Prezentare şi traducere De Elena Pîrvu
Enrico D’Angelo, poet existenţialist, traducător şi consultant editorial, s-a născut În 1954, la Luzzi. Locuieşte la Grottammare, în Marche.
Este Considerat unul dintre cei mai rafinaţi poeţi italieni ai generaţiei sale.
A Publicat volumele: Le giornate (Cosenza, 1984), Quasi una serra (Napoli, 1991), Andata e ritorno (Napoli, 1997), Merci madame de la Nuit (Catanzaro, 2005), Il fiore della serpe (Ancona, 2009), Versi Esicasti (Martinsicuro, 2013) şi Night (ediţia I, Cosenza, 2003; Ediţia a II-a, Martinsicuro, 2013). Au scris despre volumele sale, printre Alţii, Gabriele Frasca, Ciro Vitiello, Mauro Francesco Minervino, Raffaele Sirri, Giulia Niccolai, Angelo Ferracuti.
A Tradus în italiană din Henri Michaux (Cosenza, 1995), R. M. Rilke (Roma, 2000) şi Anatole France (Catanzaro, 2005). A îngrijit culegerea de nuvele orientale La Vita e la sanguisuga (Catanzaro, 1997) e culegerea de nuvele slovace Il Sorriso verso il buio (Catanzaro, 2001).
La Mijlocul anilor optzeci ai secolului trecut a intrat în redacţia revistei Calabreze Periferia, în care a înfiinţat imediat secţiunea „Africana”, În acel timp, o noutate în panorama editorială italiană. După câtva timp, Împreună cu un grup de intelectuali şi universitari de la Universitatea „L’Orientale” Din Napoli, a înfiinţat la Napoli, revista semestrială Plural, Publicaţie atentă la aşa-numitele „Literaturi minore“. În anul 2003, în Regiunea Marche, a înfiinţat revista semestrială Smerilliana, pe care o Conduce şi azi, publicaţie de poezie internaţională, semnalată încă de la Primul număr de poetul Giovanni Raboni.
Poeziile Pe care le prezentăm publicului românesc au fost selectate din volumele Quasi Una serra (Aproape o seră, 1991), Versi esicasti (Versuri esicaste, 2013) şi Night (ediţia a II-a, 2013). La începutul ediţiei a II-a a Volumului Night, Enrico D’Angelo mărturiseşte că volumele Quasi una Serra (1991), Versi esicasti (2013) şi Night (ediţia I, 2003) Formează o trilogie.
Zilele
Această Zi, ca această pagină
întoarsă Care nu ştie să se termine la ieri
sau Să fie pentru mâine, care culmea
ispiteşte Lumina chiar unde tremurul
intim Este ultima privire gânditoare;
şi, Duioasă în sine de semne şi de vise,
în Noi rămâne, astfel, o întâlnire a timpului
cu Timpul, când ne vom citi.
O, inimă melancolică
lui Bruno Pinchard
O, Inimă melancolică, eu nu-mi propun
să Te las singură pe lume
când Pe mine mă doare să renunţ la tine
pentru Că doar pentru tine s-a născut iubirea
pentru Acea moarte supravieţuitoare
pentru Acea viaţă supramuribundă
cred În picăturile de culori
aud În ecourile cuvintelor...
şi Pentru fiecare sunt într-o parte
aerul Vrăjit de frunzele în vânt
iar În cealaltă rămasă la fel
brazda Plutitoare a sentimentului
sau Luna care străluceşte
pentru Că a depăşit limita mortală
sau Soarele care se transformă
pentru Că a depăşit limita vitală.
Vorbind şi tăcând
Se Pare că în tăcere intervine negrul
şi Inima îl primeşte şi îl îndeamnă la tăcere;
şi Din această cauză gândul devine
o Înaintare mentală care nu intră la apă.
în Acest timp se spune că timpul
se Purifică vorbind şi tăcând.
Apoi Se traduce în noi şi un pic de talent
înseamnă O îmbrăţişare şi o conversaţie;
apoi Se traduce în noi şi un pic de talent
înseamnă O rugăciune şi o convertire.
Dacă apa sau cerul
Unde Fiecare mişcă sau bate pasul pe loc,
şi Unde viaţa pare incertă la început,
unghiul Nu mai e acel punct precis
al Gândului care ascunde sau uneori dezvăluie.
Dar Cum se reflectă apa
în Cer şi cerul în apă...
cunoşti Tu poate principiul reflexiei?
în Care din cele două – dacă în apă sau în cer –
începe Imitaţia sau în care
se Naşte, lor însele necunoscută, comuniunea?
Invitaţia
în Soarele care restrânge culorile
tu Te piepteni pentru mine, sensibilă
la O nouă romantică invitaţie
o, Dulce îndrăgostită indulgentă.
Cu Mişcări delicate, mângâiem
pe Obraji dorinţa de fragilitate.
Te Întinzi spre lună, iubire,
şi Părul ţi-l despleteşti, senzuală
la O nouă impudică invitaţie
o Frumoasă îndrăgostită indulgentă.
Cu Mişcări extenuate, mângâiem
pe Obraji dorinţa de continuitate.
II.
