Traducere şi note de Horia Gârbea
Actul I
Scena 5
(Intră nevasta lui Macbeth singură, citind o scrisoare.)
LADY MACBETH: „În ziua victoriei, m-am întîlnit cu ele şi mi-am dat seama, prin desăvîrşirea celor spuse, că ştiu mai multe decît pot cunoaşte muritorii. Cînd ardeam să le întreb mai multe, s-au prefăcut în aerul în care au şi dispărut. În timp ce rămăsesem pierdut de aşa minune, au venit soli din partea regelui care, toţi, m-au salutat numindu-mă Thane de Cawdor, un titlu cu care, mai înainte, mă întîmpinaseră şi Surorile Parce şi care, vorbindu-mi, îmi mai spuseseră şi Glorie ţie, cel ce vei fi rege. Am găsit cu cale că este bine să-ţi spun acestea şi ţie, care îmi eşti iubită soaţă întru onorurile ce le voi primi, ca să nu scapi prilejul de a te bucura şi să rămîi neştiutoare de mărirea ce ţi s-a prezis. Să ascunzi acestea în inima ta şi să rămîi cu bine”.
Eşti thane de Glamis, Cawdor şi apoi
Vei fi ce ai promis. Dar eu mă tem
De firea ta - prea înmuiată-n lapte
De-al omeniei ca s-o iei pieptiş.
Vrei s-ajungi mare, ai ceva ambiţ,
Dar nu cruzimea care-ar trebui.
Mărire vrei prin mijloace sfinţite,
N-ai să trişezi, deşi nedrept vrei prada.
Ce-ai vrea să ai îţi strigă: „Fă aşa,
De vrei să dobîndeşti”, iar tu te temi
De faptă, nu ne ne-mplinirea ei.
Vino să-ţi torn eu duhul în ureche,
Cu limba pricepută să gonesc
Ce stă-ntre tine şi-acel cerc de aur
Cu care Soarta şi cel’lalt tărîm
Par să te vrea încoronat.
(Intră un mesager.)
Ce este?
MESAGERUL: Regele va veni în astă seară.
LADY MACBETH: Ce, eşti nebun? Stăpîn-tu nu-i cu el?
De-ar fi aşa, el mi-ar fi zis din vreme.
MESAGERUL: Zău că spun drept. Şi thane al nostru vine.
Un om de-al lui a şi venit ‘nainte,
Mai să-şi dea duhul pînă să rostească
Vestea aceasta.
LADY MACBETH: Să îl iei în grijă
Căci a adus o veste minunată. (Mesagerul iese.)
„Mai să-şi dea duhul” De ţipat şi corbul
Vestind morţiu pătrunderea lui Duncan,
Prin poarta mea, sub zidurile astea.
Veniţi strigoi care-ndemnaţi la crimă
Sexul să-mi luaţi. Din cap pînă-n picioare
Umpleţi-mă de grea ferocitate,
Să îngroşaţi sîngele meu în vine.
Faceţi să nu m-ajungă remuşcarea
şi niciun simţămînt de îndurare
Să nu-mi abătă ţelul, să nu-mi şadă
în drum. Veniţi la ţîţa-mi de femeie
Şi sugeţi fiere, servitori ai crimei,
Ce, cu făptura voastră nevăzută,
Aduceţi rău în lume. Noapte grea,
Hai, înfăşoară-te în fum din iad
Cuţitul meu să nu zărească rana
Pe care-o taie, cerul să nu vadă
Prin pînza de-ntuneric şi să-mi strige:
„Opreşte! Stai!”
(Intră Macbeth.)
Măreţ Glamis şi Cawdor,
Mai mare decît ambii prin menire,
Scrisoarea ta m-a dus foarte departe
De-acest prezent neştiutor, mă simt
Acum în viitor.
MACBETH: Iubita mea
Deseară vine Duncan.
LADY MACBETH: şi cînd pleacă?
MACBETH: Ar vrea să plece mîine.
LADY MACBETH: Niciodată
Nu va vedea lumin-acelui mîine.
E faţa ta o carte şi se pot
Citi în ea lucruri bizare. Cînd
Vrei să fii lup, să urli ca şi lupii1 .
Urează bun venit cu ochi, mîini, limbă
Arată ca o floare fără vină.
