, din 1520 încoace. Unii afirmă că ar fi fost aruncate într-o Fântână, dar s-ar putea sa fi fost pur si simplu vândute, otomanii practicând Acest comerţ cu lucrurile venerate de creştini. Poate acelaşi Barbu Craiovescu, Opiniază autorii noştri, să fi cumpărat Moaştele franciscanului, ca să le Înlocuiască pe cele distruse, carbonizate ale lui Grigorie Decapolitul, în Timpul asediului mănăstirii Bistriţa. Reclădirea mănăstirii amintite, 1517, ar Fi fost, astfel, restaurată deplin, Prin aducerea acolo a osemintelor unui alt protector sfânt, de data Aceasta latin... Curios, ne spun cei doi autori (citându-l pe Al Odobescu Din articolul Antichităţi Ecleziastice,din 1865) piatra tombală, probabil a lui Capestrano, de la Bistriţa, a fost dusă în Rusia, pe la 1830, de către Generalul-conte Kiseleff. De ce? Să fi Dorit generalul să dispară inscripţia Latină, care străjuia la mormântul Unui ortodox? Câteva scenarii Imaginând modul prin care sunt ocrotite Moaştele franciscanului vor fi schiţate de autori. Simţul epic nu le Lipseşte. Concluzia e surprinzătoare: S-ar putea ca moaştele cinstite la mănăstirea Bistriţa să fie ale Franciscanului, făcător de minuni şi acesta, ca Grigorie Decapolitul.
Argumente? Ştefan Meteş, un istoric recunoscut ca Nesimpatizant al catolicismului, notează în Istoria Bisericii şi a Vieţii religioase din Ardeal, că în Acta Sanctorum, din 1861, a călugărilor bolandişti apare Informaţia că osemintele lui Capestrano s-ar afla la Bistriţa. Foarte Convingătoare este relatarea lui Blasius Kleiner, franciscan din Vinţ, 1761-1765 (însemnările sale au fost Descoperite de E. Fermendzin). Kleiner vede moaştele unui frate franciscan la Bistriţa, recunoaşte crucea latină, tonsura, Vestimentaţia etc. Kleiner reproduce Apoi discuţia sa cu doi episcopi din Râmnicu Vâlcea, Kir Grigorie, Kir Partenie, despre osemintele unui sfânt Latin, un ,,barath’’, purtate de la Bistriţa în procesiune la biserica bucureşteană, Sf. Gheorghe, la 17 mai, 1765, oseminte pe care văzându-le, spun Cronicile, ierarhii şi mulţimea Credincioşilor din Bucureşti nu s-au manifestat cu prea mult entuziasm, Fiind evident resturile pământeşti Ale unui sfânt latin. Trage, apoi, în balanţă părerea altui istoric, Theodor-Carada, care se îndoieşte, ,,de identitatea moştelor decapolitane’’, Chiar dacă este sfătuit de istoricul Dumitru Bodin, în 1944, să nu mai pună la îndoială opiniile suţinătorilor Prezenţei moaştelor decapolitane la Bistriţa. La această concluzie, a Existenţei unui corp de sfânt ortodox, ajunge şi comisia maghiară, din 1917, când Oltenia era ocupată De trupele germane şi austro-ungare. Care comisie nu ar fi fost, desigur, ne Spun autorii volumului analizat de noi, prea încântaţi să fi constatat că Trupul sfântului protector al Regatului maghiar, al ,,spiritualului’’, al Aşa-numitelor ,,cruciade târzii’’, se Află la valahii din Vâlcea. Alţi istorici, ca L. Lemmens, 1917, cred în Prezenţa decapolitanului la Bistriţa. Etc. Cartea mizează pe această Ipoteză surprinzătoare pentru multă Lume: osemintele de la Bistriţa ar aparţine franciscanului Capestrano, nu Sfântului din primele secole, Grigorie Decapolitul.
Bunăvoinţa aratată credincioşilor ortodocşi de către Musulmani, inclusiv comerţul cu moaşte, Are un scop precis, ne mai spun autorii: zădărnicirea unei puternice Coaliţii antiotomane, prin unirea tuturor creştinilor, de rit oriental şi Occidental. Convertirile la catolicism făcute de Ioan de Capestrano au specificul lor, unul tipic franciscan, adică pornesc de la Straturile de jos ajungând la cei avuţi, mai aflăm. Bogata şi complicata ţesătură de evenimente istorice, de personaje ale epocii, uneori ambigui, Schimbătoare după vremi, sunt Pătrunzător conturate. Intervenţia Providenţei, prin intermediul Sfinţilor, în cazul nostru Govanni da Capestrano, aparţine firesc mentalului epocii. Un volum care se citeşte cu sufletul la gură, o non-ficţiune cu Deschideri de ficţiune. Ar ieşi un mare roman istoric din aceste fapte Comentate de doi autori pasionaţi de Faţa văzută şi de cea întrezărită a istoriei noastre.