Azi Va încerca să zboare şi lebăda
de Pe o fâşie de cer în alt cer:
în Zborul vântului va sfârşi un con de pin
pe Pământ gura va avea vorbe dulci
frunza Se va învârti ca pe un căluşel
la Fel pe foaie peniţa, cerneala...
ah, Câte vise pentru a spune „Bună ziua“
fără A spune „Noapte“ De după coline,
oh, Iată câte vise cresc în jur,
ca Zmeul ca o aripă de lebădă azi.
III.
Norii Fug de pe cer,
nu ştiu unde să se ducă, dar trebuie
să Facă spaţiu: poate razelor îngheţate
sau Stelelor pe care le văd apărând
sau Cine ştie cărui lucru? Fug doar
în Lumina mării, a unui arc
săpat În apele cereşti şi de aur
cu Aripile tale ca nişte vâsle de barcă.
Ştiu Asta: tu pleci din ceea ce nu e:
Nu Tu zbori în cer, ci cerul în tine!
IV.
Ridică O aripă şi fă-ţi zborul uşor
încearcă Din nou, încrezându-te în tine,
pentru Că de la lebădă aerul vrea mângâiere
şi Aspiră în mare grabă la un nou sine
de Parcă ar fi o coasă care înhaţă liniştită
încât Galbenul grâului îl dezmiardă şi îl seceră;
ştii, În zbor, o aripă cheamă cealaltă aripă
în Golul de aer are isteţimea să zboare
dacă Zăreşte un crin de râu se coboară
la Fel ca râul învaţă întreaga mare.
1.
Noaptea, Ieşind ca să mă rog,
acel Bine al meu suferit şi îndurerat e
singura Mea ocazie autohtonă
acel Fir întins oferit de durere
2.
Sub O lună schimbătoare îmi pun tight-ul
sărbătorind «Smerilliana», dar în zadar
te Cunosc pe tine în penumbră la night
dacă Îmi ling rănile ca un câine.
3.
Tovarăşă Devotată îmi e această vină
de A aştepta pe pământ daruri de la cer
ca O discuţie la cină, parfumată
cu Vinul alb al sufletului, Toni.
4.
Apropie-mă De tine, spune că încă iubeşti,
suspendă Azi o aşteptare care este moarte
şi Spune-mi numai dacă vrei ca eu să te numesc
iubire – o durere vie de confort.
5.
Tu Vrei să râzi pe cât, în schimb, vreau eu să plâng
tu Soare în deşert eu lună în colivie
Poate Iubirea este o reciprocă măcinare
de Nisip în apă, de apă în nisip.
6.
Eşti «deja ocupată» de alţii din local,
îmi Spune chelnerul prieten, şi sigur
mie Îmi aduce o nouă sosită.
Fără Tine, noaptea va înălţa un zid.
7.
Cobori Din umbră ca negrul ales
(doar Ca să tulburi destinul)
şi Deja cade la picioarele tale zidul înălţat
mai Înainte: tu eşti sfârşitul ruinelor.
8.
Printre Femei şi petrecăreţi, fără somn, în penumbră,
şampania Curge din belşug.
Doar Pe fundurile cupelor, pe scurt,
se Citeşte despre o frumuseţe care decade.
9.
E Un dincolo de tăcere care nu plăteşte
dacă Vorbirea degajată pare că ne frecventăm
cu Tonul propriu iubirii care hoinăreşte.
Vocea Va sfârşi prin a ne îmbolnăvi.
10.
Uneori Îmi concentrezi întreaga atenţie
şezând În locurile retrase ale localului
spre Acele frize decorative
în Cruce (converteşti în mod neobişnuit!).
11.
Azi Noapte am întredeschis poarta cerului
Acolo Sus în conversaţiile dintre tăceri...
stelele Împrăştiind priviri de gheaţă
iubindu-te Pe tine în catrene fără patimă.
12.
Graţioasă În dansul tău, ţie îţi cedează
cel Care admiră în întunericul localului
strălucirea Privirii tale şi vede
bine O lumină dulce, fără păcat.
13.
în Această risipire ceea ce nu am
oriunde şi mereu, ziua şi noaptea,
să Se sature în lentă disperare, pentru că nu ştiu
dacă Într-o altă lume eu sunt bogat peste măsură.
14.
Insomnia Apărea şi noaptea
culcând Pe pernă visele învinse,
nemişcat, Precum în biserică, cu genunchii rupţi,
un Plânset (care nu urăşte sau iubeşte) e necesar.
15.
Tu Ai ajuns aici din Bulgaria
cadou Unde nu ajung o sută.
Te Rog... Acceptă un cadou din Calabria:
îmi Schimb pentru tine accentul din zona mea.
16.
Din Cauza unui loc comun al minţii
cu Suflete infirme ne temem de night,
când Arde numai un foc clar
ceea Ce rămâne dintr-o ţigară toscană.
Intruziune
îmi Ceri poate cuvinte simple
pentru A-ţi scrie poezii, iar eu îţi surâd
pentru Că pentru a reuşi mai întâi ar trebui
să Învăţ să scriu fără durere;
dar Asta (cred că tu nu ştii)
ţine Doar de cer, cu rimă sau fără rimă.