Iar şarpele-i sub ea. Să avem grijă
De cel ce vine. Ce va fi mai greu
De împlinit la noapte-i treaba mea.
Iar treaba asta nopţi şi zile multe
Ne va aduce tronul şi domnia.
MACBETH: Vom mai vorbi.
LADY MACBETH: Să fii senin, îţi spun.
Că frica nu aduce nimic bun.
Şi restul las’ pe mine. (Ies.)
Scena 6
(Intră regele Duncan, Malcom, Donalbain, banquo, Lennox, Macduff, Ross, Agnus şi suita lor.)
DUNCAN: Frumos e aşezat castelul ăsta!
Aerul dulce, luminos alintă
Simţirea noastră.
BANQUO: Oaspetele verii,
Ce bîntuie şi temple, rîndunelul,
Zidindu-şi cuib aici, ne dovedeşte
Că răsuflarea cerului adie
Mîngîietoare în ferit lăcaş.
în orice punte, friză, contrafort
Această pasăre îşi construieşte
Culcuşul şi cuibarul. Am văzut
Că-n locurile unde ea se plimbă
Şi face pui, e aerul plăcut.
(Intră Lady Macbeth.)
DUNCAN: Priveşte, onorata noastră gazdă.
Adesea, dragostea ce îmi arată
Supuşii mei mă face-a fi stingher
Dar mulţumesc, că-i dragoste oricum.
Să-l rogi pe Domnul să ne dea iertare
Pentru deranjul ce-l pricinuim.
LADY MACBETH: De fi de doă ori sau împătrit
Ce facem pentru tine-ar fi nimic
Faţă de-onorurile ce-ai adus
Familiei noastre, Majestatea-ta.
Şi pentru cele vechi şi pentru cele
Primite-acum, în urmă, noi, umilii,
Te binecuvîntăm.
DUNCAN: Dar Thane de Cawdor?
Noi l-am urmat şi-am vrut să îl întrecem,
Da-i mare călăreţ şi-apoi iubirea
Ascute pintenii, l-a ajutat
Să fie-acasă înaintea noastră.
Nobilă gazdă, noi îţi vom fi oaspeţi
în noaptea asta.
LADY MACBETH: Noi şi tot ce-avem
îţi aparţinem, căci am devenit
Ce sîntem graţie numai ţie, deci
Dorim să iei oricînd ce e al tău.
DUNCAN: Dă-mi mîna şi condu-mă la acela
Ce ne e gazdă. Mult îl îndrăgesc
Şi grija mea va fi asupra lui.
După domnia-ta, stimată gazdă. (Ies.)
Scena 7
(Cîntec de oboi şi luimini de torţe. Intră un majordomn2 şi servitori cu talere pentru mîncare şi recuzită pentru pus masa, traversînd scena. Apoi intră Macbeth.)
MACBETH: Ce bine, dacă tot s-ar împlini
Prin faptul săvîrşit şi cît de bine
Ar fi să se termine la iuţeală.
Ce bine, dacă prin omor ai strînge
întreg folosul său ca pe-un năvod
Iar prima lovitură ar închide
întregul fapt. Atunci, pe ţărmul ăsta
Pe care pescuiesc, zălog mi-aş pune
Şi viaţa asta şi pe cea de după.
Dar judecată-i fapta săvîrşită,
Căci, învăţînd pe alţii lecţia crimei,
îndemnul sîngeros ni se întoarce.
Balanţa cumpănită a dreptăţii
Dă înapoi pocalul cu otravă
Spre buza noastră. El3 e-n siguranţă
De două ori: sînt ruda lui şi gazdă,
Dator să-l apăr, nu să scot cuţitul.
Apoi, ăst Duncan rangul şi-a purtat
Cu bunătate, drept în măreţie,
încît virtuţile, ca nişte îngeri,
S-ar apuca să trîmbiţeze-n cer
Pentru osînda cui l-ar omorî.
Mila, un nou-născut în pielea goală,
Călare pe áripi de heruvim
Ori pe vîntoase nevăzute,-o duce
Fapta cumplită-n orişicare ochi
A plîns cu lacrimi ce le zvîntă vîntul.
N-am pinteni să-i înfig în coasta faptei
Ce plănuiesc, numai ambiţia care
Se saltă-n şa, dar cade-n partea-ailaltă.
