1. Time-out
pe Gabriel C. Au vrut să-l pună pe streaşina
bisericii Madona Dudu,
să-i Prindă aripi din lemn de gutui
(pesemne Să miroase a toamnă în zborul mult visat cu îngerul)
doar-doar L-o convinge cineva să sară de acolo spre rădăcina unui copac unguresc,
pe Ploaie…
Numai Că olteanul nostrum nu s-a lăsat îmbătat cu apă chioară de Dâmboviţa,
i-a Făcut cu ochiul lui Marin S.
că Nu poate veni…
(Tocmai Atunci Dana se ruga pentru el:
Să Nu-l zdrobească nici patimile, nici uitarea, nici aripile minciunii)
Astfel Deveni el izvor de lacrimi, adormi numai o clipă,
Time-out,
Să-şi Poată curăţa gândurile,
Să-şi Poată aduna căinţele…
6. Cartonaş roşu
încă De mic
lui Costică S. Îi plăcea să se joace „De-a avionul“,
deschidea Braţele largi să cuprindă tot cerul,
de Asta, de câte ori avea o durere, părinţii îi ziceau:
hai Repede că pierdem cursa…
şi El râdea deodată în hohote dar cu lacrimi pe obraz…
mai Târziu îl surprindeau colegii din apărare
mereu Cu ochii umezi
când Ateriza la Londra, la Roma sau Moenchenagladbach
la Un meci care ne-a ţinut cu sufletul la gură până la sfârşit…
toţi Care se luptau cu el se loveau de un zid al dragostei pentru Craiova.
Până Într-o noapte
când Adversarul numărul unu nu a mai atacat central cum era obişnuit…
a Apărut sus, sus la etajul 5 sau 6 al unui spital
i-a Dat cu cotul în coaste de simţea că nu mai are aer
şi Asta l-a ambiţionat rău de tot:
venise Vremea să arate că el e căpitanul
care ştie cum să scape de dureri, ca-n copilărie…
şi-a Deschis aripile – vultur înfometat
şi S-a aruncat deasupra prăpastiei:
lupta Cu timpul i-a pus talpă…
8. Lovitură de pedeapsă
pe Ilie B. Au vrut să-l îngroape de viu la douăzeci şi şase de ani…
i-au Pus picioarele rupte în geamantan
şi, În loc să-l trimită la Stuttgart să i le pună ăia la loc,
l-au Lăsat în faţa televizorului la etajul cinci…
numai Că olteanul nostru nu s-a potolit
şi-a Pus pe genunchi flori albe de corcoduş
ca Să-i poată ierta pe toţi:
şi Pe Rică R. Care a uitat să bată la uşă în drumul spre Paris 84
şi Pe Mircea L., îmbrăcat încă de pe atunci în costum Armani cu epoleţi…
B. Nu a avut timp de pierdut…
a Plecat încet, şchiopătând ca să-şi poată îngropa prietenii:
pe Dirijorul Tică O., pe dr. F
dar Mai ales pe colegul de cameră Zolly C.
doborât În careu de un vânt năpraznic
de Tuberculoză
89.
în Anul douăzeci şi patru al domniei lui Nice
în A şaptesprezecea zi a lunii din urmă
s-a Auzit un vuiet ca bătaia din aripi a vulturilor.
Oasele Morţilor începeau să cânte colinde
acoperind ţipete de femeie
din Care
ciocuri De corbi sfârtecau
carnea Ce nu mai voia să devină.
timp De două sabate
pe Cer, ca pe un ecran uriaş,
cai Negri, cai bălţaţi dar mai ales cai roşii
scuturau De pe grumajii crispaţi
îngerii Întunericului….
atunci
marea Cea plină de stuf
se Revărsase în fluviul din câmpia de sud
printr-un Canal de schelete
biciuite De aripa neliniştită a morţii
şi, Cu siguranţă, apele ar fi acoperit muntele omu’
dacă, Din trei saci de cenuşă,
nu Ar fi auzit
strigătele Celor ce nu li se împlinise vremea să înfrunzească…
un Înger închis-a zările timp de trei zile şi jumătate
şi
nici Umbră de zăpadă, nici vânt
nu Străbătea ţara uitată de timp…
în Ziua sfinţită
s-a Auzit un lătrat de mitralieră
în Cetatea de scaun
curva Babilonului
a Coborât pe pământ
călare Când pe cel roşu când pe cel bălţat
cărora Le da să înghită trupuri naive.
toate Apele s-au retras triste în albie
şi, Pentru întâia oară,
fulgi De sânge au astupat rana din stomacul poporului beat de iluzii…
atunci
A FOST O VREME, DOAMNE, CND ŢI-AM CERUT TOATE CUVINTELE