Muzeul cu nemărginiri al poetului

Poetul Florea Miu se oglindește în versurile sale. La maturitate, el se oferă privirii, iscodirii, el, omul locuind poetic, descriind o frunză cum ai descrie un templu ("Templu e această frunză") sau acceptând cu resemnare marginea, închiderea, absurdul existenței. Poezia lui Florea Miu unește eul poetic și cel biografic. De la primul volum, Jocuri în piatră, 1972, spre Muzeul cu nemărginiri, 2006, parcurgem un traseu pândit de contradicții, cu deschideri și replieri interioare sau cu închideri dureroase. Eul biografic este desprins parcă din mantaua lui Cehov, retractil, solitar, cu explozii sentimentale, euforice, urmate de tăceri imprevizibile sau de răbufniri fulgurante. Franciscanismul de altădată se risipește, titlurile din trecut: Rostire în gând, Lanul de grâu, Pasărea de sidef se schimbă, oferind partea cealaltă, negrul de fum sau Muzeul cu nemărginiri, unde umbra lui Arghezi pândește necontenit și sparge starea de încremenire, muzeul în care existența se oprește, închisă într-un chenar, într-o ramă.
Greu de pătruns, vulnerabil, contradictoriu, locuit de voci angelice sau de tensiuni umorale, ieșind din constrângerile sociale cu discreția ființei explodând doar în fața oglinzii sau a paginii albe, Florea Miu este un poet autentic. Printre puținii care nu privesc în afară și nu tânjesc după înregimentări himerice. El rămâne ce-a fost. Un modernist care nu poate alunga biografia, confesiunea și nu poate accepta impersonalitatea discursului poetic. Trăiește intens, într-o recluziune interioară, sceptic și auster, în chilia populată cu nemărginiri a ființei sale, privind în sine, scormonind necruțător, fericit când ajunge la un strat metaforic, la un cuvânt dăruit ipocritului cititor. Ființa de hârtie și cea pe care o atingem cu iubire sau dispreț comunică.
în acest oraș al zborurilor frânte, al aparentelor victorii zgomotoase, triumfătoare, este nevoie de gestul sisific al poetului. De muzeul său cu nemărginiri, de chilia sa purtătoare de lumină. Șži nu pot să nu mi-l închipui pe Florea Miu, acum, la maturitate, în Craiova speranțelor și dezamăgirilor noastre, fericit.