Ce-i nou acum?
LADY MACBETH: De ce-ai plecat? Aproape
A terminat cu masa.
MACBETH: A-ntrebat
De mine?
LADY MACBETH: Ce mă-întrebi? Nu-i clar răspunsul?
MACBETH: în chestia asta, nu mai stăruim. Chiar ieri mi-a dat onoruri. Am primit
Dovezi de stimă de la toată lumea
Şi se cuvine să le port cu cinste,
Nu să le-arunc.
LADY MACBETH: Speranţa a fost beată
Cînd o aveai? A adormit de-atunci?
Şi s-a trezit cu chip verzui şi pală?
Ce preţ are iubirea ta – azi ştiu.
Şi-e frică să te-arăţi în realitate
Aşa cum ţi-e dorinţa? Vrei să ţii
Numai în vis ce-i mai de preţ în viaţă
Şi să rămîi ca laş în proprii ochi
între „Mi-e frică” şi „Aş vrea” Ca mîţa
Ce vrea peşti buni fără să-şi ude coada4 .
MACBETH: Te rog, mai taci: eu îndrăznesc orice
Poate să facă omul. De te-avînţi
Mai mult, vei şti atunci că nu eşti om.
LADY MACBETH: Ce animal sălbatic te-a făcut
Să-mi spui şi mie de povestea asta?
Erai bărbat cînd îndrăzneai, iar dacă
Doreşti să fii mai mult, atunci eşti om.
Locul şi timpul nu se potriveau
Şi le doreai. Acum le ai deodată,
Fără să mişti un deget, şi renunţi.
Şi eu am alăptat, cunosc dulceaţa
Iubirii de copilul ce te suge,
Dar sfîrcul mi-aş fi smuls, cît îmi zîmbea,
Din gura fără dinţi şi i-aş fi scos
Şi creierii la soare, de juram
Cum ai făcut.
MACBETH: Şi dacă nu ne iese?
LADY MACBETH: Să nu ne iasă? De învîrţi şurubul
Curajului pînă la capăt, nu-l scăpăm.
Duncan adoarme, a avut zi grea
Şi-i tras la somn. La paznici, doi, ce-i are,
Dau vin şi-alte licori pînă cînd straja
Gîndirii, amintirea, se topeşte,
Găvanul raţiunii se preschimbă
în alambic, iar creierul murat
Va zace-n somn porcesc precum în moarte.
Ce n-om putea să-i facem tu şi eu
Lui Duncan, nepăzit? Apoi vom pune
Celor doi paznici, ca bureţii, orice lucru
I-ar face să apară vinovaţi
în locul nostru.
MACBETH: Doar băieţi să naşti:
Că îndrăzneala ta răzbătătoare
Numai ostaşi ar face. Nu s-ar crede,
De-i însemnăm pe adormiţi cu sînge
Şi folosim pumnale de-ale lor,
Că au făcut-o ei?
LADY MACBETH: Cin’ să-ndrăznească
Să zică altfel cînd ne-om arăta
îndureraţi şi vom zbiera de jale
La moartea lui?
MACBETH: Sînt pregătit, îmi ţin
Toţi muşchii încordaţi pentru ispravă.
Porneşte farsa, chipul să îţi fie
O mască pentru ce lăuntrul ştie. (Ies.)
(Din William Shakespeare, Opere, vol. IX, ediţie îngrijită de George Volceanov, în pregătire la Editura Tracus Arte)
1 în original, Lady Macbeth spune un proverb echivalent ca sens: „To beguile the time, look like the time” - dacă vrei să păcăleşti vremea, poartă-te după vremuri.
2 în original „Sewer”, un om al casei însărcinat cu prepararea şi servirea mesei. În Ţările române ar fi echivalent cu stolnic sau eventual medelnicer.
3 Este vorba de Duncan, victima pe care şi-o propune Macbeth.
4 în original „Like the poor cat i’th’ adge” – „La fel ca biata mîţă din proverb”. Am preferat explicitarea proverbului la care se face aluzie: pisica vrea să mănînce peşte, dar fără să se ude. Cu un proverb mai cunoscut la noi ar fi: între „Mi-e frică” şi „Aş vrea” Ca unul/ Ce vrea papară făr-a sparge oul.